Livada cu vișini 1903 - 1904
Vișnevîi sad
Din cauza datoriilor, lui Liubov Andreevna Ranevskaia, o moșiereasă care își petrece cea mai mare parte din timp în străinătate, i se vinde la licitație livada de vișini, care este cumpărată de Ermolai Alexeevici Lopahin, negustor proaspăt îmbogățit, fiu de țăran iobag.
Cu toată nostalgia care o invadează la gândul copilăriei petrecute pe aceste locuri, Liubov Andreevna nu mai poate salva livada, pe care Lopahin o va tăia spre a construi casa de odihnă.
ACTUL al III-lea
(Intră Liubov Andreevna)
LIUBOV ANDREEVNA: Dumneata ești, Ermolai Alexeevici ? De ce așa târziu ? Unde-i Leonid ?
LOPAHIN: Leonid Andreici a venit cu mine. E aici...
LIUBOV ANDREEVNA (agitată): Ei ? S-a ținut licitația ? Vorbește !
LOPAHIN (stânjenit, temându-se să-și arate bucuria): Licitația s-a sfârșit pe la ora patru...Dar noi am pierdut trenul. A trebuit să-l așteptăm pe cel de nouă și jumătate. (Oftând din greu) Uf ! Sunt puțin amețit...
(Intră Gaev. În mâna dreaptă are niște pachete, cu stânga își șterge lacrimile)
LIUBOV ANDREEVNA: Ce e, Leonea ? Vorbește ! (Nerăbdătoare, printre lacrimi) Pentru numele lui Dumnezeu, vorbește !...
GAEV (nu-i răspunde nimic, făcând doar un gest evaziv cu mâna; către Firs, plângând) Ia astea...uite anchois, cherci...Am fost în așa hal, că n-am mâncat nimic azi. (Ușa sălii de biliard e deschisă, se aude zgomotul bilelor și glasul lui Iașa: ”Șapte și optsprezece”. Expresia feței lui Gaev se schimbă, nu mai plânge) Sunt foarte obosit ! Ajută-mă să mă schimb, Firs.
(Pleacă din sală, după el Firs.)
PIȘCIK: Ce-a fost la licitație ? Povestește !
LIUBOV ANDREEVNA: S-a vândut livada de vișini ?
LOPAHIN: S-a vândut !
LIUBOV ANDREEVNA: Cine a cumpărat-o?
LOPAHIN: Eu am cumpărat-o !
(Pauză)
(Liubov Andreevna e distrusă. Ar cădea dacă nu s-ar rezema de scaun și de masă. Varia scoate cheile de la brâu, le aruncă pe dușumea, în mijlocul salonului, și pleacă.)
LOPAHIN: Eu am cumpărat-o ! Stați, domnilor, vă rog, că mi se-ntunecă mintea ! Nu pot să vorbesc ! (Râde). Când am ajuns la licitație, Deriganov era acolo, Leonid Andreici n-avea decât cincisprezece mii de ruble la el, și Deriganov a luat-o de la treizeci de mii peste datorie. Când am văzut cum stau lucrurile, m-am încăierat cu el și am dat patruzeci de mii. El - patruzeci și cinci, eu - cincizeci și cincii de mii. Așadar, el urca din cinci în cinci, iar eu din zece în zece...Și așa am mers până la sfârșit ! Eu am dat nouăzeci de mii peste datorie și mie mi-a rămas. Livada de vișini e acum a mea. A mea ! (Râde cu hohote). Doamne, Dumnezeule, livada de vișini e a mea ! Spuneți-mi, sunt beat, sunt în toate mințile mele, nu mi se năzare ? (Tropăind). Nu râdeți de mine ! Dacă tata și bunicul s-ar scula din mormintele lor să vadă ce s-a întâmplat, cum Ermolai al lor, cel bâtut, care abia știa să citească, care umbla desculț iarna, a cumpărat cea mai frumoasă proprietate din lume ! Eu am cumpărat moșia unde bunicul și tata au fost robi, unde nu erau lăsați nici în bucătărie...Visez...aiurez, poate că mi se pare...E o scornire a închipuirii voastre, învăluită de întunecimea necunoscutului. (Ridică cheile zâmbind cu blândețe). A aruncat cheile ! Vrea s-arate că nu mai e stăpână aici !... (Sună din chei) Bine. Nu-i nici o supărare ! (Orchestra își acordează instrumentele) Ei, muzicanți, cântați ! Vreau să v-aud ! Am să vă chem pe toți să priviți cum Ermolai Lopahin va izbi cu toporul în livada de vișini și cum vor cădea pomii la pământ. Vom construi vile, și nepoții și strănepoții noștri vor apuca aici o viață nouă...Să cânte muzica !
(Orchestra cântă. Liubov Andreevna s-a lăsat
pe un scaun și plânge amar)
LOPAHIN (pe un ton de mustrare) De ce, de ce nu m-ați ascultat ? Sărmana mea, draga mea Liubov Andreevna, acum nu mai putem întoarce lucrurile ! (Printre lacrimi). O, de-ar trece toate astea mai repede. De s-a schimba odată viața noastră prost orânduită și nefericită !
PIȘCIK (îl ia de mână, cu jumătate de glas): Plânge. Hai să mergem în sală...să o lăsăm singură...Vino cu mine ! (Îl ia de braț).
LOPAHIN: Ei, ce e cu voi ? Cântați mai tare ! Faceți cum vă poruncesc eu ! (Cu ironie) Vine noul proprietar, stăpânul livezii de vișini ! (Lovește din greșeală o măsuță, gata să răstoarne un candelabru) Pot să plătesc tot ! (Iese cu Pișcik).
(În sală și salon nu-i nimeni, afară de Liubov Andreevna, care stă ghemuită și plânge amarnic. Orchestra cântă în surdină. Intră repede Ania și Trofimov. Ania se apropie de mama ei și îngenunche în fața ei. Trofimov rămâne la instrarea în sală).
ANIA: Mamă ! Plângi, mamă ? Buna, draga, scumpa mea mamă, frumoasa mea, te iubesc...te iubesc, te binecuvântez. Livada de vișini a fost vândută, nu mai există. E adevărat, dar nu mai plânge mamă ! Ți-a mai rămas viața înaintea ta, ți-a rămas sufletul tău frumos și curat...Să plecăm de aici, să plecăm, scumpa mea, vino cu mine ! Vom sădi o livadă din nou, mai frumoasă decât asta, o vei vedea și vei înțelege. Și o bucurie liniștită, o bucurie adâncă se va lăsa peste sufletul tău, ca soarele în amurg peste zare, și vei zâmbi, mamă ! Să mergem, scumpa mea, să mergem !
