duminică, 23 septembrie 2018

Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de V. Voiculescu (10 sonete)

Vasile Voiculescu.jpg
Vasile Voiculescu 1884 -  1963



Te miri ca nu scot gheara sa-mi sfîsii bîrfitorii ?
Unde-ai vazut tu leul vînînd gîndaci sau poame ?
Poetul sare lacom asupra-naltei glorii,
Cu-mbãtãtoarea-i carne s-atine sacra foame.
Si eu am alergat-o-n pustiul lumii voastre
Si m-am bãtut cu tigrii si serpii pentru ea,
Am fugãrit-o pîna-n capcane si dezastre,
Dar cînd s-o prind, în cale-mi iesisi tu, scumpa mea ?
Tu m-ai vînat cu ochii, otele zîmbitoare,
Si lesnicioasã prada-ti cad astãzi la genunchi;
Hai, inima sfîsie-mi, mi-o faci nemuritoare,
Si dulcea ta cruzime pãtrunzã-mã-n rãrunchi :
    Cãci stihurilor mele le dau alte destine,
    Cu nobilul lor sînge de-a te hrãni pe tine.


Din clarul miez al vîrstei rîd tineretii tale,
Trufasã-ti frumusete în fatã o privesc
Si ochilor tãi, astri tulburãtori de cale,
Opun intensu-mi geniu în care mã topesc.
Mã-nfãtisez cu duhul, nu te sãrut pe gura,
Plecat ca peste-o floare, te rup si te respir...
Si nu mai esti de-acuma trupeascã o fãpturã,
Ci un potir de unde sug viatã si strîng mir.
Nu-mi numãra anii, seva nu stã in gingasie :
Cu ideala fortã mi-apropii ce mi-e drag,
Injug virtuti si patimi la marea poezie
În care fãrã urme de pulbere tîrzie,
    Te-amestec si pe tine cu sila; pentru mag,
    Pãmintul n-are margini si nici cerurile prag.


A cîta oarã zorii mã prind fãrã de somn ?
Dã iarna buzna, anul îsî lapãdã coroana,
Eu în surghiun, departe... Cînd ai sã-mi curmi prigoana,
Iar sã mã chemi la tine, puternicul meu domn ?
Dar tot veghez - de-aicea - iubirea ta plãpîndã,
Ca peste o comoarã-n veci hãzãrita mie
De inimi arzãtoare si toate stînd la pîndã.
Fereste mai cu seamã sã pleci pe mare-albastrã
Cu oachesa aceea fatarnicã si rece;
Nãvalnicele-mi gînduri, gonind pe urma voastrã,
Vã vor stîrni tempeste, corabia sã-nece:
    Cãci te iubesc cu ura, întreg si numai eu;
    Nu te împart cu nimeni, nici chiar cu Dumnezeu.


La ce-mi slujesc de-acuma duh, faimã, fantezie...
M-ai pãrãsit... si toate se sting, reci scinteieri.
Pentru rãnitul vultur aripile-s poveri,
Zbãtaia lor, zadarnic adaos de-agonie.
Si mã supun... Osinda de gura ta rostitã
E lege pentru mine de aur pur si greu;
Durerea de la tine mi-e inca o ispitã,
Tu, genial tutore al geniului meu.
Si neguri lungi de veacuri las iar sã mã înghita...
Din groapa mea zbucni-va o flacãrã tîrzie;
Atunci intreaga lume va deslusi, uimitã,
Crescînd misterioasã a noastrã poezie,
    Din dragostea nãscutã în zbucium si adori,
    Pe-ascuns, din tainic tatã, ca un copil din flori !


Din spulberul iubirii atît doar mai pot strînge,
Sã-mi fac un streang, eu singur, cu fragedele-ti rochii...
Mã-ndeamnã alte gînduri sã iert si sã-nchid ochii,
Privighetoarea oarbã cu mult mai dulce plînge.
Înduplecã-te, darã, durerea mea-ntr-atît,
Sã preaslãvim fugara, si-n loc de rãzbunare
Sã stoarcem nemuririi si artei lacrimi, cît
Sã stea podoabã lumii hidoasa ei trãdare.
Dar cine viers si suflet acum sã-mi împrumute
Dacã-mi lipsesti tu, însãsi esenta a minunii ?
Ah, inima si coarde-mi sînt deopotrivã mute,
Cînd limpede vãd astãzi prãpastia minciunii:
   Cãci orb eram atuncea cînd te aveam in fatã,
   Splendoarea-ti, luîndu-mi ochii, da cintecului viata !


Perechea este telul, porunca sacrã-a firii :
Stîrniti de ea, vulturii se cauta prin spatii,
Delfinele iau marea-n piept, sã-si afle mirii,
Chiar stelele in ceruri se-njugã-n constelatii...
Ca vita cãtre mîndrul stejar, spre tine-ntind
Ciorchinii-mi plini de patimi cu seva-mbãtãtoare;
În mrejele-adorãrii te-nfãsur, te cuprind,
Si orice vers îtî scriu e înc-o-mratisare.
Noi doi sîntem victime ale suavei legi,
Cãci dragostea nu catã la forme-ntîmplãtoare :
Dac-ai fi fost femeie, te-as fi ales eu oare ?
De ce mã lasi acuma ? Te smulgi si te dezlegi ?
    Tãiat în jumãtate si-n pulberea zdrobirii,
    Cum am sã port eu singur poverile iubirii ?


Pe noi prietenia nu ne mai incãpu...
Si prea crescu si grabnic nãvalnicã simtire.
Atunci ne strãmutarãm pornirile-n iubire
Si-o dragoste înaltã si-adînca începu.
Se prefacu deodatã coliba în palat,
Iar casnicele scule, in zîne, ca-n magie;
Eu regãsii în mine un suflet de-mpãrat,
Purtind puternic sceptru de vis si poezie.
Nu-i oaste mai viteaza ca cea a-nchipuirii,
Ca duhul frumusetii atotbiruitor;
În fruntea lor porni-vom rãzboiul dezrobirii
Din lumile tãrînei spre unicul meu dor;
    Sã-ti cuceresc si tie, în dreaptã stãpinire,
    Alãturea de mine, un tron în nemurire !


Îmi spui zaraf ? Schimb versuri pe-o dragoste de aur ?
Pentru-ai iubirii tale ducati îtî dau sonete ?
Viclean, îtî iau aleanul si dorul amanete,
Cu camãtã închise-n avarul meu tezaur ?
De-ai stii ! fiece slovã ce-ti scriu ti-ar fi mai scumpã
Ca mii de nestemate din fruntile regesti;
Cutezator scafandru-n oceanele ceresti,
Zvîrl duhul meu din duhul etern sã ti le rumpã...
Si nu mã plîng cã poate iubirea ta mã-nsalã,
Nu cãt de-i mincinoasã moneda ce-mi strecori,
Cã simt ce grea si seacã îmî sunã uneori,
Si nici nu zgîrii plumbul sub calpa poleialã,
    Ci smulg tariei verbul de dincolo de fire,
    Si orice vers ce-ti dãrui i-un fir de nemurire.


Spun unii de un ostrov vrãjit, pe mãri, departe...
Corãbiile-n preajmã-i se nãruiesc în valuri.
Orice metal din ele se smulge; se desparte,
Sar cuiele si-aleargã sã se înfigã-n maluri.
Oh, nu e basm... Cu mine s-a petrecut la fel:
Tot ce-mi incheie firea si cîrma drept o tine,
Orgoliosu-mi geniu, vointa de otel
M-au pãrãsit nãuce si s-au lipit de tine.
Dar dragostea îndata le lua la toate locul,
Cu lanturi fermecate mã fereca si leaga;
Zvîrl ancora la tãrmul unde-mi aflai norocul,
Vreau sã rãmin aicea viata mea întreagã.
    Si ca s^a nu mai vie din lume nici un rãu,
    Oceanele iubirii revãrs in jurul tau...


Tu stii ce lung si aprig luptai ca sã te capãt,
Cu mine-ntîi, cu tine, cu pizma tuturor...
Rãzboiul crîncen însa urmeazã fãrã capãt;
Sã te tin rob, eu, sclavul, pe tine-nvingãtor,
Nu crut nimic; cuvîntul îtî cîntã osanale,
Dar lãnci de gînd, catrene de versuri te pîndesc,
Duh, inima si minte, aprinse arsenale,
Zi, noapte, geniale unelte-mi iscodesc;
În dragoste nu este odihnã, numai moarte...
O pace-nseamnã satiu, surîsul lînced minte,
Acel ce-ti strînge mîna si pleacã se desparte,
Dar rana mã trezeste ca un sãrut fierbinte:
   Iubirea mea-i ca steagul în lupta norocoasã,
   Cu cît mai sfîsiatã, cu-atît mai glorioasã.


0_9c55c_572cfdb6_L.png




sâmbătă, 1 septembrie 2018

ÎNFUMURARE - de Florin Vasilescu





ÎNFUMURARE

de  Florin Vasilescu ( samoila )


Am căutat, precum o runǎ,
Adevărul
Şi-am dat peste minciună.
E trist
Şi, 
 Când mǎ sâcâie neadevǎrul,
 Numai pe mine am ranchiună.
Că mint,
 Cum minte lumea toată,
Nu mă surprinde în niciun fel,
 Dar sufăr pentru asta,
 Câteodată,
Ca o femeie ce n-a primit inel.
 Nu-s obsedat,
 Cǎ sunt întreg la ,,tâmplă”
Şi-atunci când îmi doresc să am 
 O scriere-nchegatǎ.
Spuneţi şi voi,
 E o înfumurare blestemată?
Doamnelor şi Domnilor, 
 Dacă mi se-ntâmplă şi mie asta,
 Ca tuturor celor care trăiesc
 Din seva poeziei,
 Îmi fac mea culpa îndată
 Şi-am să mă-nham la muncile câmpiei.


Din volumul ,,Pe aripi de gând”



R-Oksan@




A TRECUT FURTUNA - de crystyn0004




A  TRECUT  FURTUNA

de crystyn0004 


S-a potolit furtuna în văzduh
Și picături de ploaie s-au rărit
 Si norii negrii ce domneau pe cer
 Împrăștiați de vînt,s-au risipit..


Și nu mai bate vîntu' așa de tare
 Dar frunze,mii,s-au rupt și au căzut
Și-naltul arbor ce privea spre soare
 Zace-nclinat,pe jumătate,spre pămînt.


Și cerul a-ncetat ca să mai plîngă
Dar lacrimile multe,ce-a vărsat,
 Ce destinate în rîuri să ajungă,
Poteci si drumuri multe a înnecat...


 S-a potolit furtuna în ochii tăi
Și-n sufletul meu s-a mai domolit,
 Dar picături de ploaie tot mai cad...
 ...că ne-am iubit.. ..








NOAPTE BUNĂ - de A. Dolca




NOAPTE  BUNĂ 

de  A. Dolca



Noapte bună somn ușor !
 Cu un nor pufos și moale
 Luna să îți ție cale
Și cu stele, mii de vise
 Să-ți așeze- ncetișor
Peste-a tale bucle blonde
 Dorul meu liniștitor.
Și ca mâine dimineață
De te vei trezi în rouă,
Ori că ninge, ori că plouă,
Sau cumva de bate vântul,
 Ori e soare lucitor
 Vei găsi în vers o șoaptă
"Din tăceri, uitări și ploi 
 Vino dragă înapoi !"

Lupeni, 25.02.2018