FRUMOASA-I VECINA NOASTRA - versuri + muzica

FRUMOASA-I  VECINA  NOASTRA Frumoasa-i vecina noastra, Scoate capul pe fereastra Sa vad chip frumos, Drag si luminos. Au, inima mea, Ce ti-o facut dragostea ! Ca eu cat traiesc Tot am sa iubesc. Aseara trecui calare Pe la poarta ta cea mare, Te zarii la lumanare Necajita tare. Au, inima mea, Ce ti-o facut dragostea! Ca eu cat traiesc Tot am sa iubesc. Dac-as sti ca de la mine Vine necazul la tine, As canta mereu Tot de dragul tau. Au, inima mea, Ce ti-o facut dragostea ! Ca eu cat traiesc Tot am sa iubesc. Dac-as sti ca nu-i asa, As sta tot la usa ta, Ca vreau sa traiesc Cu cine iubesc. Au, inima mea, Ce ti-o facut dragostea ! Ca eu cat traiesc Tot am sa iubesc.

EU NU REGRET de Magda Isanos

EU  NU  REGRET de  Magda  Isanos Eu nu regret povestea de iubire, dar e nespus de trist si de ciudat sa simti c-asemeni unui fir subtire ceva frumos din tine s-a sfarmat. Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand, caci toate ca-tr-un vis s-au petrecut, de-ti vine sa pornesti, de altii intreband, de-au fost aievea cele ce-autrecut.

CRINUL de Alex. Teodor Stamatiad

CRINUL de  Alex. Teodor Stamatiad Ah ! crinul alb de-odinioara Ce raspândea discret parfum - Parfum de mistica iubire - S-a ofilit, s-a stins de-acum. Ah ! crinul alb de-odinioara Ce raspândea discret parfum... O ! nu atinge alba floare, Petalele s-or scutura Si viata mea va fi pustie, Caci ele-s amintirea ta. O! nu atinge alba floare, Petalele s-or scutura...

PISICILE ..."SAVANTE" - Artist fotograf " Nateletro "

SA TE IUBESC de Paul Eluard

SA  TE  IUBESC de  Paul  Eluard SA  TE  IUBESC Nu vreau decat sa te iubesc O furtuna umple valea Un peste raul Te-am facut pe masura singuratatii mele Lumea intreaga spre-a se ascunde Zile si nopti spre-a se intelege. Spre-a nu se vedea-n ochii tai Decat ceea ce gandesc despre tine Si-o lume care sa-ti semene Si zile si nopti carmuite de pleoapele tale.

PAUL ELUARD - POEZII DE DRAGOSTE In traducerea poetului AUREL RAU

Paul Eluard ( Eugène Émile Paul Grindel 1895-1952)  si  Maria Benz (numita si Nusch  - 1906-1946)  sotia sa - Paris aprox.1935

PUTIN  DESFIGURATA

Adio tristete
Buna ziua tristete
Esti scrisa in liniile tavanului
Esti scrisa in ochii pe care-i iubesc
Nu esti de tot saracia
Caci cele mai sarace buze te desmint
Printr-un suras
Buna ziua tristete
Iubire a corpurilor gingase
Putere a dragostei
Din care bunatatea rasare
Ca un monstru fara corp
Cap tocit
Tristete obraz frumos.


INDRAGOSTITA
E-n picioare pe pleoapele mele
Si parul ei e-ntr-al meu,
Are forma mainilor mele,
Are culoarea ochilor mei,
Se pierde in umbra mea
Ca o piatra pe cer.


Are mereu ochii deschisi
Si nu ma lasa sa dorm.
Visele-i in plina lumina
Preschimba sorii-tr-un abur,
Ma fac sa rad, sa plang si sa rad,
Sa indrug vrute si nevrute.




SUITA

Sa dormi cu luna-ntr-un ochi si soarele-nt-altul
O iubire in gura o frumoasa pasare-n par
Impodobite precum drumurile copacii, campul si marea
Frumoasa si-mpodobita ca inconjurul lumii


Fugi prin peisaj
Printre crengile de fum si fructele vantului
Picioare de piatra-n ciorapi de nisip
Prinsa de talie de toti muschii raului
Si cu ultima grija pe un obraz transformat.



NU  SUNT  SINGUR

Incarcata
Cu fructe moi pe buze
Impodobita
Cu mii de flori
Glorioasa
In bratele soarelui
Fericita
Pentru pasare care-o stii
Fermecata
De-un strop de ploaie
Mai frumoasa
Decat soarele diminetii
Credincioasa


Vorbesc de-o gradina
Visez


Dar iubesc de fapt.


FRUMOASA  SI-ASEMENEA

Un chip la sfarsitul zilei
Un leagan in frunzele moarte ale zilei
Un buchet de ploaie nuda
Orice soare ascuns
Orice izvor al izvoarelor in fundul apei
Orice oglinda a oglinzilor sparta
Un chip pe cantarele linistii
O pietricica printre alte pietricele
Pentru prastiile ultimelor luciri ale zilei
Un chip asemenea tuturor chipurilor uitate.



DRAGOSTEA,  POEZIA

Cerul e-albastru ca o portocala
Nici o graseala cuvintele nu mint
Ele nu va mai dau de cantat
Prin saruturi de-acum intelegerea
Smintitii si dragostile
Ea gura ei de logodna
Toate tainele toate surasurile
Si ce vesminte de milostivire
S-o crezi toata goala.


Viespile infloresc verde
Zorile isi petrec imprejurul gatului
Un colier de ferestre
Aripi acopar frunzele
Tu ai toate bucuriile solare
Intreg soarele pe pamantul
Pe drumurile frumusetii tale.


MAREA  ZI

Pentru  Gala

Hai, urca. In curand penele cele mai usoare, scafandru al aerului, te vor tine de dupa gat.

Pamantul nu duce decat necesarul si pasarile-ti de spita rara, suras. In locul tristetii tale, ca o umbra in umbra dragostei, privelistea acopera totul.

Hai grabnic, fugi. Si corpul tau merge mai grabnic decat gandurile-ti, si nimic, intelegi ? nimic nu te poate intrece.


NU  POT  FI  CUNOSCUT

Nu pot fi cunoscut
Mai bine decat ma cunosti


Ochii tai in care dormim
Amandoi
Au dat luminilor mele de barbat
O soarta mai buna decat noptilor lumii
Ochii tai pe care-i strabat
Au dat miscarilor drumurilor
Un sens desprins de pamant


In ochii tai cei ce ne dezvaluie
Singuratatea fara margini
Nu mai sunt ce credeau a fi


Nu poti fi cunoscuta
Mai bine decat te cunosc.




Gala  (Helena  Diakonova) si Paul Eluard

DACA PELERIN PRIN VIATA de Gavriil Stiharul

 

DACA PELERIN PRIN VIATA de Gavriil Stiharul Dacă pelerin prin viață vei ajunge într-o seară să treci prag de mănastire către un tărâm creștin, să-ți aduci, străine, aminte și de mine întâia oară și, la Sfânta Liturghie, să mă pomenești puțin. Dacă apoi mă vei da uitării, căci mai mult eu nu merit, Domnul sa te răsplătească pentru fapta ta deplin, de chinul veșnic să te scape și de iadul cel cumplit, căci, la Sfânta Liturghie, tu m-ai pomenit puțin. Dacă ruga ta de noapte nu mai poate să mai zboare, fie-un înger să-i dea viață și s-o sprijine de-amin și s-o suie la Părinte, dincolo de nori și zare, căci, la Sfânta Liturghie, tu m-ai pomenit puțin. Dacă clopotul cel mare îți vestește într-o noapte să fii gata de plecare din pământul cel străin, Domnul să te întărească pentru țară de departe, Căci, la Sfânta Liturghie, tu m-ai pomenit puțin. Dacă ochiul tău de-afară se va-nchide pe vecie și oblonul îl vei trage către lumea de suspin, fie-ți trecerea ușoară, ca pe-un pod, spre veșnicie, căci, la Sfânta Liturghie, tu m-ai pomenit puțin.

 

SPERANTA IN ZIUA DE MAINE - de Cezar Bolliac

SPERANTA  IN ZIUA  DE  MAINE de Cezar Bolliac Mâine și iar mâine; și de mâine, mâine;  Astăzi e durerea, mâine fericirea:  Astfel crede-acela care n-are pâine,  Astfel și bogatul: Toată omenirea  Crede și așteaptă mâine-ntr-ajutor !  Dar ast mâine oară când se ispravește ?  O, ce rătăcire! Mâine, e vecia.  Astăzi, este viața, cât omul traiește:  Astăzi, e-ntristarea; Mâine, veselia:  Viața, este vrajbă; Moartea, e amor.

VRAJMASII - de Liviu Rebreanu

pictura de Ilya  Repin

Popa Grozea stă în poartă și-și smulge barba. Din când în când, aruncă priviri dușmănoase spre casa de peste drum și bate din buze, parcă s-ar certa cu cineva. Se mută mereu de pe un picior pe celălalt și-și tremură genunchele. Trecătorii se descopăr înaintea lui și se reped să-i sărute mâna dreaptă, pe care o proptește pe burtă; mâna părintelui e noduroasă, groasă și moale, ca și când ar fi căptușită cu untură. Babele, după ce îi sărută mâna, îi pupă și poala anteriului, ca să vadă sfinția-sa cât sunt de cucernice. Sfinția-sa însă nu le vede, fiindcă e furios, iar când e furios, nici nu vede, nici nu aude.

Trece un dram de vreme, pe urmă vine dascălul Tofan.

Dascălul Tofan e spân și-i place să umble cu minciuna. De altmintrelea e om cu multă carte, știe și nemțește, și e prieten cu revizorul, care zice că el e cel mai destoinic învățător din tot județul.

Tofan are o deosebită stimă pentru popa Grozea, mai ales de când i-a povestit cum a colindat, în tinerețe, toate țările și orașele, de la Roma până la Ierusalim. Iar în ziua când a aflat că Grozea a adus de la Roma o țăndărice din crucea pe care s-a răstignit Isus Hristos, s-a certat cu nevastă-sa, care nu putea să sufere pe popi, și n-a lăsat-o până n-a convins-o să meargă să se spovedească.

Dascălul Tofan își scoate respectuos pălăria și zice:

-  Bună seara, părinte !…

Părintele tace și nu-l vede. Dascălul se miră și repetă:

-  Bună seara, părinte !

Părintele mormăie ceva și-i face semn să-l lase-n pace. Dascălul vede că e supărat, vrea să știe de ce e supărat, dar nu îndrăznește să-l întrebe pe șleau și glăsuiește:

-  Parcă ești cam bolnav, părinte ?

 - Nu sunt bolnav, omule, sunt supărat !… Du-te cu Dumnezeu și mă lasă dracului !

Tofan se încurcă. E jicnit și, tocmai fiindcă e jicnit, îl roade și mai mult curiozitatea. Se hotărăște să afle, cu orice preț, pricina supărării preotului, ca să aibă ce povesti neveste-si. Face deci și el pe supăratul.

-  Îmi pare rău, părinte, că d-ta… cu mine, care…
-  Lasă, domnule, că parcă văd că mâine-poimâine și d-ta ai să mă înjuri ca și păgânul ăsta de peste drum…

Dascălul știe că păgânul de peste drum e Grigore Iliaș, cu care popa se vrăjmășește de ani de zile. Părintelui însă i-a venit chef să se plângă, și începe să-i istorisească toată daravera. Îi spune că nu mai are pic de hodină de Iliaș, care îl ocărește pe toate potecile și-și bate joc de biserică și de Dumnezeu. Acuma află că s-a legat și de țăndăricea din crucea lui Hristos. Ei bine, până aici ! Asta n-o să i-o mai treacă cu vederea. Pentru asta ar merita să-l ia de guler și să-l scuipe în obraz. N-o poate face, că nu se cuvine s-o facă un preot; destul de trist că nu se găsește altcineva s-o facă. El însă are să-l afurisească în biserică, să știe toată lumea că-i păgân și să se ferească de dânsul ca de lepră.

Popa Grozea dă din mâni, face spume la gură și amenință casa păgânului. Tofan își freacă mânile și zâmbește când vede că popa nu se uită la dânsul. E fericit, căci îi place să fie în curent cu toate certurile, deși el nu se ceartă cu nimeni de când un țăran l-a pălmuit în cancelaria primăriei, fiindcă îi bătuse copilul la școală. Față cu Grozea face și el pe indignatul, clatină grav din cap și zice că păgânul, odată ș-odată, o să-și frângă gâtul ca și popa din Runc, pe care l-a trăsnit Dumnezeu din senin deoarece a lucrat în ziua Rusaliilor.

Dascălul nu apucă să-și sfârșească vorba, când se pomenește că popa îi pune mâna pe braț, să tacă. Tofan înghite speriat, se întoarce și vede pe Grigore Iliaș, care se apropie, ca de obicei, strănutând și tușind la fiecare pas și ștergându-și neîntrerupt mustățile și barba cu o basma cenușie înflorită.

Păgânul e bătrân de tot; umblă răzimându-se într-o cârjă cepuroasă. Are un cap mare cât o doniță. Poartă o haină scurtă și roasă, veșnic neîncheiată, iar pe ceafă o pălărie lată, moale, turtită. Toată vremea sflederește și sfarmă stâncile învelite cu mușchi gălbui de pe malul Someșului cel cu apă clevetitoare și argintie, unde dânsul are o livadă mare cât vezi cu ochii. Lumea spunea că Iliaș caută o comoară ce i-ar fi arătat-o în vis Necuratul; el însă zicea că taie drum în coasta stâncilor, ca să nu mai înconjoare câte două ceasuri prin dosul satului.

De altmintrelea păgânul e o fire veselă și caută prilejul să-și bată joc de oameni. Când vede pe popa Grozea, râde și-i strigă de departe:

-  Bună seara, Vasile !… Ce mai face țăndăricea ?

Popa s-a potolit îndată ce a dat cu ochii de păgân. Se face a nu auzi de țăndărice și zice:

-  Bună să-ți fie inima, Grigore ! Da’ tu ce mai spui ?

Iliaș nu se oprește, dar răspunde râzând mulțumit:

-  Iacă, sflederesc mereu, ce să fac ?!

-  Ia seama să nu se prăbușească stâncile pe tine, că prea ești al dracului…

Păgânul râde, tușește și intră în curte, zicându-și: „L-am omorât cu țăndăricea !”

Popa Grozea râde și el uitându-se după Iliaș, apoi mormăie, mângâindu-și barba, către dascălul care stătea cu pălăria în mână, zgulit ca un cățeluș flămând:

-  L-am ars urât cu stâncile, ai ?

-  Urât de tot ! bâlbăie Tofan, și pleacă repede acasă, să povestească nevestei că Grozea și cu Iliaș s-au certat ca niște țigani și, desigur, s-ar fi și bătut dacă nu era el acolo ca să-i mai potolească…

Liviu  Rebreanu  - 1885 - 1944