Euripide este cel de-al treilea mare dramaturg al Greciei antice și, conform spuselor lui Aristotel,cel mai tragic dintre poeții greci.
El este, cu siguranță, cel mai novator tragedian grec foarte cunoscut în timpurile moderne.
Euripide a crescut într-o familie educată, cultă,care avea o proprietate pe insula Salamis. A fost căsătorit de două ori și a avut trei fii (Mnesarchides, Mnesilochus, and Euripides).
A fost martor al reconstruirii Atenei, devastate în urma războiului cu perșii dar mai mult decât orice a fost implicat în războiul peloposian (războiul dintre Atena și Sparta). El era numit în epoca sa ”filozoful” pentru că era cel mai cult scriitor al timpului său. Se mai spune că era un excelent pictor și atlet. Pentru că era cu mult înaintea timpului său el a iritat mulți oameni influenți și de aceea el a câștigat doar cinci premii pentru creațiile sale literare.
Nu se știe nimic despre cariera sa militară sau politică dar spre sfârșitul vieții el se afla la curtea regelui Archelaus din Macedonia, loc unde a scris una din capodoperele sale ”Bacantele”.
El a murit în Macedonia și a fost incinerat. Grecii i-au ridicat un monument în Atena.
Creațiile lui Euripide (Hecuba, Medeea, Hippolit, Andromaca, Ifigenia în Aulis, Troienele etc.) estompează rolul destinului spre a aduce în prim-plan pasiunile puternice ale eroilor și se caracterizează prin importanța acordată personajelor feminine, prin patetism și intrigă mai complexă.
Nenorocirea personajelor nu mai este produsă de o voință superioară, ci de propriile lor patimi, ceea ce prilejuiește autorului accentuarea aspectelor psihologice ale eroilor, în sufletul acestora dându-se o luptă între patimi mistuitoare și sentimente pure.
MEDEEA
Pentru a se răzbuna pe iubitul ei, Iason, care intenționează s-o părăsească spre a se însura cu fiica regelui din Corint, Medeea vrea să-și ucidă copiii, al căror tată era Iason.
Am ales un fragment grăitor pentru profunzimea psihologică oscilația Medeei între hotărârea cumplită (pe care până la urmă o va îndeplini) și dragostea față de copii.
MEDEEA
Copii, copiii mei, cetate-aveți de-acum
Și case-n care voi să locuiți pe veci,
Lipsiți de mama voastră, singură-n dureri,
Intr-un ținut străin mă voi îndepărta
Și făr'să vă cunosc, voioasă, fericiți,
Făr'să v-aleg mireasă, făr' să-mpodobesc
De nuntă patul vostru, faclele purtând.
Năpăstuita, vai, ce mult m-am sumețit !
Zadarnic v-am crescut pe voi, copiii mei,
Zadarnic m-am trudit, rupându-mă-n dureri,
Cercată-n ceasul nașterii necruțător !
O spun, sărmana, vai, că-mi bizuiam mai ieri
Murind, să mă-nveliți cu mâna voastră, lin,
Destin râvnit de muritori. S-a risipit
Prea dulcele meu gând. Imi va fi vai și-amar
Să viețuiesc însingurată, fără voi.
Cu ochii voștri scumpi n-oți mai vedea nicicând
Pe mama; veți fi prinși în alte rânduieli.
Alei, din ochi, de ce mă cercetați copii ?
De ce mă-ntâmpinați cu ultimul surâs ?
Femei, ce să mă fac ? Mi-e sufletul buimac,
Văzând lucirea limpede din ochii lor.
Nici n-aș putea. Fugiți voi, hotărâri dintâi !
Eu am să-i duc afar' din țară pe copii.
La ce-i bun nenorocul să mi-l îndoiesc
Cu soarta fiilor pe tată să-l căznesc ?
Nu, nu voi făptui ! Fugiți voi hotărâri !
Dar ce simțiri mă prind ? Sau vreau s-ajung de râs
Lăsându-i pe dușmani să stea nepedepsiți ?
Ba, trebuie să-ncerc. O cât de slabă sunt
Să port în inima-mi gânduri ce molcomesc !
Intrați copii în case. Cei opriți de cer
Să stea în față lângă jertfa ce-o-mplinesc,
Ferească-se ! N-o să se-nmoaie mâna mea.
(copiii intră în palat)
O, nu, o, suflete, nu tu, nu săvârși
Mișelnicul omor ! Sărmane, nu-i lovi .
Tu cruță-i pe copii, că te vor bucura
Deși vor viețui departe, despărțiți.
Ba, duhuri, morți din Hades greu răzbunători,
Nu se va pomeni că eu mi-am părăsit
Copiii-ntre dușmani, să-și bată joc de ei.
Oricum, tot vor muri; și dacă li s-a dat,
Chiar eu am să-i ucid, că eu mi i-am născut.
E totul rânduit. Nici cum nu vor scăpa !
Cu capu-ncoronat, cuprinsă-n văl, acum
Se stinge tânăra domniță, sigur știu !
Iar de-am purces pe drumul cel mai urgisit,
Și lor le-am hărăzit un altul mai cumplit,
Vreau bun rămas să-mi iau de la copii. O, prunci,
Dați mamei mâna dreaptă, dați-o s-o sărut !
(Copiii vin din palat, alergând. Medeea îmbrîțișează și
sărută pe copii)
Iubite mâine și buze dragi, icoane voi
Cu nobil chip, fiți fericiți copiii mei,
Dar dincol'amândoi ! Căci tatăl v-a răpit
Norocul de aici. O, dulci îmbrățișări,
Obraji plăpânzi, suflări suave de copii !
Plecați, plecați ! Eu nu mai am curaj să-ntorc
Privirea către ei.Năprazna m-a zdrobi.
Presimt ce mârșăvie-s gata să-mplinesc.
Mai dârză-i patima decât e mintea mea,
Necazuri fără seamă-n lume prilejuind !
( copiii pleacă, înspăimântați de jalea mamei lor)
