duminică, 7 martie 2021

POVESTE PRINTRE POVEȘTI - de Larysa

 






POVESTE  PRINTRE  POVEȘTI

de  Larysa


Supusă legilor terestre
 Primise dar de nuntă-zestre
 Un lanţ cu zala mare, grea
 Să-şi înfăşoare inima

 L-a preţuit o bună vreme
 "Lanţul mi-e drag, de ce m-aş teme
 Când inima, pe veşnicie
 E dată celui sortit mie ?!"

 Trăi-n măreţul de castel
 Doar ea cu...ea şi fără el
 Vraja iubirii dispăruse
 Basmul părea că se sfârşise

 El, doar străin şi trecător
 Prin cel imens castel dar gol
 Ea, suspinând lângă ferestre
 Supusă legilor terestre...

 Pe-afară, cânt de păsărele
 Flori colorate, lună, stele
 Fluturi vioi şi-mbujoraţi
 De-un soare zâmbitor scăldaţi

 O lume care până-acum
 Credea că n-are vreun parfum
 Castelul mare cu zăbrele
 Inima-i strânse-n lanţuri grele...

 Dar câteva zale pocniră
Parcă mai bine-acum respiră
Se-ncurajă "fie ce-o fi..."
Şi-afară din castel ţâşni

 Nu aşteptă nici dimineaţa
Şi-încă nu-i ridicată ceaţa
 N-are teamă nici de-ntuneric
 Totul afar' pare feeric

 Plesnesc zalele câte una
 Fugind spre viaţă ca nebuna
 Cătând a inimii ei pace
 Nici moartea-n drum n-o mai întoarce...

 În lung şi-n lat dădură veste
 Supuşi ai legilor terestre
 Cum ea la drum s-a-ncumetat
Şi zestrea-n urmă şi-a lăsat

 Apoi...o linişte deplină
Gurile, goale amuţiră
Iar ea zbura şi zi şi noapte
 Cu inima-i în libertate.




UNEORI… - de Manuela Cerasela Jerlăianu





UNEORI…

de  Manuela Cerasela Jerlăianu



Uneori iubirea are de urcat,
 Prin păienjenișul crângului de vară,
Fără pic de ploaie vorba s-a uscat,
 Creanga-n noi pustie prinde ca să doară.

Noaptea cântă-n flaut, ciripind obscur,
 Luna este albă, lunecă-n mistere,
 Dar în casă bate vântul și-l înjur, 
 Clipa sângerează fără pic de miere.

 Îmi azvârl chitara printre buruieni,
 Închid noaptea asta într-o călimară
 Și mă culc sihastră-n, clica cu coceni,
 Așteptând iubitul, seara să răsară.







POATE, POATE.... - de Elena Oprica

 




POATE,  POATE....

de  Elena  Oprica



de-aş aduna câteva clipe din timpul fericirii imaginare
 ori câteva picături de vise
 poate aş reântregi sufletul spart
 cioburile înşirate pe caldarâmul tristeţii
 n-ar mai pătrunde atât de crud în carne, în oase, în viaţa de anotimp fără culoare

 de-aş regândi conturul tău de umbră într-o poveste a noastră stelară
acolo unde Soarele se iubeşte cu Luna în văzul cerului care
 vinovat sărută marea
 iar pământul se contopeşte cu toată învolburarea apelor
 formând întregul Universului nostru
 oh, de-aş putea...

 ceva ar mai semăna a primăvară şi
 te-aş simţi în chip de lumină
prin noaptea mea de potop

 de-ai putea să-mi răsfeţi petalele cu priviri de gând
 însetate de tot ce-ai dori să-ţi fiu
 atunci
 n-aş mai spera că drumul din întuneric e salvarea şi
 poate, poate...