joi, 18 iunie 2020

MELANCOLIE - de Dimitrie Anghel




MELANCOLIE

de  Dimitrie  Anghel



Miresme dulci plutesc în aer sub bolți umbrite de liane,
Și-i liniște-n grădina toată și pace ca-ntr-o săhăstrie
În care-ar fi murit viața învinsă de melancolie.
Din trandafiri, ici-colo, pică petale albe, diafane.


Ș-un glas de greier nu s-aude măcar să-nalțe imnul vieții,
Să rupă liniștea țăsută în jurul celor ce-au să moară;
Își face cuib uitarea tristă și pacea crește funerară,
Pe unde pasul nu mai calcă și nu mai cântă cântăreții.


Cu visuri, cu gânduri frumoase, cu fantazia mea, cu viață,
Învins de-o milă nesfârșită aș vrea să-npoporez natura;
Dar brațele îmi cad trudite și mută îmi rămâne gura,
Simțind-nelămurit în mine că numai liniștea-i măreață.


Un cânt, cât de duios, acuma n-ar fi el oare-o pângărire,
Când e atâta armonie în ne-trerupta, sfântă pace ?
Grădina e-o poemă dulce și, vezi tu, vântul care tace,
E ca o mînă adormită pe coarda rupt-a unei lire.


Somn bun ș-odihnitor, natură, somn bun; cântărilor vieții
Azi prețuiesc tăcerea morții - veni-va altul poate-odată
Ca prin povești să te trezească spuindu-ți vorba fermecată,
Eu prea sunt trist...Pe cerul palid s-aprind iar zorii dimineții.


Și-n mintea mea ca într-un templu în care-au plâns dureri profane,
Se face liniște și pace pe-ncetul ca-ntr-o sihăstrie
În care-ar fi murit viața învinsă de melancolie,
Și unde numai trandafirii mai cern petale diafane. 







Artistul egiptean ASHRAF ABDEL MOHSEN (ASH) - Arta digitala




https://cs9.pikabu.ru/post_img/2017/09/23/10/1506188630184921476.jpg



Ashraf Abdel Mohsen (ashmohsen) on Pinterest



https://vdohnovenie2.ru/wp-content/uploads/12341026_962517283818156_5163611906027202543_n.jpg



https://vdohnovenie2.ru/wp-content/uploads/5880f3aa3b21.jpg



https://vdohnovenie2.ru/wp-content/uploads/67331219_2388070394596164_722005782236758016_n.jpg



https://vdohnovenie2.ru/wp-content/uploads/12047014_944953538907864_5423369990728957633_n.jpg




https://vdohnovenie2.ru/wp-content/uploads/12088057_932189310184287_6550461850390461654_n.jpg



https://vdohnovenie2.ru/wp-content/uploads/12661903_995359457200605_2486279881828261914_n.jpg

















duminică, 14 iunie 2020

SCRISOARE - de Boris Ioachim




SCRISOARE

de  Boris  Ioachim



Urzind, mereu, speranţe, mi-au tot murit iluzii –
O viaţă prost croită, trăită în confuzii…
Mi-s umezi tare ochii, când mă gândesc la tine –
Clădeşte tu castele pe-o viaţă în ruine.


 Pândeşte adevărul, de undeva, din vise –
Nu-i chip să-l scot afară, dintre speranţe stinse.
 Crâmpeie de-amintire îmi fulgeră prin minte –
De acolo mă mai mustră chip de copil cuminte.


 De-ai şti cât de sensibil şi tandru poate fi
 Un suflet plin de vise, iubito, te-ai cruci!
 Dar undeva, pe calea ce bâjbâie spre viaţă,
M-am rătăcit, căci astăzi, nimicul mă răsfaţă.


Erori şi vise sterpe am tot purtat în cârcă
 Şi-ncrederea în oameni, simţeam cum mă încurcă;
Prieteni – numai unul! – n-am prea avut pe-aproape
 Când, ros de remuşcare, cădeam în negre ape.


 S-a stins, în ani, sclipirea din ochii-mi plin de soare –
I-a-nvăluit tristeţea şi-adânca disperare…
Ştiu, cam patetic sună această spovedire
 În aste vremuri stranii – scăldate-n nesimţire,


 Dar prea naivi şi singuri, adesea, se nasc unii –
Răzbătători prin viaţă sunt laşii şi nebunii.
 Din vis şi idealuri nu poţi stârni imbolduri –
De-aceea, stins mi-e glasul, uscat şi plin de noduri…


E-o lume ce-şi ridică, cu râvnă, poale în cap
Şi-a fi murdar la suflet – nu-i nici un handicap.
 Aşa că, azi, iubito, îţi scriu cuvinte-amare
 Căci prea ades, în minte, sfârşitul îmi apare.


 Dar poate că iubirea şi gândul plin de tine,
 Mai fac să stea-n picioare o viaţă în ruine…
Mi-s tare umezi ochii, când te gândesc, ştii bine –
Doar tu-mi hrăneşti speranţa în ziua cea de mâine.











TE-AM PIERDUT ? - de Elena Oprică




TE-AM  PIERDUT ?

de   Elena  Oprică



Fiinţă rară ...te-am pierdut ?
 Cu ce blesteme de iubire
 Făcu destinu-mi legământ
 În loc să mi te dea ca mire ?


 De unde-atâtea-ntunecimi
 Când vorbele-ţi de altă dată
Mi-erau prin negură lumini
 Peţindu-mă la cruda-mi soartă ?


Mă cere iar, căci vreau să-ţi fiu
 A inimii, pe veci aleasă...
Oricum, te-aştept de când mă ştiu...
 Altar de dor mi-e acum casă.


Nu vreau în "temniţă" de-acum,
 Stau în genunchi, mă rog la Sfinţi,
 Să-ţi dea un semn..
 un gând mai bun,
 "Moartea aceea" s-o dezminţi !


 Să înţelegi, ar fi prea greu,
 Că nu pot eu să-ţi cer iubirea ?
 Legat şi frânt destinul meu,
 Liberă doar, îmi e simţirea...


 Dar ce tot spun "nu pot"? Se poate...
 Totul aievea poate fi,
 Căci eu te scriu de-acum în carte...
 Cât te iubesc, tu nu vei ştii !


 O clipă am trăit mirajul...
Şi un etern ar fi tot scurt,
 Dar teama a învins curajul
 Sfârşind un tainic început...








TU POȚI ! - de Elena Oprică








TU  POȚI  !


de  Elena  Oprică



Tu poţi să fi tot ce-ţi convine
Şi poţi să ai tot ce-ţi propui,
 Eu pot fi doar ce port în mine-
O dragoste a nimănui...


 Tu încă poţi face ca soarta
 Să fie-al teatrului decor,
 Eu nu îmi mai permit nici şoapta,
 Doar simt tăcerea tuturor.


 Tu poţi să te întreci cu timpul...
 Nu e uşor, dar nici prea greu,
 Eu îmi adulmec asfinţitul
Şi zbor încet prin timpul meu...


 Tu poţi să arzi din zi în seară
 Şi-ntreaga noapte poţi să arzi,
 La mine, flacăra-i o boală
Ce stinge-al văpăii extaz...


 Tu poţi, pentru că-ţi poate viaţa
 Să fi toate ce eu nu sunt,
 Eu pot numai visa speranţa
 Că ne vom întâlni-n alt timp...








miercuri, 10 iunie 2020

JOAN ALFARO - PERU - SUPRAREALISM








Joan Alfaro  - Artist peruan -  este unul dintre cei mai de seamă artiști contemporani ai culturii peruviene.

Lumea de vis a lui Joan Alfaro este suprarealismul andin, reprezentat de linii ondulate și culori bogate care reflectă senzația și realitatea culturii andine moderne. Personajele lui Joan Alfaro echilibrează între realitate și vise, modificând lumea pictată cu ajutorul propriilor amintiri și prin aceasta respirând viața în ea.

Alfaro își construiește tablourile ca un magician, combinând culori și forme, iar spiritul visător, care este un element de tip organic, leagă aceste elemente într-un singur întreg, transformând muzicieni, bătrâni, copii, mame, diverse imagini feminine în fantastice creaturi - frumoase și grațioase, constând din linii ondulate, culori vii și forme stilizate - veți regăsi în ele și culorile vii ale costumelor tradiționale




https://portal.andina.pe/EDPfotografia3/Thumbnail/2017/12/28/000470538W.jpg

























luni, 8 iunie 2020

DIN SCRSOAREA UNEI BĂTRÂNE - de Elena Farago




DIN  SCRSOAREA  UNEI  BĂTRÂNE

de  Elena Farago


O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum
 Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii,
 Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum.


 E vitregă ţărâna şi sfatul ei avan,
 La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
 Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale
Şi drumul fiecărui e răbojit pe-un plan,


 În care-s însemnate, cu ape şi poteci,
Şi dragostea şi ura şi mila şi păcatul,
 Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Şi mutul semn al crucii din liniştea de veci.


 O, sunt, de bună seamă, şi lacrimi în noroi,
 Căci lacrima ni-i birul cel mai de seamă-al vieţii,
Şi jalea şi amarul vor fi de veci drumeţii
 Cei nelipsiţi, din calea oricărui dintre noi.


 De-aceea vezi tu uită cât poţi cu ochi senini,
 Că-i mare mângâierea în biata cale-a vieţii
 Să poţi vedea şi-n pâcla şi-n roua dimineţii,
 Un rost, în faţa cărui nu poţi să nu te-nchini.