TRIUMFUL LUI BACCHUS ȘI AL ARIADNEI
Frumoasă-i dalba junie,
dar ce iute-şi stinge focul!
Să fim veseli e sorocul:
ce e mâine nu se ştie.
Iată-i, Bacchus şi-Ariadna,
mândri-n patima ce-i leagă:
fiindcă vremea-şi cată prada,
viaţa-alături le e dragă.
Aste nimfe, lumea-ntreagă,
bucuriei încing focul.
Să fim veseli e sorocul:
ce e mâine nu se ştie.
Ăşti satiri la şagă meşteri,
toţi de nimfe-ndrăgostiţi,
din tufişuri şi din peşteri
le pândesc şiret pitiţi;
ci de Bacchus încălziţi
joacă, saltă cu tot focul.
Să fim veseli e sorocul:
ce e mâine nu se ştie.
Ăstor nimfe li-i taman
drag de ei a fi-amăgite:
de Amor nu-și au liman
decât firi aspre,-ndrăcite:
iaca, toate-nlănțuite,
din flaut, viers, își spun focul.
Să fim veseli e sorocul:
ce e mâine nu se știe.
Namila cea-ncălărată
pe-un asin, Silen le vine:
moș cum îi, o făcu lată,
de nu drept în șa, se ține
de râs și chef, arză-l focul.
Să fim veseli e sorocul:
ce e mâine nu se știe.
Midas vine tras de ață:
ce-atinge, aur devine.
Fără mângâieri în viață,
la ce bun haznale pline?
Ce socoți că va s-aline
însetatului, biet, focul?
Să fim veseli e sorocul:
ce e mâine nu se știe.
Deschide-ţi urechea bine:
din mâine nu tragi folos;
azi trăieşti, bătrân sau june,
și cu draga-ţi fii voios;
fugă gându-ntunecos:
sărbătoarea nalţe-şi focul.
Să fim veseli e sorocul:
ce e mâine nu se ştie.
Fete, feciori ce iubiţi,
Amor, Bacchus să trăiască!
Jucaţi, cântaţi, lărmuiţi!
Desfătarea-n inimi crească!
Truda, chinul, se topească!
Cât trăieşti, nu-ţi scază focul.
Să fim veseli e sorocul:
ce e mâine nu se ştie.
În româneşte de Anca-Domnica ILEA
NU VREAU SĂ ȘTIU CUM ALȚII VOR SĂ ȘTIE...
Nu vreau să știu cum alții vor să știe,
de edificii, pompe, temple, foruri,
de bogății și desfătări, onoruri
cu gânduri aspre și dureri o mie.
O pajiște cu flori, o apă vie
ce scaldă iarba-n juru-i și, cu doruri,
o pasăre jelindu-se de-amoruri
îmi răcoresc mai mult văpaia mie.
Păduri umbroase, stâncă mândră, munte,
întunecoase peșteri, fiare crunte
și nimfe-n ape ce răsfrâng bazaltul:
Acolo gânduri iuți și doritoare
se leagă de privirea-mi arzătoare:
aici le fură-un lucru sau un altul.
Traducere C.D. Zeletin
FRUMOASĂ CA NICICÂND ȘI MAI BLAJINĂ
Frumoasă ca nicicând și mai blajină
Amor mi-a arătat vrăjmașa dragă,
în timp ce somnul începea să-mi tragă
din trup al zilei gând și nehodină.
La fel părea. Și totuși mai senină
și-asprimea-i veche mult mai fără vlagă.
Înțelegea iubirea! Lumea-ntreagă
sta mai adevărată în lumină.
Sfios mi-era până atunci cuvântul,
dar dintr-o dată spaimele-mi trecură
și lin dorința izbuti să spună:
„Madona...” Însă ea pieri ca vântul
și într-o clipă risipite-mi fură
și visele și somnul dimpreună.
Traducere C.D. Zeletin, Humanitas 2008
