DIN CATRENELE LUI OMAR KHAYYAM

DIN  CATRENELE  LUI  OMAR  KHAYYAM Mi se spune: "Khayyam, nu mai bea !" Eu răspund: "Când beau, aud ceea ce spun trandafirii, lalelele şi iasomiile. Aud chiar ceea ce nu-mi poate spune iubita !" *** Voi, fetelor frumoase cu-obraji de catifea, E mai. Vom face un lucru oprit de Sfânta Carte. Vom vărsa în iarbă vin roz până departe Şi vom schimba grădina în câmpuri de lalea.

ANTICHITĂȚI - COLECȚIE DE CEASURI MANTEL - SEC. XIX - ÎN PORȚELANURI DE MEISSEN (GERMANIA) ȘI SEVRES (FRANȚA)

DRĂGĂLĂȘENIE

DE ZIUA MAMEI de Victor Tulbure

DE  ZIUA  MAMEI de Victor Tulbure Abia s-arată pâlcuri de cocori Nici n-a-nflorit grădina noastră încă… Dar ghioceii albi, de sub ninsori, I-am adunat cu dragoste adâncă.  Să ți-i aduc în dar, de ziua ta; Ne-nsemnat buchetul meu e, poate, Da-ntr-însul vei citi simțirea mea Și gândurile cele mai curate !

RECUNOȘTINȚĂ de Corneliu Chiorescu

RECUNOȘTINȚĂ Sunteţi frumoase şi plăpânde, Împrăştiaţi în jur candoare... De dragoste sunteţi flămânde, Noi azi cu braţe tremurânde, Vă oferim în dar o floare ! În luna asta când petale De peste tot,imaculate, Sub paşi vă aşezăm în cale, Respect şi preţuiri,egale, În inimi le-nălţăm palate !... V-asemănaţi atât de bine, E-o izbitoare potrivire, Prefaceţi totul în ruine Atunci când adunaţi suspine, Sau naşteţi lumi doar cu-o privire ! O motivaţie deplină, Întruchiparea frumuseţii, Cu toate, raze de lumină, Bărbaţii toţi vi se închină; Vă datorează sensul vieţii !... Căci fără voi n-ar fi nimică, N-ar exista nici vânt nici ploi Şi pomi-n floare astăzi,goi Ar fi şi ei,dar spun cu frică N-ar fi nimic,n-am fi nici noi ! Corneliu Chiorescu

PRIMĂVARA de Panait Cerna

PRIMĂVARA de  Panait Cerna Cu făptura ei de floare Și cu daruri noi, Veșnica biruitoare A sosit la noi.  Trandafirii aurorii Sunt obrajii ei, Văl de argint ea are norii Albi și subțirei.  Naltă, mândră, stă-n picioare  În rădvan domnesc... Gingaș chip de fată are Brațul voinicesc. Viu strunește-n aer zâna Roibi hrăniți cu jar;  Cai de vânt, scăpați din mâna Cruntului Ghenar.  Bubuind înaintează Pe un pod de nori,  Până iese-n drum de rază Străjuit de flori... La rădvanul ei, în soare, Să privești nu poți ! Ard la osii pietre rare Fulgere la roți. Ferecați de caru-i de-aur Vin, în pas zorit, Crivăț cel nebun și Faur Cel neisprăvit.  Ea-și privește cu mândrie Prinșii de război Chiuie de bucurie Roibilor apoi... Și rădvanul de lumină Trece scăpărând Brazi și palteni i se-nchină, Freamătă pe rând; Apele i-aruncă perle, Când o simt trecând; Grauri se rotesc, și mierle  O petrec cântând. Fulgeră din zbor... Sub roate Ia ce-i slab sau mort: Sfarmă crengile uscate, Rupe-al iernii tort. Năruie pe unde trece  Cuiburile vechi Și cu sufletul petrece Tinere perechi.  Peste ochii lor adie Văluri de colori; De la sânul ei, zglobie,  Le aruncă flori... Flori de rug, flori de zăpadă, Zboară-n lunci mereu Ah, și una fu să cadă Drept la pieptul meu ! Semn zeița face-n pripă Roibilor să stea Ah, și ei opresc o clipă Drept la poarta mea ! Fii la noi binevenită Tu, regina mea ! Mâi, de-acu, la noi, iubită, Nu te depărta ! Ea mă mângâie, c-o mână... Țineți-o, voi, sorți ! Mult nu poate să rămână: Sunt și alte porți ! Dus cu sufletul aiure, O petrec în văi,  Peste vârfuri de pădure,  Pe cotite căi... Dintr-un timp se-nalță tare, Urcă în tării... După ea se iau în zare Stol de ciocârlii. Dar și zborul lor se curmă, Și cântarea lor Codrii verzi rămân în urmă, Flori jelesc de dor... Printre raze mii, nebuna Se topește-n zbor  Păru-i fâlfâie totuna Cu mătasea lor.

PE-ACELAȘ DRUM de Artur Stavri 1868 - 1928

PE-ACELAȘ  DRUM de  Artur Stavri  1868 - 1928 Către-asfințit, de-o vreme, pe-aceleași căi mă-ndrum: Rămâne-n urmă satul albit în nori de fum, Rămân cernite-n umbră și-n somnul dulcei liniști Imașuri ruginite și pete largi de miriști. Trec lunca de răchită, las drumul și m-abat Pe sub umbrar de ramuri în codru-ntunecat. Cu cât mă urc lumina prin crengi mai viu încape: Pe vârfu-nalt cât soare-i... Simt cerul că-i aproape; Un pas  și-s în poiană; pădurea se prăvale Mai neagră, tot mai neagră, cărbune-i păn' devale Și cât ți-i luminișul fânețe, flori uscate... Mesteacăni albi, cu ramuri subțiri în jos lăsate Păn' la pământ atârnă mlădiți în plete sure Și-n stejerișul negru să par aduși de-aiure.... Te miri cum pot de-o vreme mereu aceleași locuri Să le petrec cu ochii, să văd aceleași jocuri De umbră și lumină,  aceiași luncă-n floare Ce parcă stă să ardă în asfințit de soare, Și tot acelaș codru aprins pe coama zarei, Mereu tot șesul neted în fumul depărtarei ? Vezi, nu știu cum îs alții,  dar un apus de soare, Un colț uitat de-o-parte în umbră și răcoare, Acelaș cer aproape,  aceleași șesuri line, Tot alte înțelesuri îmbracă pentru mine. Că după cum mi-i lumea,  când tristă, când senină , Priveliștea se vede în umbră ori lumină. Nu-i caut adevărul,  de-i vis, ori întrupare, Ci o răsfrâng în sufIet și-i astfel cum îmi pare. Să nu te miri de-aceia că-mi plac aceleași locuri Să le petrec cu ochii: în toate-acele jocuri De umbră și lumină, în codri, lumi albastre. Ard gânduri, arde-o parte din sufletele noastre. Ca să trăești în toate: fă-ți inima bogată Spre tot ce te-nconjoară cu dragoste să bată: Mai limpede-i seninul în inima senină, Lumi nouă, idealuri, îți ies mai în lumină; De vrei să-ți saturi văzul ca vultur să te-nalți Și sufletul ți-l umple de vieața celorlalți.