joi, 23 iulie 2020

FERICIREA E MUTĂ - de Ioana Voicilă Dobre



 

FERICIREA  E  MUTĂ

 de Ioana Voicilă Dobre



M-ai rugat odată să-ţi scriu o poezie
dar eram atât de îndrăgostită
că nu-mi găseam cuvintele:
se ascunseseră adânc, în suflet.
Şi-apoi duceam darurile tale
destul de grele pentru umerii mei tineri.
Dar poezia întârzia să apară
şi într-o zi ai plecat.
Atunci au irumpt şi dorul mi-a ars sufletul
alungând cuvintele
ascunse din iubire, cu grijă.