Discipol al lui Socrate, Platon a scris 28 de dialoguri și scrisori.Sofismul lui Plato, se observă în scrierile sale mai ales cele de început - ”Dialogurile socratice!”.
Aceste scrieri de tinerețe aplică metoda socratică de AFLARE A ADEVĂRULUI DE LA ÎNSUȘI CEL CARE ESTE EDUCAT ȘI CARE L-AR DEȚINE FĂRĂ S-O ȘTIE - MAIEUTICĂ.
Dialogurile de tinerețe sunt :
- Apologia lui Socrate
- Criton
- Gorgias
Dialogurile de maturitate reprezintă contribuția originală a lui Platon, care constă în TEORIA IDEILOR, esențe care ar exista în afara timpului și spațiului, realitatea vizibilă fiind doar o copie a lor.
Dialogurile de maturitate sunt:
- Menon
- Banchetul
- Fedon
- Fedru
- Republica
REPUBLICA sau STATUL (politeia)
Acest dialog de mari proporții este un tratat despre organizarea ideală a statului și despre formele de guvernare.
Mitul cavernei (al peșterii) constituie o alegorie a cunoașterii din punctul de vedere al teoriei platoniciene a ideilor.
Academia lui Platon
CARTEA VII
Acuma, reluai eu, reprezintă-ți în felul acesta starea naturii noastre cu privire la știință și neștiință. Închipuiește-ți niște oameni într-o locuință subterană, în formă de peșteră, având pe toată lățimea ei o intrare deschisă la lumină; acești oameni sunt acolo din copilăria lor, cu picioarele și gâtul în lanțuriȘ în acest fel că ei nu se pot nici mișca, nici privi în altă parte decât înaintea lor, lanțul împiedicându-i a întoarce capul; lumina le vine de la un foc aprins departe în spatele lor; între foc și prizonieri trece un drum ridicat: Imaginează-ți că pe acest drum este construit un zid mic,asemenea paravanului pe care acei xe arată marionetele îl așează în față și deasupra cărora ei își arată minunățiile lor.
- Văd acesteaa, spuse el.
- Închipuiește-ți acum de-a lungul acestui zid oameni care duc tot felul de obiecte care depășesc zidul, statuete de oameni și animale în piatră, în lemn și alte feluri de materii: natural că între aceștia unii vorbesc, alții nu.
- Este, spuse el, un tablou straniu și stranii sunt prizonierii.
- Ei seamănă cu noi, am răspuns; și înainte de toate crezi tu că într-o asemenea situație ei au văzut vreodată altceva din ei înșiși și din vecinii lor decât umbrele proiectate de foc pe pereții cavernei care le stau în față ?
- Cum ar fi făcut-o, observă el, dacă sunt forțați să stea toată viața lor cu capul nemișcat ?
- Și pentru obiectele care tec nu este același lucru ?
- Fără îndoială.
- Dar dacă ei ar putea vorbi împreună, nu crezi tu că ei ar lua, ca obiecte reale, umbrele pe care le văd ?
- Este necesar.
- Și dacă peretele din fund al peșterii ar avea un ecou, de fiecare dată ce unii din purtătorii obiectelor ar vorbi, ar crede că ei aud altceva decât pe umbrele care trec înaintea lor ?
- Pe Zeus nu, spune el.
- Desigur, reluai eu, acești oameni nu vor atribui o realitate decât umbrelor obiectelor fabricate.
- Este absolut necesar.
- Gândește-te acum la ceea ce li s-ar întâmpla în mod natural dacă ei ar fi scăpați de lanțurile lor și ar fi vindecați de neștiința lor. Dacă unul din acești prizonieri ar fi desfăcut, dacă el ar fi forțat să se ridice numaidecât, să întoarcă gâtul, să meargă, să ridice ochii către lumină; făcând toate aceste mișcări, el va suferi - și orbirea luminii îl va împiedica să distingă aceste obiecte, din care, înainte, nu vedea decât umbrele. Ce crezi tu că ar răspunde el dacă cineva ar veni să-i spună că el nu a văzut până atunci decât fantome goale, dar că acum, mai aproape de realitate, și întors către obiectele mai reale, el vede mai drept ? Dacă, în fine, arătându-i fiecare din lucrurile care trec, l-ai pbliga să spună întrebându-l ceea ce sunt acestea ? Nu crezi că el ar fi încurcat și că umbrele pe care le vedea înainte îi vor părea mai adevărate decât obiectele care îi sunt arătate acum ?
- Mult mai adevărate, recunoscu el.
- Și dacă îl silești să privească lumina ea însăși - ochii săi nu vor fi răniți ? Nu va fugi el de privirea ei, pentru a se reîntoarce la lucrurile pe care poate să le vadă, și nu va crede că acestea sunt mai distincte decât cele care i se arată ?
- Desigur.
- Și dacă, reluai eu, el este smuls din peșteră cu forța, dacă este pus să urce urcușul greu și prăpăstios și dacă nu i se dă drumul înainte să fie târât până la lumina soarelui, nu va suferi el mult și nu se va plânge de aceste ,altratări ? Și când va fi ajuns la lumină, va putea el, orbit de strălucirea ei, să distigă singur între lucrurile pe care acum le numim adevărate ?
- Nu o va putea face, răspunse el, cel puțin la început.
- El va avea nevoie deobișnuință pentru a vedea lucrurile din regiunea superioară. Întâi va distinge mai ușor umbrele, apoi chipurile oamenilor și ale celorlalte obiecte care se reflectă în apă, după aceea, înfruntând lucirea stelelor și a lunii, va putea să contemple mai curând în cursul nopții corpurile cerești și cerul însuși decât ziua soarele și lumina soarelui.
- Desigur.
- La sfârșit, îmi închipui, va fi soarele însuși în locul lui, și nu imaginile lui goale, rflectate în apă sau alte lucruri.
- Este necesar, zise el.
- După aceea va ajunge la concluzia, despre soare, că acesta face anotimpurile și anii, că el conduce totul în lumea care se vede și că,într-un fel oarecare, este cauza a tot ceea ce vedea cu tovarășii săi în peșteră.
- Sigur că va ajunge la această concluzie.
- Atunci însă aducându-și aminte de prima sa locuință, de ce se știe (cunoaște) acolo și de cei care au fost tovarășii săi de captivitate, nu crezi tu că el se va bucura de schimbare și că va plânge pe aceștia din urmă ?
- Da, desigur.
- Și dacă aceștia și-ar împărtăși între ei onoruri și laude, dacă ei ar avea premii pentru acela care prinde cu un ochi mai ager trecerea umbrelor, care-și aduce mai bine aminte de cele care trec de obicei întâi sau cele din urmă, sau de cele care trec împreună și care, prin aceasta ar fi cel mai îndemnatec a ghici apariția lor, crezi tu că omul nostru ar fi gelos pe aceste distincții și că ar invidia pe acei dintre prizonierii care sunt onoați și puternici ? Sau nu ar prefera el de o mie de ori, ca și eroul lui Homer, să nu fie decât servitor la plug și să sufere totul pe lume mai curând decât să se întoarcă la vechile lui iluzii și să trăiască așa cum trăia ?
Acuma, dragă Glaucon, reluai eu, trebuie să aplicăm punct cu punct această imagine la acelea ce am spus mai sus, să comparăm lumea pe care ne-o arată vederea cu timpul petrecut în închisoare și lumina focului care o luminează, puterii soarelui; cât despre ridicarea în regiunea superioară, la conemplarea obiectelor ei, dacă tu o consideri ca o ascensiune a sufletului către inteligibil, atunci nu te vei înșela asupra gândirii mele, fiindcă tot dorești s-o cunoști.
In ceea ce mă privește, aceasta este părerea mea: În lumea inteligibilă, ideea poți s-o vezi fără să tragi concluzia că este cauza a tot ce este drept și frumos în toate lucrurile. Că ea a creat în lumea vizibilă lumina și pe suveranul luminii și că, în lumea inteligibilă, ea însăși este suverană și împarte adevărul și inteligența.
MAXIME de Platon
Fericirea cuprinde cinci părți. O parte este a lua hotărâri bune; a doua este a avea simțuri bune și sănătate trupească; a treia este reușita în ceea ce întreprinzi; a patra este reputația printre oameni și a cincea, abundența de bani și a bunurilor folositoare pentru viață - Platon
Odată Platon văzu pe cineva jucând zaruri şi îl luă la rost, iar când acesta se dezvinovăţi spunând că joacă pe nimica toată, Platon îi replică: ”Dar obişnuinţa nu-i o nimica toată.”
Încălecând într-o zi, descălecă imediat, spunând că trebuie să se păzească ca să nu fie apucat de trufia cabalină.
Banchetul - Platon
