miercuri, 13 martie 2019

VREAU SĂ TE UIT - de Leonida Lari




VREAU SĂ TE UIT



de Leonida Lari 


Vreau sa te uit, iubire ce cu-aripa, 
 Ai șters un cerc de viață-așa ușor, 
 Vreau să te uit și sufăr ora, clipa, 
 Tot timpu-acesta nesuferitor.


 Căci timpul nu-mi surâde, mă veghează
 Din multele, dar dreptele oglinzi
 Și între noi necruțător se-așază, 
 Când brațele spre mine le întinzi.


 Căci timpul nu suportă nici cuvinte
 De dragoste ce suflu-mi bântuiesc
 Și-n vise-mi intră și-mi aduce-aminte
 Că nu am niciun drept să mai iubesc.


 O rană vie mi-e întraga soartă, 
 Prin care timpul trece triumfând, 
 Vreau să te uit, iubirea mea, mă iartă, 
 Vreau să te uit, de timp nemaiuitând.


 Și-l las să-și poarte apa lui sălcie
 Oriunde-aș fi, în casă sau în câmp, 
 Vreau să te uit, iubirea mea târzie, 
 Dar tu țâșnești năucă peste timp.