AIUREA....
de Elena Oprica
Aiurea strig, precum câinii lătrând la lună...
Pe cine "cert", cui spun vorbe de "noapte bună"
Şi cui trimit din seară prin noapte până în zori
Potop de lacrimi, valuri de-aprinse sărutări ?!
Aiurea simt copilăroase temeri multe
Pe cine mint, cui reproşez zile cernute prin păr de spic ce toamna-mi vrea să-ascundă
Fără nimic din belşugu-i ce mă inundă ?!
Aiurea zbor cu gându-n zboruri ne-mplinite...
Iute cobor căci aripile-mi sunt rănite
De-atât zbătut, de-atâta fâlfâit în gol
Mă prăbuşesc şi goală zac şi parcă mor...
Aiurea-ntreb...
Copil nepriceput prin vreme
Şi nu-nţeleg dacă sunt jocuri sau blesteme
Aceste ceţuri ce-mi invadează timpul, lumea,
Fără-nţelesuri de parcă totul e aiurea...
