IARNA - de Gheorghe Asachi (1788 - 1869)

IARNA de Gheorghe Asachi  (1788 - 1869) Pictori plini de sumeție,Ce-aratați pe-a iernei zânăSub figura d-o bătrână,Tremurați de-a ei mânie! De-nsuși Ercules, mai tare,Prin ea râul zace-n fieră,Ș-a ei singură suflareSchimbă toate-n atmosferă. Ea invită pre pământPre turbatul ager vânt,Lui Zevs tunetu-nfrâneazăȘi a fulgerilor rază. Însă dac-a ei putereNe aduce-atâta frică,Ea prin liniștea, ce-i fiică,Ne revarsă mângâiere. Ea d-ospețe-i dătătoareȘ-alinează-a vieței haos;Timpuri alte-s de sudoare,Iarna-i timpul de repaos. Ea din Olimp ni adunăPe-Amor, Bahus și pre Gioc,Și când viforile sună,Ii ni-aprind în inimi foc Că în van a verei doamnaDe spici și de flori să-ncinge,Ni surâde în van toamna,C-a lor poame iarna strânge!

 

REPEGIUNEA TIMPULUI - de Gheorghe Asachi (1788 - 1869)

 

REPEGIUNEA  TIMPULUI de Gheorghe Asachi (1788 - 1869) Timpul fuge cu iuțeală,Iar pieirea noastră vine,Să nu pierdem vro clipală,Zile să trăim sănine ! Am văzut că-n primăvarăDimineața naște-o floare,Dă miroase pănă-n searăȘi cu ziua apoi moare.Timpul fuge... Auzit-am mari cuvinteDin filozofilor gură,Însă nu țin alt-aminteDecât astă-nvățătură:Timpul fuge... Un neam merge, altul vine,Cu cel mare cel mic piere,Noroc trainic nu mai ține,Dar nici vecinică durere.Timpul fuge... De ce-avem înțelepciuneÎn o viață atât de mică,Când ea alta nu ni spuneFără că nu știm nimică !Timpul fuge... De vreu ochii ca să vazăPe ceasornic timpu,-ndatăAcul ce în giur roteazăCu minutele arată:Timpul fuge cu iuțală,Iar pieirea noastră vine,Să nu pierdem vro clipală,Zile să trăim senine.

ANIMALE - Artist fotograf Oleg Bogdanov

 

FULGI DE ZĂPADĂ - de ”osiris”

FULGI  DE  ZĂPADĂ de  ”osiris” Fulgi de zãpadã, imponderabile, fragile iubiri, din ce fioruri cosmice veniţi ? Ce visuri vã trimit departe, ce interstiţii galactice strãbateţi, ca sã ne-aşterneţi la picioare cristalizate Cãi-Lactee, pe care le strivesc paşii greoi şi le acoperã noroiul, tãcerea şi uitarea ? Ningeţi acum pe liniştea terestrã ! Şi apele-au tãcut ca sã v-asculte muzica de sfere-ndrãgostite, iar vântul tace, tace vivaldian. Cântaţi-vã iubirea pe mîinile-mi întinse ! Opriţi-vã aleanul pe genele tremurãtoare ! Or sã vã fie leagãn, iar inima mea cuprinsã de dor or sã vã transforme-n poezie. O, fulgi de zãpadã, Imponderabilele, astralele mele iubiri !

 

NU ÎMI VORBIȚI... - de Tudorache Viorel

 

NU  ÎMI  VORBIȚI... de  Tudorache Viorel Să nu-mi vorbiți de bunătateCăci am hrănit atâtea guriCe m-au vorbit cu răutateUitând de tot ce e-n scripturi Nu îmi vorbiți nici de credințăCăci am văzut atâția sfințiCare în loc s-ajute-o ființăS-au vândut pentru arginți Nu îmi vorbiți doar de ce-i purCăci n-am văzut doar zile rozȘi-atunci când m-am uitat în jurNu am zărit nici vreun matroz Ce să-și dedice-ntreaga viațăDoar militând pentru dreptateOri s-aibă rol de-a da speranțăPersoanelor ce-s întristate. Vorbiți-mi doar, de va fi cazulDe tot ce-n bine v-a schimbatSau de momentul când necazulDintr-un sărman l-ați alinat. Atunci când am s-aud acesteaCu mare drag am să v-ascultCă-i duceți mai departe zestreaCelui ce v-a făcut din lut.

PICTORUL VASIL GORANOV - BULGARIA

 

Vasil Goranov este un pictor contemporan din Bulgaria . S-a născut în orasul Velingrad in 1972 si a studiat la Veliko Tarnovo University.

Lucrările sale sunt prezente în multe expoziții internaționale și se bucură de aprecierea atât a criticilor cât și a iubitorilor de artă.

Veți înțelege de ce după ce veți privi câteva din tablourile sale:

TOAMNA - de Cincinat Pavelescu

 

TOAMNA  de Cincinat Pavelescu Uite toamna cum se stinge! Umbra plopilor tresare. Și amanții pe cărare Plâng sub frunza care ninge! Slabă, tristă, -ngălbenită,  Între vis și adevăr , Trece toamna despletită Și cu frunze moarte-n păr! Pe când umbra cade multă, Tu, ce-ți porți alături doamna, Lasă vorba, taci și-ascultă Cât de dulce moare toamna!

TOAMNA - de Dimitrie Anghel

 

TOAMNA  de Dimitrie Anghel Vara s-a dus... Palid, și fără vlagă, moare Colo-n apus, Mâhnitul soare... Pustii sunt toate... Când vine toamna cu vălu-i alb de brumă, Holdele-s moarte, Pădurea-i goală, izvoru-n maluri jalnic sună... S-a stins farmecul nopții... Nu mai răsare luna-n taină... S-au îmbrăcat natura-ntreagă... cu-a morții Neagră haină...

 

TOAMNĂ - de Ștefan Octavian Iosif

 

TOAMNĂ  de Ștefan Octavian Iosif Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli  De vânt pe la ferești,  Tu, suflet plin de griji și de-ndoieli,  Te-nfiorezi de tristele-i povești... El povestește despre moarte foi  Pe care le gonește ca pe-un roi,  Ca pe-un convoi  De fluturi morți, și ți le-aruncă-n geamuri,  El stinge crini, și roze, și zambile,  El frânge ramuri,  Și plânge, și se tânguiește zile  Întregi și nopți întregi, necontenit. Acuma stins și parcă ostenit  Abia suspină,  Ca plânsul violinei în surdină,  Apoi își schimbă fără veste tonul  Și-uimit l-auzi cum suie  Din nou diapazonul  Și șuieră, și fluieră, și vuie,  Și vâjâie, și hohotă, și geme  Într-un amestec înfiorător  De bocet, și de vaiet, și blesteme!  Ah, ce frumos, ce potolită vreme,  Ce veac senin fusese până ieri! Ai fi crezut că firea amăgită  De visul cald al somnoroasei veri,  Așa bogată-n fermecate vise,  Dormea, dar s-a trezit...  Văzând fugită  Vicleana vară care-o amăgise,  Acum, când înțelege adevărul,  Se zbate ca o mamă părăsită  Și-n deznădejdea ei își smulge părul!...

 

TOAMNA - de Matilda Cugler-Poni

 

TOAMNA de Matilda Cugler-Poni Frunzele îngălbenite Cad încetul, obosite, Cad pe câmpul cel uscat, Pe pamântul înghețat. Frunzulițele ce pică, Vântul toamnei le ridică Și le ia încetișor Pe aripa lui în zbor Și le duce, le tot duce Pe morminte fără cruce, Unde dorm uitați, neplânși Luptătorii cei învinși... Ei, în lupte desperate Cu dureri nemăsurate, Singuri chinul și-au curmat,  Fără teama de păcat ! Primăvara nu răsare Nici o frunză, nici o floare Pe pământul urgisit Și de lacrimi nestropit: Numai toamna mult miloasă Pune haina ei frumoasă Ca o mantie de 'mpărat Pe mormântul cel uitat.

TOAMNA - de Alphonse de Lamartine

 

TOAMNA  de Alphonse de Lamartine Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii, mie-mi place s-o privesc; Singuratica cărare, uitat pășind, o citesc. A! să mai văz înc-o dată soarele îngălbenind, A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat, Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat. În aste zile de toamnă, când natura-și dă sfârșit, Dar! aflu mai mult plăcere l-al ei ochi acoperit: Este al unui prieten tristul rămâi sănătos, Este zâmbirea din urmă genei ce, lăsată-n jos, Moartea vine s-o închiză, mai mult a nu s-ardica. Așa orizonul vieții gata fiind a lăsa, A lungilor mele zile nădejdea slabă plângând, Mă mai întorc înc-o dată și, nesățios cătând, Mă uit l-ale sale bunuri ce încă n-am întâlnit, Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ocolit. Frumoasă, dulce natură, soare, cer, crânguri, pământ, Sunt dator; lacrima pică pe margini l-al meu mormânt. Ce curată e lumina! aerul plin de miros! L-a murindului privire soarele cât de frumos! Acum aș vrea și cu drojdii să deșert acest pahar Amestecat când de fiere, când de dulcele nectar. În fundul acestei cupe unde viața sunt a-mi bea, Vreun gust de miere-aicea e putinț-a-mi rămânea? E putință viitorul pentru mine a păzi O-ntoarcere-a fericirii ce n-am a nădăjdui? E putință în mulțime un suflet a fi ascuns Să cunoască al meu suflet, la ce voi să am răspuns? Floarea, căzând jos, își lasă la zefir al ei miros, Și e la soare, la viață al ei rămâi sănătos. Eu mor însă, ș-al meu suflet în minutul ce l-am dat Se revarsă ca un sunet melodios întristat.