FREDERIC SOULACROIX 1858 - 1933

Frederic Soulacroix a fost fiul unor artiști cunoscuți - erau pictori de fresci și sculptori: Charles Soulacroix (tatăl) și Giacinta Diofebo (mama - italiancă).

Frederic a intrat la Academia de Belle - Arte din Florența și în octombrie 1876 a fost admis la Scuola di Pittura .

6 iunie 1890, se căsătorește cu Julie Fernande Blanc în Florența . Ei trăiesc în Piazza Donatello, 21 într-o casă fermecătoare, cu grădina din spate unde deseori artistul lucra la o serie de proiecte. La Florența se nasc și copii săi, trei băieți : Oliver, George, Gabriel și o fată  Amélie .

1924 este  Nominalizat "officier d'Academie", de către autoritățile franceze.

1933: Moare în Cesena și este înmormântat de fiica lui Amélie la Florența, căsătorită în 1924 cu prințul Urbano Chiaramonti, nepotul de Papa Pius al VII și de aceea este îngropat în mormântul familiei  Chiaramonti.

A fost un artist care s-a bucurat de un succes enorm pe timpul vieții sale, lucrările sale ajungând în colecții particulare din Statele Unite ale Americii, Anglia, Germania (München în special), America de Sud, Canada.

El a făcut un portret al reginei Margherita soția regelui Umberto I al Italiei și portretele  regelui din Siam, și a fratele său Sanbasaska Prince.

În vânzările recente și aparițiile operelor sale de pe ”web”, deseori  este confundat cu tatăl său, Charles. Cu toate acestea, semnătura lui Frédéric , este foarte clară: lucrările sale sunt semnate întotdeauna F.Soulacroix - în general, în roșu - în timp ce Charles a semnat întotdeauna C. Ch.sau Charles Soulacroix.

În timp ce Frédéric a avut o producție mare de picturi, tatăl său, Charles a avut una foarte limitată căci a început ca un sculptor  dar a trecut foarte curând la pictura de fresce (de exemplu, cele din Catedrala din Boulogne-sur-Mer, Franța), deoarece a suferit o boală dureroasă ochi provocată de praful de marmură pe când era sculptor.

Fotografii ale artistului ca și multe lucrări de-ale sale înfățișând membrii ai familiei se află în mare parte la familia  Chiaramonti ca și multe alte obiecte, ceasuri, desene de tapete, desene pentru stofă de mobilier - toat schițate de Frédéric Soulacroix.

Multe din aceste informații au fost furnizate prin amabilitatea domnului Gregorio d'Ottaviano Chiaramonti spre a se evita pe viitor confuzia dintre artist și tatăl său.

La rândul meu, mulțumesc  http://www.artrenewal.org

GLIPTICĂ

GLIPTICA este arta de a grava  figuri sau motive decorative pe o piatră prețioasă sau semiprețioasă sau pe mulajele pentru monede și medalii. Din fr. glyptique. - conform DEX

Gliptica (în greacă  γλυπτική din gluptos=scobit, gravat, sau glyphein=a grava în adâncime) este arta de a sculpta  sau grava figuri ornamentale pe pietre prețioase sau semiprețioase sau pe mulajele pentru monede și medalii 

GLIPTICA este una din artele antice  de imortalizare prin scobire pe oase, roci, cochilii, pietre nobile a unor motive geometrice sau figurative cu caracter simbolic, a unor evenimete sau stări afective care datorită durității materialelor minerale pe care au fost confecționate s-au păstrat până în zilele noastre constituind mărturii artistice și arheologice de mare valoare istorică și artistică.



Meșteșugul de gravare în adâncime și mai târziu în relief a pietrelor cu duritate mică, medie și mare, în scopuri sigilografice ori de obținere a podoabelor , are o vechime care se apropie de cinci milenii, fără să-și fi schimbat în esență procedeele de bază.


Printre cele mai vechi imagini ale procedeului de gravare a pietrelor semiprețioase se numără cea de pe un scarabeoid grec din prima jumătate a secolului al V-lea î.e.n., reprezentând un bărbat care gravează cu ajutorul unui burghiu cu arc o piatră sigilară, recurgând probabil la substanța abrazivă denumită în antichitate smyris.

Cea mai mare colecție de gliptică din lume se află la Muzeul de Istorie a Artei din Viena și conține geme, camee și sigilii din epoca romană dar și elenistică.

Iată câteva exemplare superbe din colecțiile expuse la Ermitaj (Rusia) și Austria.

sursă - Wikipedia - enciclopedia liberă