IARNA
de Gheorghe Asachi (1788 - 1869)
Pictori plini de sumeție,Ce-aratați pe-a iernei zânăSub figura d-o bătrână,Tremurați de-a ei mânie!
De-nsuși Ercules, mai tare,Prin ea râul zace-n fieră,Ș-a ei singură suflareSchimbă toate-n atmosferă.
Ea invită pre pământPre turbatul ager vânt,Lui Zevs tunetu-nfrâneazăȘi a fulgerilor rază.
Însă dac-a ei putereNe aduce-atâta frică,Ea prin liniștea, ce-i fiică,Ne revarsă mângâiere.
Ea d-ospețe-i dătătoareȘ-alinează-a vieței haos;Timpuri alte-s de sudoare,Iarna-i timpul de repaos.
Ea din Olimp ni adunăPe-Amor, Bahus și pre Gioc,Și când viforile sună,Ii ni-aprind în inimi foc
Că în van a verei doamnaDe spici și de flori să-ncinge,Ni surâde în van toamna,C-a lor poame iarna strânge!
|
|
