CARAVANĂ
de Artur Stavri
Deșertul țărilor pustii
Se-ntinde neted ca o mare
Sub razele trandafirii
Ale-asfințitului de soare
Și vin din răsărit la pas
Drumeții, lung și trist șirag,
Și abătuți își fac popas
Să-ngroape-un mort, pe cel mai drag -
Tovarăș scump... ; nici criptă nu-i
Nici groapă nu-i făcut' anume:
Aștern nisip de-asupra lui,
Aștern pustiu pe-o-ntreagă lume.
Și ei, tovarăși de nevoi,
Târziu pe-aici au mai rămas:
Că vor la-ntoarcerea-napoi
Să-și afle locul de popas.
Si-i hotărît că nu mai vin
Și văd că semnele-s la fel
Dar li-i să știe că mai țin
O amintire de la el...
De-abea pornesc într-un tîrziu:
Tot mai departe-ajung în zare
Și-i pierzi în fum trandafiriu,
În asfințitul roș de soare.
