DESCULȚĂ CALC PRIN FULGII.... - de amely-dely

DESCULȚĂ  CALC  PRIN  FULGII.... de amely-dely Desculţă calc prin fulgii,  răsturnaţi de iarnă; ţesute gânduri triste,  încearcă sa mă cearnă... dureri se strâng sub talpă, arzând de dor ninsoarea;  în calea iernii sparte,  rămane doar uitarea...  în mersul meu tăceri,  îngheaţă pe deplin; şi în gânduri nesfârsite- se preschimbă în suspin...  sub paşii mei atâta alb,  frânt, s-a irosit;  când în doruri incolore- nu eşti de găsit.  http://clape-de-pian.blogspot.ru/

Minunata lume a păsărilor în ilustrațiile renumitului grafician NORMAN ARLOTT (aici, acuarelă)

DECIMUS JUNIUS JUVENALIS - SATIRE

Decimus Junius Juvenalis (cca 60 - cca 127 cf. Enciclopedia Britannica)

Opera satirica a lui Iuvenal, ca și epigramele lui Marțial, reprezintă reacția spiritului realist față de poezia ”erudită” - cultivată cu predilecție de unii predecesori și contemporani ai acestora.

Temele celor 16 satire ale lui Iuvenal, orânduite în 5 cărți, le constituie - după propria mărturie a autorului -  dorințele, temerile, plăcerile, bucuriile, ca și declamațiile retorilor care umpleau cu elucubrațiile lor sălile publice din Roma imperială.

Originea umilă a satiricului - copilul sau nepotul unui libert - se vădește în spiritul de revoltă de care e stăpânit de câte ori amintește de domnia tiranică a împăraților Nero și Domițian, de abuzurile și desfrâul patricienilor și ale potentaților din timpul său.

Declamații elocvente, creații ale unui temperament cu adevărat poetic, satirele lui Iuvenal, relevând adevăruri cumplite - semne ale decadenței claselor favorizate - conțin paaje remarcabile prin verva lor scânteietoare.

SCRIITORII

(VII, 27 - 64)

Tu, scrib nefericit, frângeți condeiul

Când lupte și războaie ai cântat

În veghile de noapte urgisit

Când ai făcut să salte ritmul epic în poeme.

Pe acestea rupe-le mâhnit

Tu în mansardă sau în cocioabă de-ai gândit

Că vreodată chipul tău slăbit

Va fi printr-o statuie nemurit.

Alt chip nu e.Ce-aștepți de la bogat ?

Să-i laude pe marii scriitori și să-i admire ?

El a rămas avar, nătâng și se pricepe

În astea, cum copiii se pricep s-admire

Culorile unui păun, ale Junonei paseri.

Trec anii când pe mare să te avânți mai poți

Sau să răstorni tu brazda cu fierul de  la plug;

Războiul sângeros acum te umple de dezgust.

Ești gârbovit acum și sila te apasă; 

Locvacea bătrânețe, sărac cum ești te-ndeamnă

Să nu mai vrei nimica: nici poezii, nici lauri.

Dar e șiret bogatul, el cată să te-ntreacă

Chiar și în poezie. Tu i te pleci în forum,

Că-i mai bogat ca tine, închinător la Muze

Și zeului Apollo. Bogatul...face versuri

Se crede chiar poet, emulul lui Homer,

Și-i dă un lustru încă, spunând c-așa e moda

C-așa se și cuvine lăvindu-i pe eroi.

Tu, biet poet, mânat fiind de setea de slăvire

Vrei să-ți reciți poemul cel izvodit de tine;

Patronu-ți dăruiește o cameră stingheră

Și umedă și rece. - Tu arta de-ți arăți

Te prinde disperarea, dar el se și pricepe

Să-adune pe liberți, s-aplaude poemul

Atunci când lui îi place.

Ce preț îți dă atuncea bogatu-nchipuit ?

Nici cât te costă-un scaun pe care l-ai tocmit

Ca să-ți ornezi, tu sala în care-au să răsune

A tale versuri toate din glasu-ți răgușit.

(traducerea: Gr. Tănăsescu)

PUTEREA EXEMPLULUI

(XIV, 1- 59)

Sunt multe, știi Fuscine, ce-s demne de o faimă

Și tristă și urâtă și urme ele lasă

În suflete curate, când chiar copiii voștri

Le văd l-ai lor părinți.

De joacă tatăl zarul, tot zarul o să-l spurce

Și pe copilul fraged, privind la tatăl său.

Nimica nu-l așteaptă pe-un tânăr nărăvit,

Risipitor și lacom cum a văzut acasă.

Mâncău de bunătățuri, de trufe și becațe.

Copilul la o vârstă de șapte ani când vede

Cum cina se preschimbă cu-alai și mirodenii,

Așa i se imprimă în suflet că o mie

De dascăli nu-l dezvață de-nvățul de acasă.

Te-ndeamnă un Rutillus să ai un suflet blând

Și să nu faci ponoase decât de cele mici ?

Te învață că și sclavii sunt ca și noi

Sunt oameni ? Te-nvață să fii crud ?

Ce simte el când vede un bici încolăcit -

Le aude pe sirene ? știe că Antifat, Polifem

Sunt gazde-îngrozitoare ? E oare fericit

Când un călău netrebnic ucide-n chinul aprig

Un sclav nenorocit ?

Ce spune el când lanțul apasă iar grumazul

Când sclavi, nenorociți, târâți sunt

În caverne, în închisori și-n carceri ?

Tu vrei ca fiica Largei să nu-și înșele soțul -

Când fata gâfâind abia înșiră nume

De-amanți ai mamei sale ?

Ce a zăvut la mă-sa, așa face copila -

Tăblițele cerate le dă la ticăloși

Ca să-i vestească-amanții.

Natura glăsuiește: ne strică, ne ucide

Exemplul rău de-acasă, când ne pătrunde-n suflet,

Când cei ce-l făptuiesc sunt chiar

Părrinții noștri și rudele de-aproape.

Dar vei găsi și tineri, odrasle zămislite

De Prometeu cu artă și doritor de bine

Chiar neurmând ei pilda  ce-o văd la a lor săi:

De mulți, vai mulți ! se-ndeamnă

Să le urmeze pilda părinților netrebnici

Pe căile greșelii, în vicii îngropați !

Acesta e îndemnul: fugiți de fapte rele !

Temeiuri sunt destule: copiii vor urma

Doar lucrurile rele, urâte, rușinoase

Ușor pe Catilina îl vei urma în toate,

Dar greu e să fii Brutus sau unchiul lui - să știi !

Nimic din ce e josnic să nu afle copiii de la părinți;

Departe de orgii, de chefuri nesfârșite -

De viața parazită pe țănci tu să îi ții !

Părinți, copiii noștri - ei merită respectul -

Cu candidul lor suflet ne pot împiedica

Să săvârșim o faptă din cele îngrozitoare

Cu zâmbetul lor dulce o lecție ne-or da !

Iar cînd odrasla noastră a săvârșit o faptă

Din cele mai nedemne, noi oare-nveninați,

O vom mustra și bate și alunga, noi, oare -

Știind doar fiecare

Că nu-i el vinovatul - ci noi - prin pilda noastră -

I-am schilodit și trupul și sufletu-i curat ?

(traducerea: Gr. Tănăsescu)

IARNĂ GREA - de Corneliu Chiorescu

IARNĂ  GREA de  Corneliu Chiorescu Norii plumburii,cu mâna  Dacă vrei îi poţi atinge,  Astăzi este săptămâna  Ne-ncetat de când tot ninge!  Zăpada se tot aşterne,  Peste sat,peste pădure,  Iarna mantia îşi cerne  Peste vise premature!  Stau la geamul cu verdeaţă, Ghiveciuri interioare,  Când ea iscălind citeaţă Vâjâie cu nepăsare.  Tot învăluie nămeţii  De zici că-i sfârşit de lume Şi împedică drumeţii,  Pârtii troienind anume!  Peste casele ascunse  În zăpezile imense,  Doar de coşuri sunt pătrunse Şi de fumurile dense...  Mari troiene,albe valuri,  Ctitorie nesfârşită Cu bijuterii la geamuri,  Iarna nu-i prea obosită! Ba mai vine cu-ajutoare,  Cu-aliaţii ei de-o viaţă  Şi ne urcă pe cuptoare  În ameninţări de gheaţă. Cred, ne vom închide-n case,  Pe faţă să-şi dea arama  Cu manifestări geroase  Prin tot satul să dea iama!  Doar la gândul cum că are  La a ei nouă cojoace,  Ace pentru fiecare ,  Câte unu-a să dezbrace!  Pân' atunci aştept eroic!...  Scuture din cojocele!  Eu rămân lucid şi stoic  Credincios iubirii mele! ( Vezi"Iubire de-o viaţă")

PROTOCOL - de Corneliu Chiorescu

PROTOCOL   de  Corneliu Chiorescu Tristeţea mă invită iar  La rendez-vous în prag de seară, Să mă aştepte-n cap de scară Într-un decor galben-muştar,  Întrevedere de coşmar  Ce-am s-o suport ca pe-o povară ! N-am s-o întreb ,nici nu mă mir  Că vrea ,la fel ,în nopţi de iarnă În inima-mi culcuş s-aştearnă, De-aceea azi mai abitir  M-aşteaptă ca pe-un mosafir  În suflet ea să mi se toarnă ! Eu o cunosc ,o ştiu de mult,  E prefăcută şi vicleană  Şi are veşnic câte-o toană, Dar cred că astăzi n-o ascult  Cu riscul că am să-i insult  Postura ei de-amfitrioană... E pregătită să apară,,, Numai mătase şi paiete  Cu toţi luceferii în plete ;  O minune de fecioară, O-ntâlnesc !...A câta oară ? Fără iluzii şi regrete !  O vreme vom fi megieşi !...  Afară a-nceput să ningă, Tristeţea iar o să învingă Cu arma ei ce nu dă greş, Vrea cu ambiţii de cireş Un geam de ghiaţă să-mi atingă !

GUSTAF WILHELM PALM (1810-1890) - picturi

 Gustaf Wilhelm Palm s-a născut lângă Kristianstad , în sudul Suediei.  Din 1828 a studiat pictura la Academia Regală suedeză de Arte din Stockholm.  După ce și-a terminat studiile,  a calatorit la Berlin, în 1837, pentru a primi un tratament pentru o boală de ochi.  El a plecat apoi la Viena, unde a stat timp de trei ani, înainte de a trece în Italia, în 1840. El a trăit timp de unsprezece ani în Italia - mai ales la Roma - unde s-a asociat cu pictori expatriati germani și scandinavi.  La intoarcerea in Suedia in 1852 a fost ales membru al Academiei Regale, unde din 1859 a predat pictura până când s-a retras în 1880. 

 În 1856, Palm s-a căsătorit cu Eva Sandberg - fiica pictorului si profesorul Johan Gustaf Sandberg .  Fiica sa, Anna Palm de Rosa (1859-1924) a fost , de asemenea , o pictoriță (de peisaje) foarte realizată.