WISLAWA SZYMBORSK - POEZII - Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură 1996

Wisława Szymborska-Włodek ( 1923 – 2012)

DIN  CÂND  ÎN  CÂND  AVEM  UN  SUFLET

Din când în când avem un suflet.

Nimeni nu-l are în păstrare

non-stop.

Zi după zi,

an după an

pot veni şi trece fără el.

Câteodată

poposeşte pentru puţin timp

în spaimele şi în bucuriile copiilor.

Altădată doar în mirarea

că suntem bătrâni.

Rareori este de ajutor

în testele de anduranţă,

cum ar fi mutarea mobilei

sau ridicarea unei valize,

sau mersul îndelungat în pantofi care ne strâng.

De obicei, dispare

când trebuie tranşată carnea

sau cărate găleţi cu apă.

La fiecare o mie de conversaţii 

alege să participe doar la una,

asta dacă participă şi la aia,

de vreme ce el preferă tăcerea.

Iar atunci când trupul nostru trece de la suferinţă la durere,

sufletul îşi ia zile libere.

Este greu de mulţumit:

nu-i place să ne vadă-amestecaţi în mulţime,

străduinţa noastră de a ne crea avantaje dubioase

şi schemele unsuroase îl fac să se simtă prost.

Fericirea şi amăciunea

nu sunt pentru el două limbaje diferite.

Ne vizitează

numai când cele două îşi dau mâna.

Putem conta pe el

când nu suntem siguri de nimic

şi suntem curioşi despre orice.

Dintre lucrurile materiale,

preferă ceasurile cu pendul

şi oglinzile – pentru că sunt prezente la muncă 

şi atunci când nimeni nu le priveşte.

Nu va spune niciodată de unde vine

sau unde dispare iarăşi,

deşi este evident că aşteptă asemenea întrebări.

Avem nevoie de el,

dar se pare 

că şi el are nevoie de noi,

pentru un motiv sau altul.

Traducere: Petru Dimofte

VIAȚĂ  GREA  CU  MEMORIA

Nu sunt un public bun pentru memoria mea.

Ea vrea să-i ascult necontenit glasul,

în timp ce eu mă foiesc, tuşesc,

ascult şi nu prea,

ies, mă întorc, iar ies.

Vrea să-mi răpească toată atenţia şi timpul.

Când dorm, îi vine uşor.

Ziua lucrurile stau altfel şi nu-i convine.

Îmi plasează cu zel scrisori vechi, fotografii,

abordează întâmplări importante şi neimportante,

îşi îndreaptă privirea spre privelişti neglijate,

le populează cu morţii mei.

În poveştile ei sunt totodeauna mai tânără.

Drăguţ, dar la ce bun mereu această temă?

Orice oglindă are pentru mine alte veşti.

Se-nfurie când dau din umeri.

Atunci, răutăcios, îmi pune pe tavă toate erorile mele,

serioase, iar apoi uitate uşor.

Mă priveşte-n ochi, aşteaptă să vadă cum reacţionez.

Până la urmă mă alină că putea fi mai rău.

Vrea să trăiesc doar pentru ea şi cu ea.

Cel mai bine într-o cameră întunecată, închisă,

în timp ce în planurile mele sunt mereu soarele de acum,

norii din prezent, drumurile la zi.

Uneori sunt sătulă de compania ei.

Îi propun să ne despărţim. Începând de azi, pentru totdeauna.

Atunci îmi zâmbeşte cu îndurare,

ştie că asta ar fi o pedeapsă şi pentru mine.

traducere   Constantin Geambaşu

PROLOG  LA  O  COMEDIE

Şi-a făcut vioară de sticlă, vrând să vadă muzica. A urcat

barca în vârful muntelui şi a aşteptat merea să ajungă la el.

Noaptea citea "Mersul trenurilor"; staţiile terminus îl mişcau

până la lacrimi. A cultivat trandafiri fără "d". A scris un

vers pentru creşterea părului şi încă unul

pe aceeaşi temă. A stricat ceasul din turnul primăriei, ca să

oprească pentru totdeauna să mai cadă frunzele din copaci. Din

ghiveciul de arpagic, vrea să dezgroape un oraş. Ţine pământul la

picior, satisfăcut, tacticos, căci dacă doi şi cu doi fac doi e

fericit. Spunându-i-se că nu mai există, neputând muri de durere

a trebuit să se nască. Acum trăieşte pe undeva, face cu ochiul şi

creşte. La timp! Pe vremuri bune! Maică Precistă, Maşină Dulce

a Binefacerilor, pentru a avea o distracţie ca lumea şi bucurii

nevinovate, dăruieşte-ne măscărici

traducere   Constantin Geambaşu

DACĂ

Dacă lucrurile ar putea vorbi  - 

dar dacă ar vorbi, ar putea la fel de bine să şi mintă.

Mai ales cele mici şi neînsemnate,

ca să atragă atenția asupra lor.

Mă gândesc cu groază

la ce mi-ar putea spune nasturele tău descheiat,

iar ţie  -  cheia uşii mele,

mitomană bătrână.

Traducere - Doru Radu

ABSENȚĂ

S-ar fi putut întâmpla

ca mama mea să-l ia de soţ

pe domnul Zbigniew B. din Zduńska Wola.

Şi de-ar fi avut o fiică – n-aş fi fost eu aceea.

Ar fi putut fi cineva cu o memorie mult mai bună

pentru nume, feţe, sau melodii auzite doar o dată.

Cineva în stare să recunoască fără greşeală fiecare pasăre.

Cu note excelente la fizică sau chimie,

şi note înfiorătoare la limba polonă.

Cineva care, în secret, să scrie versuri

mult mai interesante decât versurile mele.

S-ar fi putut întâmpla

ca tatăl meu s-o ia de nevastă

pe domnişoara Jadwiga R. din Zakopane.

Şi de-ar fi avut o fiică – n-aş fi fost eu aceea.

Ar fi putut fi o persoană mult mai persuasivă.

Cineva care-ar fi sărit fără frică în apele adânci.

O persoană sociabilă, aptă să simtă emoţia colectivă,

văzută, în permanenţă, în mai multe locuri în acelaşi timp,

însă rareori aplecată peste vreo carte,

adeseori pe maidan, bătând vreo minge cu băieţii.

S-ar fi putut întâmpla ca cele două fete să se întâlnească,

să meargă la aceeaşi şcoală sau chiar să fie în aceeaşi clasă.

Însă niciodată n-ar fi format o pereche,

nu le-ar fi curs acelaşi sânge-n vine,

şi ar fi stat departe una de cealaltă în fotografiile de grup.

Fetelor, aliniaţi-vă aici

– ar fi strigat fotograful –

cele scunde-n faţă, cele înalte-n spate.

Şi zâmbiţi frumos la semnalul meu.

Mai număraţi-vă o dată!

Sunteţi toate?

– Da, domnule. Toate.

Traducere - Doru Radu

ÎNTOARCERI

S-a întors acasă. N-a scos nici un cuvînt.

Era limpede – ceva n-a mers aşa cum trebuia.

S-a lungit în pat în hainele ce le purta.

Şi-a tras pătura peste cap.

Şi-a strîns genunchii la piept.

Are aproape patruzeci de ani, dar nu şi în acest moment.

Acum e ca în pîntecul mamei sale,

înveşmîntat în suficiente straturi de piele, adăpostit în întuneric.

Mîine o să ţină un discurs

despre homeostazia în cosmonautica megagalactică.

Acum însă, e ghemuit şi adormit.

Traducere de Doru Cosmin Radu

MIRACOLUL  OBIȘNUIT

Miracolul obișnuit:

că se întâmplă atât de multe miracole obișnuite.

Un miracol obișnuit:

în toiul nopţii

lătratul câinilor invizibili.

Un miracol din multe:

un nor mic, aerisit

totuși poate bloca o lună mare și grea.

Mai multe miracole într-una:

un arbore de arțar reflectat în apă,

și că este înapoi de la stânga la dreapta

și că ea crește acolo, coroana în jos

și nu ajunge niciodată în partea de jos,

chiar dacă apa este superficială.

Un miracol de zi cu zi:

vânturi slabe până la moderate

întorcându-se în furtună.

Primul dintre minunile egale:

vacile sunt vaci.

Inegalabil:

doar această livadă

de la acea sămânță.

Un miracol fără cap și pălărie de sus:

împrăștierea porumbeilor albi.

Un miracol, pentru ce altceva i-ați putea spune:

astăzi soarele s-a ridicat la trei-paisprezece

și se va stabili la opt-și-una.

Un miracol, mai puțin surprinzător decât ar trebui să fie:

chiar dacă mâna are mai puțin de șase degete,

are încă mai mult de patru.

Un miracol, aruncă o privire în jur:

lumea este pretutindeni.

Un miracol suplimentar, deoarece totul este suplimentar:

de neconceput

este susceptibilă

traducere  Constantin Geambaşu

PLATON,  SAU  DE  CE

Din motive incerte

sub circumstanțe neștiute

Ființa Ideală a încetat să mai fie satisfăcută.

Ar fi putut continua la infinit,

tăiată din întuneric, forjată din lumină,

în grădinile sale adormite deasupra lumii.

De ce, oare, a început să caute senzații tari

în compania rea a materiei?

La ce bun ar fi pentru epigoni,

inepți, bătuți de soartă,

lipsindu-le orice cale către eternitate?

Înțelepciunea saltă

cu un ghimpe înfipt în călcâiul său?

Armonia a deraiat

de la apele învolburate?

Frumusețea

cu viscerele sale neatrăgătoare

și Binele  - 

de ce umbră,

când nu avea una înainte?

Trebuie să fi fost un motiv,

oricât de incert,

dar chiar și Adevărul Gol, ocupat cu răvășirea

garderobei pământului,

nu-l va trăda.

Să nu mai zic, Platon, de acei poeți îngrozitori,

gunoi împrăștiat de briza ce vine de sub statui,

resturi ale acelei mărețe Tăceri de sus.

traducere de  Florin  Buzdugan

SCRIEREA  AUTOBIOGRAFIEI

Ce trebuie?

Trebuie să scrii o cerere,

iar la ea autobiografia s-o adaugi.

Oricât de lungă e viaţa,

autobiografia fă-o scurtă.

Obligă lapidarul şi selecţia faptelor.

Schimbarea de peisaje în adrese

şi de-amintiri neclare în datele stabile.

Dintre iubiri ajunge cea de nuntă,

dintre copii, doar cei născuţi.

Esenţial e cin’te ştie, nu pe cine ştii.

Călătorii – doar dacă-s în afară.

Apartenenţa la ceva, dar fără ce.

Medalii – fără pentru ce.

Să scrii aşa, de parcă nicicând n-ai fi vorbit cu tine

şi te-ai fi ocolit.

Să omiţi câini, pisici şi păsări,

vechi suveniruri, vise şi amici.

Preţul mai presus de valoare

şi titlul în loc de text.

Mai curând numărul ghetelor decât încotro

merge el, cel care te crezi a fi.

La asta poza c-o ureche dezvelită.

Contează forma ei, nu ce aude.

Ce aude?

Duduitul maşinilor tocând hârtia.

traducere de Passionaria Stoicescu şi Constantin Geambaşu

UNORA  LE  PLACE  POEZIA

Unora  - 

asta înseamnă că nu tuturor.

Nici măcar celor mai mulţi, doar cîtorva.

Nu punem la socoteală şcolile, unde-i impusă,

nu-i socotim nici pe poeţi,

ne dă cam două fiinţe dintr-o mie.

Le place  -

dar le place şi supa cu găluşte,

şi complimentele, chiar şi culoarea albastră,

haina cu care s-au obişnuit,

nu mai vorbesc de propria lor părere

sau mîngîiatul unui cîine.

Poezia  - 

dar ce e poezia ?

S-au dat atîtea răspunsuri evazive

la această întrebare.

Nici eu nu ştiu ce-i poezia,

şi mă agăţ de-acest nu ştiu ca de-un colac de salvare.

Traducere de Doru Cosmin Radu

Wisława Szymborska-Włodek ( 1923 – 2012) a fost o scriitoare poloneză. În anul 1996 a primit Premiul Nobel pentru Literatură. 

S-a născut în Prowent,  iar mai târziu s-a mutat în Cracovia unde a locuit până la sfârșitul vieții. A fost numită „Mozart al Poeziei”. În Polonia, vânzările cărților ei rivalizează cu cele ale celor mai cunoscuți prozatori, chiar dacă a remarcat într-unul din poemele sale, „Unii iubesc poezia” („Niektórzy lubią poezję”), că nu mai mult de două persoane dintr-o mie sunt atinși de arta sa.

Szymborska a folosit frecvent în poemele sale ironia, paradoxul, contradicția și subestimarea, pentru a pune în lumină teme și obsesii filozofice. Multe dintre poeziile ei  se referă la terorism și război.  

A publicat mai puțin de 350 de poezii. Întrebată de ce a publicat atât de puține poezii, ea a spus: „Am un coș de gunoi în casa mea”.

PREMII

Premiul Goethe (1991)
     Premiul Herder (1995)
     Premiul Nobel pentru literatură (1996)
     Ordinul Vulturului Alb (2011)