NOI NU VOM BEA DINTR-UN PAHAR
VREODATĂ
Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată
Nici dulce vin, nici apă de izvor.
Săruturi n-om schimba în zori; o dată
Nu vom privi amurgu-odihnitor.
Ți-e aer soarele și mie luna,
Doar dragostea ce-o respirăm e una.
Un altul mă-nfășoară-n gingășie,
Cu râsul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta îmi aparține mie
Și tu, de boala mea ești vinovat.
Mai dese întâlniri nu vom avea,
Căci liniștea ni-e dată doar așa.
Suflarea mea în stihul tău e trează,
Doar glasul tău răsună-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cutează
Nici om să se atinga, și nici zeu!
Și dacă-ai sti, acum, ce dragi îmi sunt
Aceste buze cu miros de vânt!
traducerea - Madeleine Fortunescu
O TOAMNĂ PLÂNSĂ
CA O VĂDUVĂ SUBȚIRE
O toamnă plânsă ca o văduvă subţire
În haine negre, `nvăluind în ceaţă inimi...
Să plângă ea nicicând nu va-nceta
Cuvintele bărbatului, de viaţă pline.
Aşa va fi până zăpada moale
Se va-ndura de obositu-i chin...
Pentru durere şi pentru uitare
Să-ţi dai viaţa nu e deloc puţin
Traducerea - Aura Christi
O, VIAȚĂ FĂRĂ ZIUA DE MÂINE
O, viaţă fără ziua de mâine!
În fiece literă eu trădarea pândesc.
De parcă iubirea trece pe-alături
Alte stele pentru mine răsar şi cresc.
Mă-ndepărtez fără să fiu văzută.
Şi nu te recunosc când eşti văzut.
Dar vine noaptea iar. Ca-ntr-o uitare mută
Umerii umezi ţi-i sărut.
Nu ţi-am fost dragă niciodată.
Tortura nu se termina.
Şi ca ostateca-nşelată
De ură se umplea iubirea mea.
Mi-eşti frate uneori. Taci supărat.
Dar dacă ne uităm unul în altul,
Îţi jur pe tot ce am mai sfânt:
Gemeni sunt adâncul şi înaltul
Traducerea - Aura Christi
PE LUNĂ NOUĂ ÎNTR-O SEARĂ
Pe lună nouă, într-o seară,
M-a părăsit iubitul. Și ...?
" O, dansatoarea mea pe sfoară,
Cam cât vei supraviețui ? "
Eu i-am răspuns că nu mă doare
Și că-i mai bine pentru noi,
Dar să m-aline nu-s în stare
Nici cele patru cape noi.
Un gol adânc sub pași se cască,
Același gol în suflet simt ...
Mi-admir umbrela chinezească,
Pantofii proaspăt dați cu-argint.
In sală - vechea veselie,
Surâde gura mea oricui.
Dar inima, ea știe, știe,
Că-n loja cincea, nimeni nu-i .
SALCIA
În unduioase linişti am crescut
În pure limpezimi de tânăr veac.
Şi graiul omului nu-mi fu aşa de drag
Cum cel al vântului, pe care l-am ştiut.
Urzici şi brusturi dragi şi-ntâi de toate
O salcie cu plete argintate.
Alături viaţa-ntreagă am trăit
Şi-n legănări de ramuri plângătoare
Nesomnul meu se preschimbă-n visare.
Ce straniu e! - am supravieţuit.
Un ciot a mai rămas, un semn tăcut
Şi glas necunoscut de sălcii alte
Crescând sub cerul nostru de demult.
Eu tac... De parcă mi-a murit un frate
Traducerea - Valeria Grosu
Anna Akhmatova 1889 - 1966
Anna Andreyevna Gorenko - poetă de origine rusă, ce a scris
sub numele de Anna Akhmatova s-a fost născut în apropiere de Odesa,
Ukraina, dar şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Saint
Petersburg, Rusia.
Ea a scris mai întâi volumele de poezii romantice,
Vecher (Seara, 1912) şi Chyotki (Mătanie, 1914), care au câştigat imediat
popularitate şi au avut aprecieri critice pozitive.
La Akhmatova motivul poetic este dragostea, în special cea interzisă şi dragostea tragică.
La maturitate abordează teme civice, patriotice şi religioase cum sunt poemele din volumele Belaya staya, Podorozhnik ( Pătlagină) şi Anno Domini
MCMXXI(1922).
Această diversitate a temelor abordate a fost interpretată de
criticii oficiali ai URSS clasificând-o "burgheză şi aristocrată". Mai
mult, pornind de la o poezie unde trata două motive: dragostea şi
Dumnezeu, a fost caracterizată ca fiind jumătate călugăriţă şi jumătate
prostituată. Executarea în 1921 a fostului său soţ, Gumilyov, acuzat de
participarea la o conspiraţie antisovietică a complicat şi mai mult
situaţia ei.
Din 1923 ea a intrat într-o perioadã de „umbră”
literarã, şi nici un volum al ei nu a mai fost publicat în URSS până în
1940. După acest an câteva din poeziile Annei Ahmatova au fost publicate în
revista literară lunară „Zvezda” şi un volum, cu selecţii din
poeziile apărute anterior, care, după câteva
luni, a fost brusc retras de la vânzare şi din biblioteci.
Cu toate
acestea, în Septembrie 1941, în timpul invaziei germane, Akhmatovei i-a
fost permis să încurajeze la radio femeile din Leningrad şi St.
Petersburg. Apoi fost evacuată la Tashkent, unde ea citea din poeziile
sale, inspirate de război, soldaţilor răniţi aflaţi în spital. A și
publicat un număr de poezii inspirate de război într-un volum mic
apărut în Tashkent în 1943. La sfârşitul rãzboiului s-a întors la
Leningrad, unde poeziile Annei au început să apară în revistele şi
ziarele locale.
În August 1946 a fost cu asprime criticată de CC al
partidului comunist
pentru erotismul și misticismul din poeziile ei cât și pentru
„Indiferența” ei politică și ca urmare, aparatul propagandist au
calificat-o drept prostituată - călugăriță și poezia ei permanent
criticată negativ.
În 1950 a încercat o împăcare cu partidul, scriind câteva poeme în
care îl elogia pe Stalin şi comunismul sovietic, sperând astfel la eliberarea
fiului ei, Lev Gumilyov, care a fost arestat în 1949 şi a exilat la
Siberia.
După moartea lui Stalin, Akhmatova a fost încet reabilitatã, şi un volum
de poezii al ei, incluzând şi unele dintre traducerile ei, au fost
publicate în 1958. După 1958 un număr de ediţii ale poeziilor ei,
incluzând unele dintre eseurile sclipitoare despre Pushkin, au fost
republicate în URSS.
Akhmatova a tradus lucrări superbe ale altor poeţi şi scriitori cum ar
fi: Victor Hugo, Rabindranath, Tagore, Giacomo Leopardi, e.t.c.
În 1964, în Italia, i s-a acordat premiul Etna-taormina, ceea ce a
însemnat o recunoaştere internaţională a valorii poeziei sale, iar în
1965 a primit titlul de doctor onorific la Oxford University.
După moarte faima ei a continuat să crească…
sursă:
http://www.poezie.ro/index.php/author/0002870/
AM ȘI UITAT CUM SE ZÂMBEȘTE
Am şi uitat cum se zâmbeşte,
De ger, mi-s buzele de iască.
Murit-a încă o nădejde,
Un cântec nou o să se nască.
Un cântec care, fără voie,
Îmi va porni spre judecată...
Iubirea, însă, n-are voie,
Când ştie a cânta, să tacă.
Traducerea - Madeleine Fortunescu
CÂNTECUL ULTIMEI ÎNTÂLNIRI
Stă pieptu-mi gata să se frângă,
Fără putere, înghețat,
Mănușa pentru mâna stângă
Pe mâna dreaptă-am îmbrăcat.
Că sui un munte, îmi păruse,
Și treptele erau doar trei ...
" Hai, mori cu mine ! " toamna-mi spune
Ținându-mi calea sub un tei.
" Ursitele mi-au fost haine,
Și mă-nșelară zi de zi ... "
Răspuns-am tristă : " Și pe mine !
Cu tine-odată voi muri ".
Aceasta-i ultima cântare.
Priveam spre casa ce cândva -
Gălbuie și nepăsătoare
Lumina-n dormitor ardea.
ECOUL
Calea spre trecut de mult e-nchisă,
Aş mai avea acum nevoie de trecut?
Colo uitat-am lespedea de sânge
Sau uşa unsă grijului cu lut?
Poate ecoul care deocamdată
Nu tace, deşi-l implor atât de mult ?...
Cu-acest ecou s-a întâmplat exact
Ca şi cu inima pe care o ascult.
Traducerea de Aura Christi
CREAȚIE
Cadenţa odică nu-i pe măsura mea
Nici elegii sublime nu voi scrie.
În vers nimic nu poate fi aşa
Cum trebuie să fie.
De-aţi şti din ce gunoaie poezia
Se naşte fără teamă, sfidătoare
Cum creşte pe sub garduri păpădia,
Cum brusturul răsare.
Mâine, strigăt, miros de pucioasă,
O taină - mucegaiul din fereastră...
Şi poezia gingaş se revarsă-
Spre bucuria mea şi-a voastră
Traducerea - Valeria Grosu
DE CE TE PREFACI NE-NCETAT
De ce te prefaci ne-ncetat
În vultur, în piatră, în lujer?
De ce îmi surâzi nechemat
Din bolta senină un fulger?
Mă lasă! În vreme, în loc!
Profetice griji să mă fure...
Ca beat se petrece un foc
Pe bălţi înstelate şi sure.
Şi muza în şal trenţuit
Cântări de tristeţe suspină.
Aleanul ei tânăr, cumplit
E-ntreaga-i putere divină.
Traducerea - Aurelia Busuioc
EȘTI SINGUR AZI ȘI-MPOVĂRAT DE TINE
Ești singur azi și-mpovărat de tine,
De slavă și de visuri despărțit,
Dar ai rămas iubitul pentru mine,
Cu cât mai trist, cu-atât mai îndrăgit.
Bei vin mereu, ți-s noptile murdare,
Mai știi dacă trăiești cu-adevarat ?
Și ochii-ți verzi cu zvârcoliri de mare
Mărturisesc că pacea n-ai aflat.
Invocă moartea inima-ți nebună,
Afurisind al soartei pas greoi,
Și vântul de apus mi-aduce-ntr-una
Din partea ta mustrări și rugi, puhoi
Spre tine iar, cum pot să viu fierbinte ?
Sub cerul pal, aici, în țara mea,
Știu doar să cânt și să-mi aduc aminte,
Tu nici măcar atât nu cuteza !
Tristeți sporind, trec zile fără veste ...
Ce rugaciuni de dragul tău sa fac ?
Iubirea mea atât de mare este,
Că n-ai putut nici tu să-i vii de hac.
LUMINA BATE-N AURIU
Lumina bate-n auriu
Și-i o răcoare domolită.
Cu ani și ani vii mai târziu,
Dar și așa sunt mulțumită.
Vreau mai aproape să te-așezi,
Ca să-ți arăt ceva doar ție :
Acest caiet albastru, vezi ?
Sunt versuri din copilărie.
Mă iartă c-am fost tristă des.
Că bucurii avui puține,
Dar cer iertare, mai ales,
Că prea mulți i-am luat drept tine ...
MUZA
În noapte, când îi bănuiesc venirea,
Pe-un fir de păr stă viaţa-mi trecătoare.
Ce-i libertatea, gloria, iubirea,
Alături de această vrăjitoare?
Şi intră iar. Dând la o parte stinsul
Voal, cu ochii mă măsoară greu,
Întreb:"Lui Dante tu-ai dictat cuprinsul
Infernului?" - Şi îmi răspunde: "Eu!"
Traducerea - Leonida Lari
-------------------------
Notă:
Poeziile unde nu am indicat traducătorul sunt poezii culese de pe
Internet și cei care le-au postat nu au trecut numele traducătorului.
