VARA
de Cezar Bolliac
I
Frumoasă este vara!E cerul cu luminăȘi pomii cu verdeață;Natura este plină;Roșatică e seara,Gălbuie dimineața.
Cîmpii prea colorateExal miros din flori,Și viersuri variateÎn cerul fără nori,Ca dintr-o harpă mareS-aud în depărtareȘi-n inimi dau fiori.
Îmi place astă dată,April cînd înfloreșteȘi pomii și cîmpia,Pădurea cea uscatăSă văz cum înverzește,Cum naște bucuria.
Să văz cum se destindeAzurul cel ceresc;Să văz cum se aprindeCu focul pămîntesc,Cu munca și cu sporul,Speranța și amorulÎn toți cîți viețuiesc.
Îmi plac și gîndăceiiCu-aripe mititele,Cu felurimi de fețe,Îmi plac și flutureiiDe smalț pe floricele,Cînd zbor cu aripi crețe.
Îmi place rînduricaLa cuib s-o văz zidind,Îmi place păsăricăS-o văz pe pui hrănind,Îmi plac și brotăceii, –Se-mbuc și porumbeiiIubind și gungunind.
Îmi place-atunci grădinaȘi florile-ngrijite; –Să văz crescînd zambila;Să văz roind stupinaPe coaste însmăltite;Să văz rîzînd copila;
Să văz șezînd la soareCopilul mic și blînd;Să văz că nu mai moareUn orfelin flămînd.Să văz îndestularea;Să văz îmbielșugareaPe cer și pe pămînt.
Atunci cel ce iubește,Sau a iubit vreodată,S-absoarbe în tăcere,De vise se răpește,De vise ce-i aratăTrecuta lui plăcere
În unda care fuge,În crîngul cel întins,În mielul care suge,În focul cel aprins,În umbra ce se-mparte,În dealul cel departe,În danțul ce s-a prins.
Atunci, el parcă vedeIeșind din crini, lalele,O nimfă ce visează;Atunci, pare c-ar credeCă vede-n vioreleCătări ce-l ațintează.
Zefirii cînd prin frunzeAdie-n brebenei,El simte p-a lui buzeTrecînd suflarea ei.O simte-ntr-o cîntareDe cuc, privighetoare,O simte-n fluturei.
Se-nsoar-atuncea firea;Sărbează universulAteii și păgînii!Fetițe-nvăț iubirea,Poetul află viersul,Întineresc bătrînii.În om e fantazia,Amoru-n trandafir;În ochi e bucuria,Plăcerea în zefir;Plăcerea în gîndire,Plăcerea în unire;Natura e-n delir.
II
O! mult îmi place varaCu verzi păduri stufoase,Cu pomii plini de roade,Cu grînele, secaraÎn holde mari, frumoase,Cu spicul care cade!
Cu noaptea înstelată,Cu cerul cel senin,Cu luna cea curată,Cu aerul cel lin,Cu pasări cîntătoare,Cu fluturi peste floare,Cu stupi cu fagul plin.
O! vara, călătorul,Să umble-i este lesneȘi-n munte și-n cîmpie;Căci rece e izvorul,Căci rar se află-n bezne,Căci tot e veselie;
Căci roua scînteiazăCînd ziua s-a ivi;Căci raza-l luminează,Și cînd o osteni,O umbră se destinde,În brațe-i îl coprinde,În somn a-l odini!
Atunci, mulțimi de glasuri,De pasări certătoareÎl fur încet pe vise;Atunci el simte păsuriDe nimfe jucătoareCu sînuri tot deschise.
O! Vara, orfelinulPărinții și-a aflat!O! Vara piere chinul;Săracul e bogat;Viața e frumoasă;Natura e pompoasă;Coliba e palat!
|
|
