joi, 30 ianuarie 2020

VECINA - de George Topîrceanu



VECINA 

de George Topîrceanu


Mă cerți mereu, dar nu sunt eu de vină,
Ci numai ochii, - ochii tăi, vecină, -
Că ți-am făcut potecă prin grădină...


Adeseori tu lași la geamuri storul,
Și ușa ta e-nchisă cu zăvorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!


Și tot mai des mă poartă necuratul
Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul
Pe care-l țin ispita și păcatul.


De dorul tău, de dragul suferinței,
Când amăgit mi-oi pierde rostul minții, 
Tu vrei să-mi las și frații, și părinții?


Să leg acum ce nu se mai dezleagă,
Să ispășesc viața mea întreagă
Păcatul greu că mi-ești atât de dragă?


Decât să fug cu tine-n largă lume,
Ori singur eu, să nu-ți mai știu de nume, 
Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume.


Zâmbind să-mi vindeci inima rănită,
Păstrează calda ochilor ispită,
Dar nu mai ține ușa zăvorâtă !


Că tu ți-nconjuri viața cu zăvoare
Și clipele de-acum le lași să zboare,
Când duclea tinerețe-i trecătoare...


De ce nu vrei să lași în prag veșmântul
De datini grele ce-mi ucid avântul,
Că nu ne-ar ști nici vântul, nici pământul!


Când umbra nopții cade peste vale,
Tu să m-aștepți în pragul casei tale,
C-un văl ușor pe umerele goale.


Să vin, când luna nopților măiestre,
Frumoasă ca o fată fără zestre, 
Se uită lung și tainic prin ferestre... 



 











PORTRET - de George Topîrceanu


 
 

PORTRET 

de George Topîrceanu


Ea are ochii mari,
Ea are gura mică,
Un corp cu forme tari
Și grații de pisică.


Dorințe, pururi noi
Scântei ascunse-n vatră
Și două brațe moi,
Și-o inimă de piatră. 












marți, 28 ianuarie 2020

NEBUNA - de George Coșbuc




Make a stand and make OUR generation the generation that said ENOUGH was ENOUGH. Get on board at: www.weexistproject.com


NEBUNA

de  George Coșbuc



Voi o vedeți fugind prin sat,
Cu zdrențele șiroi,
Desculță-n ger, cu ochii supți
De cine râdeți voi ?
Și după dânsa curioși,
De ce fugiți în roi ?


Ce fel de rău v-a făcut ea
De-i faceți rău ? Scuipând
În urma ei, o huiduiți
Când iese-n drum, și când
Vă vine-n prag flămândă, voi
O bateți înjurând.


Îi știți povestea ei ? De-o știți,
Ce mult vă cred mișei.
Dar nu ! Atunci ați fi miloși,
Cu dânsa, dragii mei,
Veniți dar, vreau azi să vă spun
Povestea vieții ei.


Pe deal, în revărsat de zori,
Un bucium repetat
Da sunet, și lătrau zăvozi;
Bărbat lângă bărbat
Ieșea din văi, suia pe culmi
Cu groful la vânat.


Sărmani iobagi ! Un sat întreg
Cu sila-n codru dus,
Pe placul unui domn nebun !
Și sus și tot mai sus
Treceau, purtând în ochi grăbiți
Un cerb pe goană pus.


Și șir de șir gonaci stăteau
În umbră de copaci,
Și contele pe-un tânăr cal
Da frâu ca dus de draci,
Dar iată ! Calul sub picior
A prins p-un biet gonaci !


Arama potcovită,-n piept
Un larg mormânt făcu,
Au stat iobagii marmor toți,
Dar Arpad groful nu:
Zburând pe cal privea-napoi
Cu râsete, huhu !


Luptându-se cu moartea, el
În pat se zvârcolea,
Și biata mă-sa ! Vezi-o azi
Cum plânge-n hohot ea?
Același plâns, pe care-atunci
Sărmana îl plângea.


Sărmana ! și vă bateți joc
De traiul ei d-acum;
Dar mama voastră n-ar putea
S-ajungă oarecum
Nebună ? V-ar plăcea s-o știți
De râs obștesc pe drum ?


Oh, leacul! unde-i ? Din pământ,
Din foc ea l-ar fi scos !
Erau săraci. Bărbatul ei,
De mult bolnăvicios,
Zăcea și el, puteai de slab
Să-i numeri os de os.


Pe laiț fecior, părinte-n pat,
Pe răni al cârpei nod,
Și-n vatră focul stâns de mult
Și nu-i porumb în pod:
Trei zile, iar a patra zi
Doi morți sub un prohod !


Iar azi când se trezește-n ea
Nelimpedele gând
Al morții lor, ce râs aflați
În plânsul ei ? Urlând
Morțește, biata, iat-o iar,
De zid cu fruntea dând


Și vezi cum face gesturi ea,
Așa precum în joc,
Dezmierzi copii ? Cum râde ea,
Ca omul în noroc ?
Apoi răsare blăstămând:
Și-i varsă gura foc.


Rusanda e, copila ei !
În ușa tinzii-n prag,
O dezmierda ea nopți întregi
Ca un odor pribeag,
Ea singură i-a mai rămas
Din tot ce-avuse drag.


Privindu-și fata, îi părea
Și traiul mai domol.
Frumoasă, ca un sfânt potir
P-al schitului pristol,
Și harnică, din ceas în ceas
Umplând al casei gol.


Dar într-o zi, la casa ei
S-abate un argat:
Vrea domnul o cămașă-n flori
Cu portul de la sat
Tu, Sando, coși cea mai isteț,
Să mergi dar la palat !


S-a dus. Dar Arpad, el fierbea
De parimi păgânești.
De ce-ncui ușa ? Ce vrei tu ?
Turbatule ce ești !
Și capul ea și l-a zdrobit
De drugii din ferești.


A fost prea mult ! Când i-au adus
Pe Sanda doi argați,
Ea n-a mai plâns, a stat ca stan
Cu pumnii ridicați,
Cu gura plină de blăstăm,
Cu ochii înghețați.


Ești om nebun, când vrei să porți
Întreg onorul tău !
Nimic nu-i sfânt ! Căci cei tari pot
Sili pe slabi la rău.
Și domnii sunt d-aceea tari,
Căci râd de Dăumneîzeu !


Și-aici i-a izbucnit din ochi
Plânsoarea bob de bob,
Și jos, săcată de simțiri,
Căzu ea toată zdrob.
Domn groful, domn și Dăumneîzeu,
Ei ambii râd de rob.


Și noi ? Să râdem înjurând
Pe robi ? De ce pe ei ?
De ce nu domni ? Giganți în drept
Și-n suflete pigmei.
Cu crucea-n mâini sa pălmuiești
Pe domni ca pe mișei ! 

 









PE VALURI - de Carol Ardeleanu (1883 - 1949)



https://img0.liveinternet.ru/images/attach/c/10/110/161/110161294_rjhfkbrbezptichek.gif

PE   VALURI  

de Carol Ardeleanu  (1883 -  1949)



Nici o nădejde...
Apele-s crescute,
Se clatină corabia pe mare
Și zările,  o, zări necunoscute,
Se pierd în noaptea umbrelor bizare.


Și bate vântu ’n pânzele întinse, 
Frământă nava ca eșit din minte; 
Prelung troznesc catargurile ’nvinse,
Și călătorii merg tot înainte...


Nainte !...
Apa spumegă mai tare;
Și nici o licărire de lumină,
Ca nici o milă ’n inimele-avare;
Doar cei plecați, în noapte, lung suspină.


Și urlă vântul, biciuind întinsul
De apă răsvrătită de urgie
Ce vrea să ’nece ’n valuri tot cuprinsul,
În valurile-i mari de apă vie.


Nici o nădejde...
Toți sortiți să piară,
Cu brațele ’ncleștate de catarguri,
Din nava lor făcut-au colț de țară
Și-așteaptă clipa ca să moară ’n valuri. 














luni, 27 ianuarie 2020

RUGĂCIUNEA FLORILOR - de Alfred Moșoiu




RUGĂCIUNEA  FLORILOR

de Alfred Moșoiu




Plâpând ghiocelul
Ieșind din zăpadă
Striga: „Tatăl nostru”
Ca lumea să-l vadă.


„Care ești în ceruri”,
Șopti floarea-soare
Și-un val de lumină
Căzu pe răzoare.


Smerit busuiocul
Când vântul îl mână
Și-i scutură roua
„Sfințească-se”-ngână.


Când „numele-Ți” spune
Trist ochiul-de-bou
Nu știu de-a fost șoaptă
Sau numai ecou.


Albastră ca cerul
O nu-mă-uita
Spune: „Împărăția
Să fie a Ta”.


„Și facă-se voia"
Suspină o camee
Calcată-n picioare
Pe albă alee.


Când nuferii-n lacuri
Văd stele că sunt,
Șoptesc: „Cum e-n ceruri
Așa pe pământ.”


Și grâul, când moara
Vuiește într-una
A zis: „Pâinea noastră
Cea de totdeauna”.


Iar nalba și gura-
De-leu, amandouă,
La fel, rugătoare,
Răspund: „Dă-ne-o nouă!”


Cu gândul la fluturi
Stau rozele-n glastre
Și spun: „Iartă nouă
Greșalele noastre”.


„Precum noi iertăm
Greșiții”, încet,
Răspunde garoafa
Uscată-n buchet.


Și crinii, podoaba
Fecioarei cinstite,
Șoptesc: „Nu ne duce
Pe noi în ispite”.


Iar spinii, ce-odată
Mărturii-i purtară
„Și ne izbăvește
de rele” – oftară.


Și vântul pornește
Ecoul Divin,
Cu freamăt pădurea
Răspunde: „Amin!”. 


 







AFARĂ NINGE CU FULGI MARI DE NEA... - de Văduva Andreea




AFARĂ  NINGE  CU  FULGI  MARI  DE  NEA...

de Văduva  Andreea



Afară ninge cu fulgi mari de nea,
 Parcă sunt lacrimile de pe fața mea...
 Sunt atât de reci și dese,
 Ca acești fulgi ce se așează pe creste...
 Încă îți mai păstrez fotografia într-un vechi album,
 Și o privesc deseori când am ceva să-ți spun.
 Aș da orice ca aceea hârtie să prindă viață...
 Oare mi-ai cere iertare dac-am fi față-n față ?







sâmbătă, 25 ianuarie 2020

ORE DE PACE INTERIOARĂ cu câţiva din pictorii mei preferați


AGNOLO  DI  BRONZINO - Portretul lui Cosimo I în armură. 1545. Galeria Uffizi.

Cosimo I de Medici este Marele Duce al Toscanei.
Primul reprezentant al liniei Medic
i  care a condus Florența.

Agnolo di Cosimo (1503 - 1572), cunoscut de obicei sub denumirea de Bronzino sau Agnolo Bronzino, a fost un pictor manierist italian din Florența. Supranumele său, Bronzino, se poate referi la pielea relativ întunecată sau la părul roșiatic.

A trăit toată viața la Florența, iar ultimii 30 de ani din viata sa , a fost  pictor al curții lu
i Cosimo I de Medici, Marele Duce al Toscanei. A fost în principal portretist, dar a pictat și numeroase subiecte religioase și câteva subiecte alegorice







CANALETTO - Autoportret -  Colecție privată

Giovanni Antonio Canal ( 1697 –  1768) cunoscut și sub numele de Canaletto
- artist italian, șeful școlii  venețiene;
maestru al peisajelor urbane în stilul academismului.







FEODOR STEPANOVICI ROKOTOV (1736 – 1808)  - Autoportret. 1757 
Galeria Tretyakov

Rokotov, marele pictor portret rus, a cărui soartă este plină de secrete și mistere. Nici nu știm anul nașterii sale, cu exactitate 1735 sau 1736.  Galeria Tretyakov găzduiește expoziția „Fedor Rokotov”, care prezintă aproximativ 40 de lucrări ale acestui strălucit pictor din a doua jumătate a secolului XVIII. Rokotov s-a născut pe moșia Vorontsovo a Prinților Repnins de lângă Moscova și a fost iobag.






GIOVANNI  ANTONIO  BOLTRAFFIO (sau Beltraffio) (1466 sau 1467 - 1516) 
a fost un pictor italian al Renașterii din Lombardia, care a lucrat în studioul lui Leonardo da Vinci.
Aici  avem  ''Portretul unui tânăr cu chipul Sfântului Sebastian''
Artistului milanez Giovanni Antonio Boltraffio a fost printre cei mai dotați studenți ai lui Leonardo da Vinci. Boltraffio a învățat lecțiile principale ale profesorului - în lucrările sale apare un om care este frumos fizic și spiritual. Așa apare personajul din „Portretul unui tânăr în imaginea Sfântului Sebastian”.






JEAN - ÉTIENNE  LIOTARD  -  Portretul lui George,
Prinț de Wales (ulterior George 
III). 1754 Stil: rococo
Galeria Națională a Scoției, Edinburgh
Jean-Étienne Liotard (1702 - 1789) a fost un pictor elvețian





ANTON  RAPHAEL  MENGS   -  Autoportret -  1773 Galeria Uffizi

Anton Raphael Mengs (1728 - 1779) a fost un pictor german (saxon), activ în Dresda, Roma și Madrid, care în timp ce picta în perioada rococo a mijlocului secolului al XVIII-lea a devenit unul dintre precursorii picturii neoclasice, care a înlocuit rococo -ul  ca stil de pictură dominantă.

De-a lungul vieții, Mengs și - a pictat mai multe autoportrete.







PAOLO  UCCELLO  -  Giotto da Bondogne.
Un fragment din tabloul „Cinci Maeștri ai Renașterii florentine”.
Începutul secolului XVI. Muzeul Luvru, Paris.
Paolo Uccello (1397 - 1475), născut Paolo di Dono, a fost un pictor și matematician florentin care s-a remarcat pentru munca sa de pionierat în perspectiva vizuală în artă. Fondator al epocii proto-renascentiste.






DANIELE  DA  VOLTERRA  -  Michelangelo (fragment). 1544
Metropolitan Museum of Art, New York.
Daniele Ricciarelli (c. 1509-1566), mai cunoscut sub numele de Daniele da Volterra, 
a fost un pictor și sculptor manierist italian.
A lucrat cu Michelangelo la Roma și, grație patronatului său, a devenit succesorul său și curatorul lucrărilor în Vatican. Michelangelo l-a ajutat cu sfaturile sale.







RAPHAEL -  Autoportret -  1506
Galeria Uffizi, Florența, Italia.

Un tânăr cu un chip inspirat, chipul unui tânăr geniu
- așa este  Raffaello Sanzio da Urbino (1483-1520), privindu-ne dintr-un autoportret.
Din aparența sa emană calm și armonie cerească, care distinge întreaga pictură a artistului.
Culoarea acestei imagini este subliniată de fundal neutru, păr întunecat, pălărie neagră.
Între o haină întunecată și pielea caldă, o fâșie albă îngustă de cămașă este vizibilă - în această tranziție 
subtilă de la negrul surd la tonuri vii ale feței și gâtului
- Acesta a fost Raphael, cel care a simțit legile profunde ale picturii.







TIZIANO  VECELLI   sau Vecellio (c. 1488/90 - 1576), a fost un pictor italian în perioada Renașterii, considerat cel mai important membru al școlii venețiene din secolul al XVI-lea , una dintre perlele moștenirii artistice venețiene, italiene și mondiale.
Contemporanii săi l-au numit „regele artiștilor și artistul regilor”.







DIEGO  VELAZQUEZ -  Portretul lui Papa Inocențiu X -  1650
Galeria Doria Pamphili, Roma

Diego Rodríguez de Silva y Velázquez (1599 - 1660) a fost un pictor spaniol, artist de frunte la curtea regelui Filip al IV-lea și unul dintre cei mai importanți pictori ai epocii de aur spaniole. 
A fost un artist individualist din perioada barocului contemporan.
Unul dintre punctele forte ale lui Velasquez a fost considerat
că a putut să înfățișeze întreaga lume interioară a omului
și arată chiar acele aspecte care sunt ascunse în profunzimile individului.
Este deosebit de surprinzător faptul că la crearea acestu
i portret (lucrarea de față), Velazquez s-a întâlnit cu Innocent  doar  de câteva ori, iar cea mai mare parte a lucrărilor a fost realizată exclusiv din memorie.
Potrivit memoriilor artistului, Papa l-a impresionat ca o persoană extrem de crudă și suspectă.



coeur



joi, 23 ianuarie 2020

ÎN ȚARA LOR - de George Cair



ÎN  ȚARA  LOR

de George Cair



În țara lor durerea e stăpână
De la colibă până la palat,
Posomorâtul cer îndoliat
Se 'ndoaie pe ruine și țărână...


În țara lor mirarea este mare
De cum veniră toate fără rost...
Trăiau un vis ce parcă nici n'a fost...
Și parcă nu-i păzește-acelaș soare !.


În țara lor nici cântec nu răzbește,
Iar freamătul răsună cobitor ;
Tac apele în valurile lor...
Din ce a fost viu doar jalea mai trăiește!


În țara lor plâng ochii cei albaștrii
Și albe mâini se frâng peste dureri
Cu pomenirea zilelor de eri...
Iar sus pe cer întunecați par aștrii !


...În țara lor poporul e cuminte
Își poartă resemnat destinul crud...
Dar în tăria nopței, se aude
Blesteme vii din proaspete morminte !...