Kalidasa
(sfârșitul sec. al IV-lea - începutul sec. al V-lea )
Poet și dramaturg indian de limbă sanscrită, Kalidasa a făcut parte probabil, din grupul ”celor nouă perle”, poeți vestiți, artiști și filozofi de la curtea regelui Vikramanditya (380 - 413 e.n.). Este autorul poemului Norul vestitor, remarcabil prin descrierile de natură și al dramelor Malavika și Agnimitra, Urvasi - Câștigător prin eroismi și Sakuntala.
SAKUNTALA
Subiectul acestei drame în șapte acte, în versuri și proză, capodopera lui Kalidasa, este împrumutat din Mahabharat:
Regele Dusyanta se căsătorește cu Sakuntala, fiica adoptivă a sihastrului Kanva, pe care regele, aflat la vânătoare, o întâlnise în luminișul unei păduri.
Reîntors în Capitală, Dusyanta o uită pe Sakuntala, iar aceasta pierde într-un tâu inelul pe care soțul său i-l dăduse ca semn de recunoaștere astfel încât atunci când se prezintă în sfârșit în fața lui, acesta n-o mai recunoaște iar ea nu se poate apăra pentru că tocmai pierduse inelul.
Plină de tristețe, Sakuntala dă naștere, într-o pădure din Himalaia, unui copil, Bharata. Un pescar găsește în apă inelul pierdut și îl duce regelui, care amintindu-și de aceea pe care n-o recunoscuse, pleacă în căutarea Sakuntalei. Regăsind-o, o readuce la Curte împreună cu copilul căruia i se prexice că va stăpâni tronul lumii.
Grația și lirismul piesei, sentimentul profund al naturii pe care Kalidasa le evocă cu atâta măiestrie, ies în evidență și din următoarea scenă în care Sakintala plecând spre soțul ei își ia rămas bun de la locurile natale:
KANVA
Pădure, tu, vecina sihăstriei,
Pădure, te oprește și nu mai murmura !
Sakuntala odată copil al tău era,
Și nici nu bea din apă stropită cu lumini,
De teamă că n-ajunge atâtor râdâcini...
Deși-i plăcea să aibă găteli și mici și mari,
Nu se răbda să-și facă podoabă din lăstari,
Când înfloreai, lumină în inimă-i era...
Pădure, te oprește și nu mai murmura...
Cortegii și alaiuri de arbori strânge-n jur,
S-o tot priviți, în drumul cel lung spre astimpur...
(se aude cucul cântând)
Di n nou se-aude cucul în tăuri vechi cântând,
Din culmi în culmi ecouri trimițând;
Skuntala copil al tău era
Pădure, te oprește, și nu mai murmura...
(către depărtări)
O, drumuri lungi, de moale mătase voi să fiți,
S-o-ntâmpine doar lacuri cu lotuși înfloriți;
Când soarele aprinde cumpriții ochi focoși,
S-o-ntâmpine pe cale doar arborii umbroși,
S-o bată numai vântul răcoritor și pur,
Pe liniștite drumuri s-ajungă-n Astimpur...
GAUTAMI (bătrână ascetă din sihăstria lui Kanva)
Fata mea, iată-te petrecută de ființele sfinte ale sihăstriei, căci toți te iubesc părintește. Închină-te dar, lor..
SAKUNTALA
(cu glas scăzut, după câțiva pași)
O, Priyamvada, mare-i dorința mea de a-mi vedea soțul, însă picioarele greu mă ascultă părăsind sihăstria....
RIYAMVADA
Parcă numai tu ești așa de mișcată, o, prietena mea ? Când vei fi departe, nu numai tu, ci și lăcașul nostru va fi plin de jale...
Plâng blândele gazele cu ochii dulci și buni !
Și-au strâns toți evantaiul, multicolori păuni !
Lianele pe ape s-au și plecat curând,
Iar veștedele frunze par lacrimi picurând....
SAKUNTALA
(aducându-și aminte)
O, tată, vreau să-mi iau chiar acum rămas - bun de la sora mea ”Lumina Pădurilor”...
KANVA
Știu că o iubești ca pe o soră...Iat-o aici la dreapta.
SAKUNTALA
(apropiindu-se de liană)
O, tu, ”Lumină a Pădurilor”, cu toate că stai prinsă de arborele sahakara, întoarce-âi ramurile spre mine ca niște brațe, și cuprinde-mă...de azi înainte am să fiu tare departe de tine...
KANVA
Sakuntala, cu jale, o, nu mai murmura...
Așa precum cuprinde acest sahakara
Iasminul blând la floare, cu rămurișul des,
Pe tine te-o cuprinde bărbatul cel ales...
SAKUNTALA
(către Priyamvada și Anasuya)
O, prietene, în seama voastră las floarea asta...
PRIYAMVADA și ANASUYA
Dar pe noi în seama cui ne lași ?
KANVA
Destul, destul ai plâns, o, Anasuya ! Așa o încurajați pe Sakuntala ?
(toți pornesc)
SAKUNTALA
Și, iată, preacucernice, gazela, păscând lângă colibă...Un pui poartă-n pântece, și când îl va naște, să trimiți, tată, pe cineva, să-mi aducă știre și mie despre bucuria asta...
KANVA
N-o să uităm...
SAKUNTALA
(ca-n fața unui obstacol)
Dar oare cine m-a călcat pe poala veșmântului ?
(se întoarce în loc)
KANVA
Se ține după tine și bietul căprior,
Copilul tău de suflet. Să uite, nu-i ușor,
Cum îți mânca din palmă, de mic, orezul tot,
Și cum, în aspre ierburi se gâria pe bot,
Tu, se părea că nu-i mai prididi,
Ungându-l cu ulei de ingudi...
SAKUNTALA
O, vi de tine, sărmane, ce te ții de mine, când eu însămi mă duc dintre prietenii vieții mele ? Drept este că te-am crescut eu, cum ai rămas orfan din naștere. Hai, te rog, întoarce-te la sihăstrie, căci tata are să aibă grijă și de tine....
KANVA
Destul, copilul meu, o, nu mai plânge...
Usucă-ți firul genelor prelungi.
Te stăpânește și puteri îți strânge,
Căci ai de mers pe-atâtea drumuri lungi,
Necontenit urcând și coborând
O, stăpânește-ți plânsul mai curând....
- Traducere: GEORGE COȘBUC
