POVESTE PRINTRE POVEȘTI - de Larysa

 

POVESTE  PRINTRE  POVEȘTI de  Larysa Supusă legilor terestre  Primise dar de nuntă-zestre  Un lanţ cu zala mare, grea  Să-şi înfăşoare inima  L-a preţuit o bună vreme  "Lanţul mi-e drag, de ce m-aş teme  Când inima, pe veşnicie  E dată celui sortit mie ?!"  Trăi-n măreţul de castel  Doar ea cu...ea şi fără el  Vraja iubirii dispăruse  Basmul părea că se sfârşise  El, doar străin şi trecător  Prin cel imens castel dar gol  Ea, suspinând lângă ferestre  Supusă legilor terestre...  Pe-afară, cânt de păsărele  Flori colorate, lună, stele  Fluturi vioi şi-mbujoraţi  De-un soare zâmbitor scăldaţi  O lume care până-acum  Credea că n-are vreun parfum  Castelul mare cu zăbrele  Inima-i strânse-n lanţuri grele...  Dar câteva zale pocniră Parcă mai bine-acum respiră Se-ncurajă "fie ce-o fi..." Şi-afară din castel ţâşni  Nu aşteptă nici dimineaţa Şi-încă nu-i ridicată ceaţa  N-are teamă nici de-ntuneric  Totul afar' pare feeric  Plesnesc zalele câte una  Fugind spre viaţă ca nebuna  Cătând a inimii ei pace  Nici moartea-n drum n-o mai întoarce...  În lung şi-n lat dădură veste  Supuşi ai legilor terestre  Cum ea la drum s-a-ncumetat Şi zestrea-n urmă şi-a lăsat  Apoi...o linişte deplină Gurile, goale amuţiră Iar ea zbura şi zi şi noapte  Cu inima-i în libertate.

UNEORI… - de Manuela Cerasela Jerlăianu

UNEORI… de  Manuela Cerasela Jerlăianu Uneori iubirea are de urcat,  Prin păienjenișul crângului de vară, Fără pic de ploaie vorba s-a uscat,  Creanga-n noi pustie prinde ca să doară. Noaptea cântă-n flaut, ciripind obscur,  Luna este albă, lunecă-n mistere,  Dar în casă bate vântul și-l înjur,   Clipa sângerează fără pic de miere.  Îmi azvârl chitara printre buruieni,  Închid noaptea asta într-o călimară  Și mă culc sihastră-n, clica cu coceni,  Așteptând iubitul, seara să răsară.

POATE, POATE.... - de Elena Oprica

 

POATE,  POATE.... de  Elena  Oprica de-aş aduna câteva clipe din timpul fericirii imaginare ori câteva picături de vise poate aş reântregi sufletul spart cioburile înşirate pe caldarâmul tristeţii n-ar mai pătrunde atât de crud în carne, în oase, în viaţa de anotimp fără culoare  de-aş regândi conturul tău de umbră într-o poveste a noastră stelarăacolo unde Soarele se iubeşte cu Luna în văzul cerului care vinovat sărută marea iar pământul se contopeşte cu toată învolburarea apelor formând întregul Universului nostru oh, de-aş putea...  ceva ar mai semăna a primăvară şi te-aş simţi în chip de luminăprin noaptea mea de potop  de-ai putea să-mi răsfeţi petalele cu priviri de gând însetate de tot ce-ai dori să-ţi fiu atunci n-aş mai spera că drumul din întuneric e salvarea şi poate, poate...

BIBLIOTECA REGALĂ PORTUGHEZĂ DIN BRAZILIA

 

Cabinetul regal portughez de lectură (portugheză: Real Gabinete Português de Leitura) este o bibliotecă și o instituție culturală lusofonă (limba portugheza si derivate) este situată pe strada Luís de Camões, numărul 30, în centrul orașului Rio de Janeiro, Brazilia. Este listat de Institutul de Stat al Patrimoniului Cultural. Alegut a patra cea mai frumoasă bibliotecă din lume de revista Time, Cabinetul are cea mai mare colecție de literatură portugheză în afara Portugaliei. 

Instituția a fost fondată în 1837 de un grup de patruzeci și trei de imigranți portughezi, refugiați politici, pentru a promova cultura în rândul comunității portugheze din capitala Imperiului Braziliei de atunci. A fost prima asociație a acestei comunități din oraș. Clădirea actualului sediu, proiectată de arhitectul portughez Rafael da Silva e Castro, a fost ridicată între 1880 și 1887 în stil neo-manuelin. Acest stil arhitectural evocă exuberantul stil gotic-renascentist în vigoare la momentul descoperirilor portugheze, numit Manueline în Portugalia pentru că a coincis cu domnia regelui Manuel (1495-1521). Împăratul Pedro al II-lea (1831–1889) a pus piatra de temelie a clădirii la 10 iunie 1880, iar fiica sa, Isabel, prințesa imperială a Braziliei, împreună cu soțul ei, prințul Gaston, conte de Eu, au inaugurat-o la 10 septembrie 1887 . 

Fațada, inspirată de mănăstirea Ieronimilor din Lisabona, a fost lucrată de Germano José Salle în piatră lisbonată din Lisabona și adusă cu vaporul la Rio. Cele patru statui care o împodobesc îi înfățișează pe Pedro Álvares Cabral, Luís de Camões, Infante D. Henrique și Vasco da Gama. Medalioanele fațadei îi interpretează, respectiv, pe scriitorii Fernão Lopes, Gil Vicente, Alexandre Herculano și Almeida Garrett. Interiorul urmează, de asemenea, stilul Neo-Manueliene pe coperți, biblioteci din lemn pentru cărți și memorii. Tavanul sălii de lectură are un candelabru frumos și un luminator în structură de fier, primul exemplu de acest tip de arhitectură din Brazilia. Sala are, de asemenea, un frumos monument de argint, fildeș și marmură (Altarul Patriei), de 1,7 metri înălțime, care sărbătorește timpul descoperirilor, realizat în Casa Reis & Filhos din Porto de aurarul António Maria Ribeiro , și achiziționat în 1923 de Cabinetul Regal. 

Deschisă publicului din 1900, biblioteca Cabinetului Regal are cea mai mare colecție de lucrări portugheze din afara Portugaliei. Printre cele 350.000 de volume, atât naționale, cât și străine, sunt lucrări rare, cum ar fi o copie a ediției „princeps” din Os Lusíadas of Camões (1572), Ordinările lui D. Manuel (1521), Capitolos de Cortes și Leys (1539) ), Verdadeira informaçam das terras do Preste Joam, segundo vio e escreveo ho padre Francisco Alvarez (1540), un manuscris al comediei „Tu, só tu, puro amor” de Machado de Assis și multe altele. În fiecare an, primește aproximativ șase mii de titluri din Portugalia. Există, de asemenea, o colecție importantă de picturi de José Malhoa, Carlos Reis, Oswaldo Teixeira, Eduardo Malta și Henrique Medina. În fiecare zi, primește, în medie, o sută cincizeci de vizitatori. Printre vizitatorii săi ilustri, din trecut, se numără numele lui Machado de Assis, Olavo Bilac și João do Rio.  Cabinetul regal publică revista Convergência Lusíada (semestrial) și promovează cursuri de literatură, limbă portugheză, istorie, antropologie și arte, destinate în principal studenților universitari. Istoria Academiei de Litere din Brazilia este legată de cea a Cabinetului Regal, deoarece primele cinci sesiuni solemne ale Academiei, sub președinția lui Machado de Assis, au avut loc aici. 

În iulie 2014, biblioteca a fost listată pe locul 4 printre cele mai frumoase 20 de biblioteci din lume, conform revistei Time. Publicația a evidențiat istoria, arhitectura și bogata colecție de lucrări lusofonice. 

THEODORE EARL BUTLER (1861 - 1936) - pictor impresionist american

 

Theodore Earl Butler, (1861–1936) a fost un pictor impresionist american. S-a născut în Columbus, Ohio și s-a mutat la Paris pentru a studia arta. S-a împrietenit cu Claude Monet în Giverny și s-a căsătorit cu fiica sa vitregă, Suzanne Hoschedé. După moartea ei s-a căsătorit cu sora ei, Marthe Hoschedé. Butler a fost membru fondator al Societății Artiștilor Independenți. Subiectele alese de Butler erau scene domestice de familie și prieteni și peisajul francez. Deși abordarea sa impresionistă a picturii reflectă uneori influența socrului său, lucrarea sa sugerează și tendințe postimpresioniste.

În 1914, familia Butler s-a mutat la New York, când Butler a primit un comision pentru vopsirea panourilor murale pentru casa lui William Paine. A contribuit cu două picturi la Armory Show din 1913 în New York City, Marine și la paisprezece iulie, Paris. A fondat împreună cu prietenul său, John Sloan, Societatea Artiștilor Independenți și a servit în consiliul său de administrație din 1918 până în 1921. Izbucnirea Primului Război Mondial a împiedicat Butler să se întoarcă la Giverny până în 1921. Între timp, Butler s-a implicat în Crucea Roșie americană și a strâns fonduri cu Marthe Hoschedé. El a marcat acea ocazie cu un tablou intitulat „Toți împreună” Din momentul primei sale căsătorii și după nașterea copiilor săi, Butler s-a concentrat în special pe subiecte casnice, pictate în interior sau în grădina sa. Influența lui Monet asupra pictorilor expatriați americani din Giverny a fost importantă și o similitudine între paleta lui Butler și cea a lui Monet a fost remarcată în picturile din anii 1890. La fel de vizibile în periajul lui Butler sunt calități care îl aliniază cu opera lui Paul Gauguin și a artiștilor nabis. În lucrarea sa ulterioară, Butler a experimentat în continuare cu principiile Fauve, pictând peisaje în Giverny și pe coasta Normandiei, aplicând uneori culoarea direct din tub la capetele decorative.

DUREROS DE DULCE - de Octavian Petrescu

 

DUREROS  DE  DULCE de  Octavian  Petrescu Tu niciodată nu-mi poți spune "Nu !" Mă ierți mereu și nu poți fi de gheață... Aș renunța la tine, dar, vezi tu, E ca și cum aș renunța la viață. Deși nu-i bine, vreau să mă dorești Sunt dependent de-a ta îmbrățișare, De-a ta durere când spui că iubești Și îmi zâmbești că dragostea te doare O să te țin aproape, fii a mea Departe de trădare și minciună ! Iubește-mă cum simți tu dragostea, Frumoasă, pătimașă și nebună, Căci niciodată nu-mi poți spune " Nu !" Mă ierți mereu și nu poți fi de gheață ! Aș renunța la tine, dar, vezi tu, E ca și cum aș renunța la viață.

BUNĂTATE - de Maurice Carême (1899 –1978) (Belgia)

BUNĂTATE de   Maurice Carême (1899 –1978) (Belgia) Trebuie mai mult decât un măr, Să umpli un paner. Trebuie mai mult decât un pom, Să cânte livada sub cer. Dar nu trebuie decât un om, Pentru ca un dram de bunătate Să lucească asemeni unui măr, Pe care să-l împarți pe jumătate. Traducere - Radu Boureanu