După studii în care a fost atras de antichitatea greco-romană, Anatole France ( pseudonimul lui Anatole-Francois Thibault) s-a afirmat mai întâi ca poet de orientare parnasiană, primul său roman, Crima lui Sylvestre Bonnard, apărut în 1881, fiind premiat de Academia Franceză.
Romanele care au urmat - Thals, Birtul ”La reginaPedauque”, Opiniile d-lui Jerome Coignard, Istoria contemporană, Insula pinguinilor, Revolta îngerilor, Zeilor le e sete - i-au consolidat renumele.
Scriitor erudit, de o ironie subtilă, A. France și-a pus scrierile (care amintesc prin scepticism, finețe și formula narativă de literatura secolului al XVIII-lea) în slujba angajării sale politice care l-au îndreptat spre socialism, și, în ultimii ani, spre comunism.
În 1921 i s-a decernat premiul Nobel pentru literatură.
INSULA PINGUINILOR
(L'Île des pingouins)
1908
Povestire fantastică și satirică în care autorul evocă, referindu-se la urmașii pinguinilor transformați în oameni de către Sfântul Mael, istoria Franței, insistând asupra perioadei contemporane lui și prevăzând cu scepticism viitorul
În fragmentul ales, Anatole France satirizează războaiele duse pentru cucerirea altor popoare.
CAPITOLUL III
CĂLĂTORIA DOCTORULUI
OBNUBILIU
(Obnubiliu - obnubilis = învăluit în ceață )
Profesorul Obnubiliu, care de șaizeci de ani ducea o viață singuratică de schivnic, în laboratorul lui, unde nu pătrundea zarva dinafară, s-a hotărât să cerceteze personal starea de spirit a popoarelor. Și-a început studiile cu cea mai mare democrație și s-a îmbarcat, pornind spre Noua Atlantidă.
După cincisprezece zile de mers, vaporul lui a intrat, noaptea, în bazinul Titanportului, în care erau ancorate mii de vase. Un pod de fier, azvârlit pe deasupra apelor, orbitor de lumini, se întindea între două cheiuri atât de departe unul de altul, încât profesorul Obnubiliu a crezut că plutește pe mările lui Saturn și că vede minunatul inel care încinge planeta Bătrânului. Acest transbordor uriaș căra mai bine de un sfert din bogățiile lumii. După ce a debarcat, savantul pinguin a fost servit, într-un hotel cu patruzeci și opt de etaje, de niște automate, apoi a luat trenul pe linia ferată care duce la Gigantopolis, capitala Noii Atlantide. În tren se găseau restaurante, săli de jocuri, arene pentru întreceri atletice, un birou de telegrame comerciale și financiare, un paraclis evanghelic și tipografia unui mare ziar, pe care doctorul n-a putut să-l citească, deoarece nu cunoștea limba noilor atlanți. Pe malul marilor fluvii, trenul trecea pe lângă orașe industriale, care întunecau cerul cu fumul furnalelor lor; orașe negre ziua, orașe roșii noaptea, pline de larmă și sub arșița soarelui și în negura nopții.
”Iată - se gândea doctorul - un popor mult prea ocupat cu industria și cu negoțul, ca să-i mai ardă de război. Sunt sigur, de pe acum, că noii atlanți urmează o politică de pace. E o axionă admisă de toți economiștii că pacea dinafară și pacea dinăuntru sunt necesare propășirii comerțului și industriei”.
Cutreierând prin Gigantopolis, și-a întărit și mai mult această părere. Oamenii umblau pe drumuri cu atâta iuțeală, încât răsturnau tot ce le ieșea în cale. Răsturnat și el de câteva ori, Obnubiliu n-a avut decât de câștigat din pățaniile acestea, învățând să se poarte cum se cuvine. După un ceas de mers, a răsturnat și el un atlant.
Ajungând într-o piață mare, a zărit porticul unui palat în stil clasic, ale cărui coloane corintice își ridicau caputelurile de acant rămuros la șaptezeci de metri deasupra temeliei coloanelor.
Cum încremenise așa, în admirație, cu capul dat pe spate, un bărbat modest la înfățișare veni lângă el și-i spuse în pinguinește:
- După îmbrăcămintea dumneavoastră, văd că sunteți din Pinguinia. Vă cunosc limba. Sunt tălmaci cu diplomă. Clădirea de aici e palatul Parlamentului. În momentul acesta, deputații Statelor chibzuiesc. Vreți să asistați la ședință ?
Introdus într-o tribună, doctorul își aruncă privirile peste noianul de legislatori care ședeau în fotolii de trestie, cu picioarele pe bănci.
Președintele se ridică, și mai mult mormăi decât rosti, în toiul neatenției generale, următoarele formule, pe care tălmaciul le traduse numaidecât doctorului:
- Războiul pentru deschiderea piețelor mongole terminându-se cu bine, spre satisfacția Statelor noastre, vă propun să trimitem conturile respective la comisia financiară...
E cineva contra ?...
Propunerea se socotește adoptată.
Războiul pentru deschiderea piețelor de desfacere din a Treia Zeelandă terminându-se cu bine, spre satisfacția Statelor noastre, vă propun să trimitem conturile respective la comisia financiară...
E cineva contra ?
Propunerea se socotește adoptată.
- Am auzit eu bine ? întrebă profesorul Obnubiliu. Cum, dumneavoastră, un popor industrial, sunteți prinși în toate războaiele acestea ?
- Fără îndoială, îi răspunse interpretul: sunt războaiele industriale. Popoarele care n-au nici comerț, nici industrie nu sunt obligate să se războiască. Dar un popor care învârtește atâtea afaceri este constrâns la o politică de cuceriri. Numărul războaielor noastre sporește, în mod necesar, o dată cu activitatea noastră productivă. De îndată ce vreuna dintre industriile noastre nu mai are unde să-și vândă produsele, trebuie să-i deschidem, printr-un război, noi piețe de desfacere. Așa se face că am avut anul acesta un război al cărbunelui, un război al aramei și un război al bumbacului. În a treia Zeelandă am ucis două treimi din locuitori, ca să-i silim pe cei care au mai rămas să ne cumpere umbrele și bretele.
În momentul acela, un bărbat voinic, care ședea în mijlocul adunării, se sui la tribună.
- Cer - spuse el - un război contra guvernului Republicii de Smarald, care concurează cu nerușinare porcii noștri în hegemonia șuncilor și a cârnaților pe toate piețele lumii.
- Ce este legislatorul acesta ? întrebă doctorul Obnubiliu.
- E un negustor de porci.
- E cineva contra ? spuse președintele. Supun propunerea la vot.
Războiul contra Republicii de Smarald fu votat prin ridicare de mâini cu o puternică majoritate.
- Cum ? spuse Obnubiliu interpretului. Ați votat un război cu atâta repeziciune și nepăsare ?...
- O, e un război fără importanță, care nu va costa decât opt milioane de dolari.
- Și oamenii...
- Oamenii sunt și ei socotiți în cele opt milioane de dolari.
