Părul strâns contrasta cu albul pielii și se termina
în creștet cu o pană.
Putea fi de lebădă albă sau neagră, de pelican roz,
de slabi ereți.
Iar brațele se-mpreunau în aerul roșu, semănând cu o rană.
Balerina era femeie și aerul o știa. Balerina iubea să își salte
Poala albă de tul a rochiei ce aluneca înapoi pe un picior.
Aerul se încălzea când ea dansa pe notele mai înalte,
Căci el era peste tot - în celulele ei, în păr, pe brațe,
pe gâtul frumos mirositor.
Și aerul se îndrăgosti de balerina ce făcea piruete amețitoare.
Aerul o cuprinse în brațe și făcu dragoste cu ea chiar acolo,
Pe scena întunecoasă, luminată doar în centru,
de prezența orbitoare
A unei femei – balerine ce simțea că plutește
pe un suav tremolo.
