DOAMNA LUI NEAGU
de Dimitrie Bolintineanu
Neagoe cel Mare în al său palatCe domnește p-Argeș zice întristat- „Monastirea noastră nu e săvârșităȘi a mea avere este isprăvită!Dragi ostași, ce ziceți, nu ar fi păcatCa să înceteze lucrul minunat?"- „Biruri noi pe țară pot ca să se puie!"Au răspuns ostașii ca să îl mângâie.Zic și ei decide biruri pe româniDe la cei mai tineri pân' la cei bătrâni.Doamna intră-n sală. Grațiile sclaveÎmpletesc cu roze zilele-i suave.Ochii uzi de rouă spre pământ se-nclin;Rumenind la față ea vorbește lin- „Voi vreți biruri nouă! Neagoe, te teme!Mâine toată țara o să te blesteme.Astă monastire ce atât iubești,Printre fum de lacrimi poate s-o privești!Iată diamanturi! Vinde-le și-urmeazăNobila lucrare ce te inimează.Căci aceste scule nu le pot purtaCând femei pe față lacrimi vor păstra."Zice și arată un paner de aurUnde închisese gingașul tezaur.Ea îl dă. Și fața ca un frag cocând,Rumenă surâde, drăgălaș și blând.Un bătrân se scoală și-asfel le vorbește- „Inima străbună încă viețuiește.Țara care naște astfel de femei,Merită și viața și mărirea ei.Căci să știți cu toții că un neam se faceMare sau se pierde cum femeii place.Și acum voi zice: Doamne! pot să mor,Căci văzură ochii-mi mântuirea lor!"
|
|
