BĂJENARII
de Dragoș Protopopescu
Lui moș Trufașu din Seimeni
Cu patru boi, cu doi sau cu niciunul...
Pe drumuri vechi sau drumuri nebătute
Ei au pornit în care ca-n redute
Cu patru boi, cu doi sau cu niciunul
Lăsând nimic în urmă decât tunul.
- Veniți de unde? Ei răspund : din jos.
- Și încotro ? Și îți răspund : în sus.
Atâta știu și-atâta au de spus.
Și carul scârțâie la osii, ros
Căci ei se duc în sus și vin din jos...
Copii dorm și mama mare mână.
Pe jos cei care sus nu mai în cap.
De roată două capre și un țap.
În putinei nici urmă de smântână.
Copii dorm și mama mare mână.
Din Dobromir, Adam-Clisi, din Calfa,
Ei au plecat de patru săptămâni,
Fără să știe unde fi-vor mâni
Ca să-și înceapă iară, de la alfa
Viața lor din Dobromir, din Calfa.
Scoboară drumul și-apoi iară urcă
Și urcă 'ntr-una și din nou scoboară ;
Mai e până-n Seimeni numai o moară,
Dar pân-la Țaș-punar mai au de furcă...
Scoboară drumul și-apoi iară urcă.
Vorbesc cu ei în foșnet lung porumburi
Așa cum au lăsat și ei acas' :
Dar nu e timp acuma de popas :
Prin Gura-Dobrogii sunt negre dâmburi
Și nu mai e nici șoaptă de porumburi.
Dar, cum e noapte-acum, au să se culce.
Tot n-au nimic nici astăzi de mâncat ;
Și mâni or fi la cină în vr-un sat,
Căci tot mai au o lună până-n Tulce
Și, cum e noapte-acum, au să se culce.
Înțeapă vântul; însă Carul-mare
De-un ceas pe ceruri osia-și îndoaie :
Or sta cât timp nici vorbă nu-i de ploaie,
Cum stau pe Calea Robilor popoare
Și, or porni și ei cu Carul-mare.
Și-așa, din sate-n sate, băjenarii
În scârțâitul carelor, alene
Hălăduesc pe drumuri dobrogene ;
Merg să-și așeze-n altă parte larii
Și, merg fără s-ajungă băjenarii...
|
|
