|
sâmbătă, 31 august 2019
BAL - de Emil Gulian
PE -ATUNCI - de Emil Gârleanu
Scrisoare
Lui D. Natiu
Îmi spui, dragă prietene, să aștern „cât mai multe din acele colțuri sufletești”, cari dau ființă atâtor amintiri ale copilăriei mele. Mă prind ușor să-ți trimit câteva crâmpeie pe cari le-am scris, nu de mult, într-una din acele clipe de liniște, cari, în viața noastră zbuciumată, despart totdeauna două dureri.
În dosul casei noastre se întindea grădina, mare, plină de pomi. Te-ai scăldat vreodată în mireasma a douăzeci de vișini înfloriți, câți aveam noi ? Și astăzi uneori, când mă gândesc la locul acela, parcă-mi străbate până în suflet mirosul dulce-amar al florilor albe ca omătul.
…Sunt lângă mătușa Smaranda; o rog să-mi deie o creangă. Bătrâna rupe o crenguță, eu o iau din mâna ei, să miros floarea, și deodată o arunc țipând. O albină mă împunsese la deget. Câte alintări, câte cuvinte blânde, până să-mi treacă !
Pe deget nu mi-a rămas urma acului albinei…
Pe inimă atâtea urme nu vor să se șteargă !
Când se îndulceau vișinile, îmi plăcea să le adun eu singur. Mătușa Smaranda pleca în jos creanga, și eu le culegeam una câte una. Când vedeam stolurile de vrăbii, că-mi luau înainte și ciupeau vișinile tocmai din vârf, unde erau mai roșii, îmi era grozav de ciudă. Numai pe stigleți îi priveam bucuros, cum se prăpădeau în frunzișul stropit de fructul copt, ca de niște picături de sânge.
Odată un stigleț se așezase pe o creangă, aproape de pământ. M-am apropiat încet-încet, am întins mâna, dar pasărea a zburat din preajma mea. Am început să plâng. Mătușa Smaranda m-a dojenit: „Nu mai plânge ! Ei, câte o să zboare din fața ta, copile !”
Așa a fost ? Tu, suflete, trebuie să știi mai bine !
Odată m-am dus în grădină cu moșul meu. Era într-o zi spre seară. Moșul luase cu dansul și pușca. Un stol de vrăbii făcea un zarvăt neîntrerupt în cătina din fund. Nici n-am luat seama când moșul a pus pușca la ochi și-a tras. Pe vrăbii parcă le-ar fi suflat odată vântul, așa s-au împrăștiat toate, în toate părțile. Am alergat într-acolo; câteva căzuseră jos, moarte. Una se zbătea încă. Am luat-o în mână. Pe piept, în dreptul gușei, răsărise o bobită de sânge. Păsărică ținea ochii deschiși, mari, în ei parcă se tulburase ceva. A murit în mâna mea.
De-atunci le-am îndrăgit și pe bietele vrăbii.
Când ploua, nu-mi vedeam grădina. Nu mă lăsa să ies din odaie. Mă uitam de după fereastră. Și picăturile de ploaie se loveau de geamuri, apoi se strângeau în boabe și lunecau în jos, ca niște lacrimi. Urâte îmi erau ploile ! Și de ce ploua atât de des ? Odată, pe o bură de primăvară, m-am strecurat printre toți ai casei, am luat dintr-un colț cortelul mamei și m-am furișat în grădină. Supt căderea deasă a ploaiei, frunzele tresăreau ușor; prin tufele de pomușoară cântau pițigoii; iarba era atât de verde ! Am luat o piatră, am dus-o supt un nuc bătrân, și, cu cortelul deschis, m-am așezat să privesc. M-au căutat prin toată casa. Când, în sfârșit, biata mamă a dat peste mine, s-a oprit locului de m-a privit îndelung. Simt și acuma sărutările fierbinți pe obrazul meu umed - atunci de ploaie… astăzi de ce ?
Sunt foarte mulți ani de când am plecat de acasă. Am umblat prin multe locuri; am văzut multe grădini, dar nici una ca aceea a copilăriei mele.
De ce oare nu mai miroaseau vișinii așa de frumos ?
Acum vreo doi ani împrejurările m-au dus la Iași. Seara m-am îndreptat, singur, spre dealul Copoului. Am suit domol ulița tăcută, mărginită de aceiași tei bătrâni. Când m-am apropiat de casa noastră, m-am oprit să privesc. Grădinuța din față, cu buruienile crescute în voie, își ascunseseră cărările, casa părea pustie. Numai în dosul unei ferestre ardea o lumânare. Cine sta oare în odaia mamei…?
…Acolo, drept în fața ferestrei, era patul mamei; alături o măsuță; deasupra, portretul tatei; dincoace, o canapea și scaune; scăunașul meu lângă sobă; de bagdadie atârna o lampă mare — supt ea mă uitam seara în cărțile cu chipuri. Ce copilaș va mai fi ascultat povești, între cei patru pereți, luminați acuma de slaba flacără a lumânării ?…
M-am dus pe lângă gard spre grădina mare, din dosul casei. Nu mai cunoșteam locul; nu mai era nici un copac. Îi tăiase pe toți! Numai nucul bătrân, de supt frunzișul căruia privisem într-o zi ele ploaie, trăia încă, gârbov, în colțul lui. M-am dus pană la el: își întindea, ca și atuncea, o ramură dincolo de gard. Am ridicat mâna și am rupt o frunză. Am frecat-o între degete; mirosul sălbatec și amar mă pătrunse deodată. Am plecat; în urma mea, copacul rămase singur, în întuneric, cu ramura întinsă, ca un braț care ar fi voit să mă oprească.
M-am întors iarăși în dreptul casei. Am deschis încet portița, și m-am strecurat până lângă fereastra luminată. Odaia părea goală. Dar de colo, din colțul acela pe care-l văd și acum, mi s-a părut că s-a desfăcut cineva, că a venit până lângă fereastra de al căreia geam și-a lipit obrazul, să mă vadă mai bine. Și-n ochii ceia mari, negri și adânci, am cunoscut ochii mamei. Era dânsa. Am vrut să fug spre ea, cu brațele întinse, dar chipul i s-a șters repede; geamul rămase gol. Am plecat. Pe ulița pustie, pașii mei grăbiți smulgeau vuiete înăbușite, din gangurile casefor, vechi, lipsite de lumini !
marți, 27 august 2019
FRUMOASĂ E NATURA - de Grigore Alexandrescu
|
GRĂDINA - de Larysa
VEZI TU VULTURUL... - de Vasile Alecsandri
vineri, 23 august 2019
ȚĂRM DOBROGEAN - de Alexandru Călinescu
|
PENTRU REPREZENTANȚII ȚĂRII - MODELE DE DISCURSURI - de Anton Bacalbașa
Domnilor senatori, Domnilor deputați,
Este atâta timp de când urmăresc cu multă atențiune discursurile pe care le rostiți în sacrosanta incintă a Parlamentului țării. Dacă fac aceasta, este că nu pot rămâne impasibil față cu aceste scurgeri parlamentare, ca să zic așa, ce vă caracteriză.
Am simțit însă o mare mâhnire, dacă pot să mă exprim astfel, ca om și ca român, când am văzut că mai întotdeauna țineți discursuri proaste. Dar ce proaste ! Proaste foc !
Atunci mi-am zis în sinea mea cu glas tare: „O, Kinderfus ! Tu, care ești fiu al României, tu. În ale cărui vine fierbe un sânge verde de urmaș al lui Traian, tu, care mai presus de toate ții la patria-mumă – căci înainte de a fi om ești român – de ce nu vii să salvezi pe reprezentanții țării ?”
Și, zicând acestea, am cugetat. Când deodată o idee îmi trecu prin minte: „Mă voi face fabricant de discursuri parlamentare !” îmi zisei eu, și o lacrimă luci în geana mea.
Domnilor senatori, Domnilor deputați,
Nu vreau să lingușesc pe nimeni, căci românul nu știe a linguși, dar vă spun curat că vă faceți de râs cu discursurile pe care le țineți.
În urma războiului glorios pentru independență […], România a dobândit un loc de onoare în concertul european. Ei bine, nu compromiteți acest concert cu discursurile dv. ?
De aceea cred că cel mai nimerit lucru pe care l-ați putea face, și pentru care țara v-ar fi recunoscătoare, este să veniți la subscrisul să vă facă discursurile.
Pentru acest nobil scop vă alătur cartea mea de vizită.
La Floarea retorică
KINDERFUS SOHN & COMP
Mare asortiment de discursuri parlamentare
opozante și guvernamentale
– NEC PLUS ULTRA –
Se primesc și comande En Gross pentru ocazium solemne
Prețuri moderate à la carte și cu abonament
Cabinet rezervat pentru fiecare pacient în parte.
Discrețiunea fiind unul din principiile fundamentale pe care se bazează stabilimentul nostru, ca și al doctorului Thör, ne facem o plăcere de a asigura pe numeroasa noastră clientelă că nu noi vom fi aceia care vom divulga secretul profesional.
La magazinul nostru se va găsi întotdeauna un bogat asortiment de discursuri în toate genurile: chestiuni prealabile, incidente, interpelări. Întrebări, moțiuni, chestiuni reglementare, pentru închidere, contra închiderii, asupra punerii votului, amendamente, discursuri pentru și contra indigenatelor, răspunsuri la mesagiu, replici la întreruperi etc.
De asemenea, a sosit o cantitate mare de discursuri solemne pentru toasturi, inaugurări de școli, dări de seamă către alegători, precum și discursuri funebre pentru alegători sau soțiile lor, ori pentru bărbații marcanți care au pus umărul la formarea scumpei noastre Românii.
Domnilor senatori, Domnilor deputați,
Oameni suntem cu toții și trebuie să ne ajutăm în lume. Onorariul meu va fi foarte modest, căci nu câștigul material mă împinge la acest nobil act, ci dorul de țară. Știu că nu sunteți mândri și că veți primi să încurajați întreprinderea aceasta națională. Din parte-mi, nu voi cruța nici o osteneală spre a satisface pe deplin onorabila clientelă.
În numărul viitor vă voi da o mostră de discurs, care sper că vă va convinge pe deplin de ce poate face o voință de român. Dacă nu v-o plăcea, să nu dați nici un ban… cum nu dau eu pe discursurile dv.
MODELE DE DISCURSURI
UN OPOZANT
Domnilor deputați,
Nu voi abuza mult timp de răbdarea domniilor-voastre în această cestiune care preocupă deopotrivă pe orice român, și nu pun la îndoială patriotismul nimănui. Dar îmi place a crede – și nu mă sfiesc a o afirma sus și tare – că s-au găsit unii care să ne acuze pe noi – risum teneatis ! – de ușurință, ca să nu zic mai mult în această cestiune.
Dar să anvizajăm cestiunea mai de aproape. Nu voi face personalități, domnii mei, dar vă asigur că nu eu voi fi acela care voi ascunde adevănul. Tant pis pentru cei interesați în cauză…
O voce. Numește-i pe nume !
- Nomina odiosa / Dar să trecem mai departe… într-un regim parlamentar nu trebuie să fie decât două partide: unul de guvernământ și altul de control… Văd pe onoratul nostru coleg d. Chițulică surâzând… Nu zâmbiți, d-le Chițulică, rira mieux qui rira le dernier /…
O voce: Dar d. Chițulică e absent !…
– Nu vă rejuisați, domnii mei: ab uno disce omnes… Voi continua dar… Dorința expresă a generației de la l848 a fost categorică, și nu dv. veți putea abima întru ceva marile acte comise de acei bărbați cu care țara se poate făli !… Dar aș întreba pe onorabila bancă ministerială: ce gândește d-sa în această gravă afacere ? Care-i sunt părerile ? Și dacă ele-i sunt într-un fel ori într-altul, pentru ce nu le avuează ? Din această dilemă încurcată nu puteți ieși. Această cestiune atârnă deasupra capetelor d-voastră ca sabia lui Damocles.
Atunci vă întreb: unde vă sunt convingerile ? Ce vorbeați când erați în opoziție ? Verba volant, scripta manent, și țara n-a putut uita cuvintele dv., căci ele s-au scris în conștiința națiunii !… Și când zic națiune, înțeleg țara, căci nu trebuie să facem confuzii regretabile, pe care apoi le-am plăti prea scump…
Un cuvânt și termin. Îmi aduc aminte că odată m-am întâlnit cu m.s. în tren.
Președintele: Nu atacați coroana, domnule deputat !
- Această observație nu mie mi se cuvine, domnule președinte, ci acelora care au atacat coroana în întruniri și pamflete… Ziceam dar că am întîlnit pe maiestatea-sa în tren. Aci îmi veți da voie să fac o paranteză.
Președintele: Veniți la chestiune !
- Iau act de parțialitatea biuroului !
Președintele: Nu aveți dreptul să calificați atitudinea biuroului !
- Atunci cer cuvântul în cestiune personală !… Vă voi arăta eu dv….
Președintele: Nu aveți dreptul să amenințați !
- Ba am !
Președintele: Ba n-ai !
- Ba da !
Președintele: Ba nu !
- Ba da! Fac apel la domnii deputați… iar dacă voiți să-mi închideți gura cu asemenea procedeuri bizantine, aceasta dovedește că am lovit bine… Istoria ne va judeca… Am zis.
UN GUVERNAMENTAL
Domnilor deputați,
Nu aș fi luat cuvântul în această gravă cestiune, căci nu văd importanța ei; dar onorabilul preopinent a făcut apel la mine…
Preopinentul: Dar n-am făcut nici un apel !
- Așa e, dar puteați face… Domnii mei, despre ce este vorba în specie asupra cauzei ce ne preocupă ? Onorabilul preopinent a acuzat, dar n-a dovedit nimic. Ei ! E ușor să acuzi. Un mare autor englez a zis: La critique est facile… Veniți cu fapte, domnilor, căci țara e sătulă de vorbe. Și nimeni mai mult decât noi nu ar dori ca această dezbatere să se lumineze cu o oră mai-nainte !
Voi intra dar în fondul afacerii… Acum 2.000 de ani, un mare filozof grec a zis: „S-a suit scroafa-n copac !” Prin urmare, domnilor, unde vede onorabilul meu preopinent reacționarismul guvernului ? Fac apel la banca ministerială, să ne spuie ea însăși dacă actualul guvern este reacționar ! Iată ce va să zică a acuza fără probe palpabile !… Eu cred, domnilor, că pentru prestigiul acestei Camere, opozițiunea nu trebuia să aducă aci această cestiune. Ce să mai zică străinii de noi dacă noi înșine nu avem încredere în guvernul nostru !
Prin urmare, cum rămâne cu alegațiunile onorabilului reprezentant al colegiului X de Y ? Așa-i că ele cad la prima analiză ?
Dar să trecem mai departe. Dacă chiar am presupune că guvernul e culpabil, unde vedeți dv. vina lui ? Eu, unul, vă mărturisesc, domnii mei, că n-o văd. Concluziunea logică este dar că bine a procedat guvernul în această cestiune vitală… Și în Anglia, țara clasică a constituționalismului, se acuză guvernele, dar acuzațiunile nu merg niciodată până la incriminațium ! Așteptați dar să ne vedeți la lucru, lăsați să se facă lumină, și numai după ce aceasta va avea loc, numai după aceea, zic, pronunțați-vă… Și după ce guvernul va cădea, fiți siguri, domnii mei, că vom fi noi cei dintâi care îi vom da vot de blam !
Răposatul Manolache Costache zicea: „Partidul conservator trebuie să fie sau să nu fie”. Da, domnilor, vom zice și noi: „Ori suntem, ori nu suntem”. Unde vede dar onorabilul preopinent greșala guvernului ?
Într-o țară eminamente agricolă ca a noastră, ar trebui să ne dăm bine seama de ce facem, căci nu se știe dacă mâine nu va fi prea târziu !… Țara ne-a trimis aci ca să-i facem interesele, nu ca să combatem guvernul; prin urmare, la ce se reduc toate acuzațiile gratuite ce ni se aduc ?
Îmi place a crede, domnii mei, că nu se va găsi în această Cameră nici o inimă românească care să nu recunoască imediat că guvernul nu poate fi făcut culpabil într-o cestiune unde a lucrat în mod patriotic… Â bon entendeur, salut !
----------------------------------
NOTA
Dragii mei prieteni / cititori, îmi plac satirele și, în general, ironia, pamfletul, dar acum....acum sunt tristă pentru că, la vârsta aceasta a mea știu și ...nu mă mai pot minți - sute de ani au trecut și vor mai trece....noi însă...nu avem leac.