ÎN TOAMNA DE ARAMĂ - de Alexandra Mihalache

ÎN  TOAMNA  DE  ARAMĂ  de  Alexandra Mihalache În toamna de aramă tăcerile privescCum frunzele se roagă şi plâng nepământesc.A început să plouă cu nostalgii şi dorŞi însuşi efemerul devine spectator. Din toată taina verde rămân singurătăţi,Copacii duc pe umeri aceste greutăţi,Strângând în braţe vântul cu toată toamna-n glasO frunză-n agonie le spune bun-rămas. Din toată taina verde rămân melancolii,Copacii duc pe umeri aceste astenii,Strângând în braţe vântul cu toată toamna luiPădurea cere-o haină, dar nu mai are cui. A început să plouă cu nostalgii şi dorŞi însuşi efemerul devine spectator,Sunt inimi ce se roagă şi ard nepământesc,În toamna de aramă şi plânsul e ceresc.