CARE-O FI IN LUME...
de Mihai Eminescu
Care-o fi în lume și al meu amor ?Sufletul întreabă inima cu dor.
Va fi mănăstirea cu zidiri cernite,Cu icoane sânte și îngălbenite,
Va fi vitezia cu coif de aramăL-ale cărei flamuri patria te cheamă,
Ori va fi o dulce inimă de îngerSă mângâie blândă ale mele plângeri ?
L-am cătat în lume. Unde o să fieÎngerul cu râsul de-albă veselie ?
Unde o să-l caut, mare Dumnezeu...Poate-i vo fantasm-a sufletului meu ?
Ba nu, nu! Oglinda sufletului meuÎmi arat-adesea dulce chipul său,
Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeieCu suflet de înger, cu chip de femeie,
Dulce și iubită, sântă și frumoasă,Vergină curată, steauă radioasă,
Și să mă iubească, s-o iubesc și eu,Să-i închin viața sufletului meu.
Dar ce râde lumea? Ce râde și spune ?„Femeia nu este ce crezi tu, nebune.
Fața ei e-o mască ce-ascunde-un infernȘi inima-i este blestemul etern,
Buza ei e dulce, însă-i de venin,Ochiu-i te omoară, când e mai senin.
Și-apoi ce-i amorul ? Visu-i și părere,Haina strălucită pusă pe durere".
Dar dacă e astfel, unde-i a mea zânăCu chipul de înger muiat în lumină ?
N-a fost niciodată. De-a fost vrčodată,Atunci în mormântul cel rece o cată.
De n-a fost imagină-ți singur în tineUn înger din ceriuri cu aripi senine,
Pe care deodată cu sufletul tăuPe lume-l trimise de sus Dumnezeu
Și care-nainte de-a-l întâlni tu,În sufletul morții ființa-și pierdu.
Și cântă pe-ăst înger de dulce amorȘi plânge-l cu jale și plânge-l cu dor;
Din sufletu-ți rece tu fă o grădinăCu râuri de cânturi, cu flori de lumină;
Colo-n cimitirul cu cruci risipiteTe primblă adese cu gânduri uimite;
Alege-ți o cruce, alege-un mormântȘi zi: Aici doarme amorul meu sânt;
Și cântă la capu-i și cântă mereu:Dormi dulce și dusă, tu, sufletul meu !
|
|
