Poet, prozator și eseist argentinian, Borges este unul dintre cei mai culți și mai interesanți scriitori ai epocii noastre.
După studii în Elveția și o activitate literară de tinerețe în Spania, unde a luat contact cu poezia ”ultraistă” pe care a promovat-o și în țara sa natală, Borges s-a întors în Argentina, unde, la maturitate, a fost numit director al Bibliotecii Naționale și profesor de engleză la Universitatea din Buenos Aires.
Pe lângă versuri (Fervoare din Buenos Aires, În fața lunii), Borges a scris proză plină de fantastic, livresc, căutând să răspundă la marile probleme ale existenței (Istoria universală a infamiei, Grădina potecilor ce se bifurcă, Ficțiuni, Moartea și busola, Cartea de nisip, Cei doi regi și cele două labirinturi, etc.).
Se simte o oarecare influență a lui Kafka și el însuși destăinuie că da, a învățat mult de la Kafka și chiar două din povestirile sale sunt scrise sub influența stilului marelui scriitor.
El nu a primit niciodată premiul Nobel deși un număr extrem de mare de scriitori l-au susținut, dar n-a fost niciodată în grațiile celor ce reprezentau tradiția scandinavă. Se vorbea că asta s-ar fi datorat concepților sale ultra-conservatoate sau mai exact, pentru că fusese premiat (și acceptase premiul) de la dictatorul Augusto Pinochet. Am să evit să mă pronunț în această problemă deși Borges este unul din scriitorii mei favoriți dar aș reaminti numai că Alfred Nobel a inventat....dinamita, dacă vă amintiți.
Am să mai spun, pentru cei care nu știu încă, faptul că Borges a fost orb - și spun asta ca o încurajare pentru cei temători și sfioși: noi toți putem să ne îndeplinim visele dacă stăruim îndeajuns, ne cultivăm spiritul și nu renunțăm la prima......și nici la a suta încercare nereușită.
Cum spunea cineva, stăruința noastră va uimi Universul, care rușinat de refuz, ne va dărui ceea ce ne dorim cu atâta ardoare.
CEI DOI REGI ȘI CELE DOUĂ
LABIRINTURI
(Din volumul El Aleph - 1949
Oameni demni de încredere spun (dar Alah știe mai mult) că în primele zile a existat un rege peste insulele Babiloniei care i-a chemat la el pe toți arhitecții și magii, poruncindu-le să-i construiască un labirint atât de complicat și subtil, încât nici cei mai curajoși bărbați să nu se aventureze pe coridoarele lui, iar dacă o vor face, totuși, să se piardă pentru totdeauna. Această lucrare era un adevărat scandal, pentru că miracolele și confuzia sunt lucruri care țin numai de Dumnezeu și nu de oameni.
Cu trecerea vremii, la curtea regelui s-a prezentat un rege arab și acesta (pentru a glumi pe seama simplității oaspetului său) l-a făcut să pătrundă în labirintul prin care a rătăcit, umilit și surprins, până la căderea serii.
Atunci, a implorat sprijinul divin și a dat de ieșire. Buzele sale n-au proferat nici o plângere, dar i-a spus regelui Babiloniei că el, în Arabia, avea un labirint mai bun ca acesta și că, dacă va voi Dumnezeu, într-o zi are să i-l arate.
S-a întors după aceea acasă, și-a strâns căpitanii și armatele și-a venit peste regatul Babiloniei, având norocul să-i distrugă palatele, să-i omoare pe oamenii de aici și să-l facă chiar și pe rege prizonier.
L-a legat în spinarea unor cămile iuți și l-a dus în deșert. Au mers cale de trei zile și trei nopți, după care i-a spus: ”O, rege peste timp, substanță și secol ! În Babilonia ai vrut să mă pierzi într-un labirint de bronz cu scări, uși și ziduri; acum, Atotputernicul a vrut să ți-l arăt pe al meu care nu are scări a le sui, nici porți pentru a le forța, nici ziduri care să-ți oprească mersul, nici coridoare să-ți obosească pașii ”.
După aceea i-a dezlegat legăturile și l-a părăsit în mijlocul deșertului, unde a murit de foameși sete. Gloria să fie cu cel care nu moare.
Maxima mea favorită - a lui Borges, evident - este aceasta:” Îmi imaginez paradisul ca pe o imensă bibliotecă”.
și J.L. Borges la Paris.
