Dramaturg și eseist englez de origine irlandeză, admirator la începuturile sale scriitoricești al teatrului ibsenian, Shaw este autorul unor comedii satirice ironizând viciile societății britanice a timpului său cu ajutorul paradoxului și cu o deosebită artă a dialogului: Casele văduvilor, Profesiunea doamnei Warren, Armele și omul, Omul destinului, Om și supraom, Dilema doctorului, Casa inimilor sfărâmate.
Piesele istorice conțin și ele aluzii la actualitate (Discipolul diavolului, Cezar și Cleopatra, Sfânta Ioana).
PYGMALION - 1912
Titlul piesei, inspirat din mitologia greacă, este numele sculptorului legendar care s-a îndrăgostit de statuia pe care a sculptat-o, aceasta primind viață de la Afrodita în urma rugăminților lui.
Acțiunea comediei lui Shaw se petrece la Londra în primii ani ai secolului XX.
Profesorul Henry Higgins, specialist în fonetică, pariază cu colonelul Pickering că va face în șase luni o doamnă din tânăra florăreasă Eliza (Liza) Doolittle, învățând-o să vorbească engleza corect și să se comporte în așa fel, încât să poată fi prezentată la recepția ambasadorului fără ca nimeni să-i poată bănui originea umilă și lipsa de educație.
După luni de lecții epuizante, Higgins face o recepție, ducând-o pe Eliza la ceai la mama sa, doamna Higgins, unde, fără să vrea, fata se dă de gol.
ACTUL III
DOAMNA HIGGINS (în sfârșit, spre a face conversație): Credeți că are să plouă ?
LIZA: E posibil ca ușoara depresiune din apusul arhipelagului să se îndrepte încetișor spre răsărit. Nu există indicii că s-ar petrece o mare schimbare barometrică.
FREDDY: Ha, ha ! Ce caraghios !
LIZA: Am spus ceva greșit, tinere ? Pun rămășag că am spus-o bine.
FREDDY: Colosal !
DOAMNA EYNSFORD HILL: Sper că vremea nu se va răci. E atâta gripă în oraș. Toți ai casei se îmbolnăvesc, unul după altul, în fiecare primăvară.
LIZA (posomorâtă): Mătușa mea a murit de gripă; așa se zice.
DOAMNA EYNSFORD HILL(scoate sunete de simpatie): !!!
LIZA (cu același ton tragic): Dar părerea mea este că i-au făcut de petrecanie bătrânei.
DOAMNA HIGGINS (mirată): I-au făcut de petrecanie ?!
LIZA: Da-a-a! Așa să fii mătăluță sănătoasă. De ce să moară de gripă ? Că doar scăpase de difterie destul de frumușel cu un an înainte. Am văzut-o cu ochii mei. Era vânătă toată. Toți o credeau moartă, dar tata i-a turnat gin cu polonicul pe gât de și-a venit în fire așa de subit încât a mușcat polonicul și i-a rupt coada.
DOAMNA EYNSFORD HILL (uimită): Vai de mine !
LIZA (întărindu-și rechizitoriul) Ce rost avea să moară o femeie așa de zdravănă taman de gripă ? Mă întreb ce s-a făcut cu pălăria ei cea nouă de pai pe care trebuia s-o moștenesc eu ! Cineva a șutit-o și eu zic că cine i-a șutit pălăria tot îla a curățat-o.
DOAMNA EUNSFORD HILL: Ce înseamnă ”a curățat-o” ?
HIGGINS (în grabă): Asta-i noua vorbire la modă. A curăța pe cineva înseamnă a-l omorî, a-i face de petrecanie.
DOAMNA EYNSFORD HILL (îngrozită, către Eliza): Cum îți vine să crezi că mătușa dumitale a fost cu adevărat ucisă ?
LIZA: Ba bine că nu ! Ăla cu care ședea ar fi omorât-o pentru un capăt de ață, darmite pentru o pălărie.
DOAMNA EYNSFORD HILL: Tatăl dumitale nu a făcut bine dându-i atâta de băut. Ar fi putut să o omoare.
LIZA: Pe una ca ea ? Ginul era la ea ca laptele la prunc. Afară de asta, el a dat pe gât atâta băutură încât știa el ce e aia.
DOAMNA EYNSFORD HILL : Vrei să spui că tatăl dumitale obișnuia să bea ?
LIZA: Să bea ! Vai de mine, era ceva cronic la dânsul.
DOAMNA EYNSFORD HILL : Ce lucru groaznic pentru dumneata !
LIZA: Nici pomeneală ! N-am văzut niciodată să-i facă rău băutura. Ș-apoi nu se ținea regulat de băutură. ( cu veselie) Pe apucate, cum s-ar zice, așa din când în când. Și era totdeauna mai simpatic după ce lua un păhărel. Când era șomer, mama obișnuia să-i dea câțiva gologani și-l trimitea să se îmbete. Îi spunea să nu se întoarcă acasă până nu-i cu chef și iubăreț. E o mulțime de femei care trebuie să-și îmbete bărbații ca să-i poată suferi. (Acum, la largul ei). Să vedeți cum e. Dacă omul are un pic de conștiință nu-i dă pace când e treaz și-l dărâmă. Nițeliș basamac și s-a zis cu conștiința: și atunci să-l vezi ce fericit e ! (Către Freddy care abia își poate stăpâni hohotele de râs) Ei ! De ce te-oi fi hlizind dumneata ?
FREDDY: Limbajul ăsta de modă nouă...îl stăpânești la perfecție.
LIZA: Dacă-l stăpânesc, atunci de ce râzi, ai ? (Către Higgins) Am spus ceva nelalocul lui ?
DOAMNA HIGGINS (intervenind): Nicidecum domnișoară Doolittle.
LIZA: Asta mă liniștește, în orice caz.(Cu expansivitate). Întotdeauna am zis eu că...
Higgins se ridică, se uită la ceas și tușește semnificativ.
După alte lecții, Liza este prezentată la balul ambasadorului, unde repurtează un mare succes. După bal, jignită de faptul că Higgins nu o mai ia în seamă, atribuindu-și lui însuși întregul merit al reușitei, Liza pleacă din casa lui.
Reîntâlnind-o la doamna Higgins, Henry o face să înțeleagă că o iubește, în ciuda felului lui de a fi, iar piesa se încheie într-un mod care sugerează că Eliza se va reîntoarce la el.
Următorul fragment face parte din discuția care precede finalul:
ACTUL V
- - - - - - - - - - - - - - - - - - -
LIZA (continuând) Era exact ca atunci când înveți să dansezi cum e la modă; n-a fost mai mult decât asta. Știi dumneata când a început adevărata mea educație ?
PICKERING: Când ?
LIZA (oprindu-se un moment din lucru): Când mi-ai spus domnișoară Doolittle, chiar în ziua când am venit prima dată în strada Wimpole...Atunci am început să mă respect pe mine însămi. (Reîncepe să cască) Au mai fost și alte sute de lucruri mărunte, pe care nici nu le-ai observat, pentru că le făceai în mod firesc. Felul de a te ridica de pe scaun, de a-ți scoate pălăria, de a deschide ușa...
PICKERING: O, nu-i nici o scofală în toate acestea...
LIZA: Ba da ! Lucrurile mărunte, care mi-au arătat că te gândeai la mine, că nu mă socoteai doar ca pe o fată care spală vasele, deși știu bine că te-ai fi purtat întocmai și cu fata de la bucătărie, dacă i s-ar fi îngăduit să vină în salon. Niciodată nu-ți scoteai ghetele în sufragerie, când eram eu acolo.
PICKERING: Nu trebuie să-ți pese de asta. Higgins își scoate ghetele oriunde se nimerește.
LIZA: Știu. Nu-i fac nici o vină. Așa-i felul lui de-a fi, nu ? Dar pentru mine însemna foarte mult că dumneata nu o făceai. Vezi, în afară de lucrurile pe care oricine le poate deprinde - felul de a te îmbrăca și de a vorbi, și celelalte - deosebirea dintre o femeie de lume și o florăreasă nu constă în felul în care se poartă ele, ci în felul cum sunt tratate. Pentru profesorul Higgins, voi fi întotdeauna o florăreasă, pentru că se poartă întotdeauna cu mine ca și cum aș fi o florăreasă și așa va face întotdeauna; în schimb, știu că pentru dumneata pot să fiu o doamnă, deoarece mă tratezi ca pe o doamnă și așa vei face întotdeauna.
