Nicolae Drăganu (n. 18 februarie 1884, Zagra, comitatul Bistrița-Năsăud - d. 18 decembrie 1939, Cluj) a fost un filolog, lingvist, istoric literar român și deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
Bursier din fondurile grănicerești, studiază filologia clasică și limba română la Universitatea din Budapesta. Doctor în filologie română cu teza Compunerea cuvintelor românești (1906). Obține atestatul în limba și literatura latină, greacă și română, fiind promovat profesor ordinar la liceul din Năsăud.
Este abilitat ca docent la Universitatea din Cluj (1916), iar după Marea Unire participă la reorganizarea acesteia. Profesor de limba și literatura română veche la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj. Face parte din colectivul Muzeului Limbii Române, întemeiat de Sextil Pușcariu, la Cluj, în 1919, unde participă la elaborarea Dicționarului limbii române. Preocupări de filologie, lexicologie, onomastică, sintaxă și istorie literară.
Decan al Facultății de Litere, apoi rector al Universității Regele Ferdinand din Cluj.
ÎNĂLȚATE ÎMPĂRATE
Poezie populară culeasă de Nicolae Drăganu
Oh, înălțate împărate,
Pune pace nu te bate,
Nu te bate cu frencu
Că săracești tot Zidicu,
Nu te-or bate taberele,
Ci te-or bate lacrimile.
De când ai prins a te bate,
De la Moco mai încoace,
Nici mălaiu nu se coace,
Nici grâul nu se face,
Din plânsu părinților
De bănatul maicilor
Că vine carte și poruncă,
Și toți coate să se ducă
De sunt trei frați într-o cale
Strigă neamțu marș cu jale
|
 |
