 
VIS ALB
de Otilia Cazimir
Aș vrea cu tine să mă duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Când gheața mării clare se desparte
In blocuri plutitoare de cristal.
Desfășurând culorile-i spectrale,
S-ar înălța deasupra noastră ca un fald
Dantela aurorii boreale,
De purpură, de aur și smarald.
Banchiza albă ne-ar așterne-n față
Covoare de omăt imaculat.
Și-n adăpostul mic, scobit în gheață,
Am arde-un foc de spirt denaturat.
Din larga-mpărăție de zăpadă,
S-ar aduna fantasticul norod
Al nopților polare, să ne vadă:
Urși albi, de vată foci mari, de glod…
Iar când natura-n soare nou învie
Și când văzduhul nu mai e opac,
Intr-un bazin de sticlă argintie
Ar licări oglinda unui lac.
Acolo-n apa-i calmă și albastră
M-aș duce-n zori de ziuă să mă scald
Și cât ar fi de frig, iubirea noastră
M-ar face să-mi închipui că mi-i cald !
|
|
|
|
|
|
|
