RÂNDURI PENTRU BRIGITTA
de Ion Minulescu
De ziua ta,
Deși nu te-am uitat,
Nu ți-am urat nimic din ce-ți uram
În cei trei ani de facultate,
Când ne iubeam
Cu-adevărat...
Nici „La mulți ani cu sănătate”...
Nici doctoratul în filosofie ―
Un fel de loz câștigător la loterie...
Nici limpezimea minții lui Socrate
Bătrânul filosof, privit numai din spate...
Și nici măcar un nou amant,
Căci bietul Emmanuel Kant,
De când cu tine-și încurcase
„Imperativul categoric”,
Sărmanul om de geniu, se desfilosofase,
De gradul unui sentiment pur anatomic!...
Nu ți-am urat, după cum vezi,
Nimic din ce-ai putut să crezi
Că-ți va ura
De ziua ta
Un fost coleg de bancă, pe care l-ai iubit
Atât cât ține flacăra unui chibrit...
În schimb,
În lipsă de-altceva,
De ziua ta,
Îți fac cadou inima mea
Un lacăt vechi, stricat și fără cheie
Cu care, însă, tu
Cea mai sintetică femeie
Te vei putea-ncuia, chiar fără voie,
Într-un poem postum de Edgar Poe
Al cărui nume-adevărat e „Edgar Po”
Ca și cum l-ai citi, numai până la... „o”!...
Și tot așa,
An după an,
Vom fi la fel...
Până când, într-o bună zi,
De ziua ta,
Nu vom mai fi
Decât un simplu titlu de roman...
Eu voi fi poate-același cuc
Din bătrânescul ceas de nuc,
Ce-ți va cânta:
„Brigitta mea,
Azi, 8 octombrie,-i ziua ta!”...
Iar tu ,
Tu, care-ai fost cândva
Brigitta mea ,
Ca un portret de Don Francisco de Goya,
Vei sta-n perete... nemișcată,
Surâzătoare,
Mută
Și fardată...
Și-n ziua aceea,
Ziua ta,
Va fi, vai !... ziua altora !...
|
|
