Edouard Manet - Emile Zola
Romanul Banii a apărut în 1981. El nu figura în planul inițial al ciclului Rougon - Maquart dar autorul a simțit nevoia să descrie noile transformări petrecute în societate prin dezvoltarea vertiginoasă a burgheziei și prin conturarea unei noi clase a sărăcimii - muncitorimea.
Acțiunea romanului se situează între 1864 și 1868 și s-ar fi putut numi foarte bine și Specula sau Jocul la Bursă, căci specula și jocul de bursă înfloresc în perioada celui de-al doilea Imperiu (1852 - 1870), când dezvoltarea și concentrarea capitalului vădesc cu tot mai multă tărie caracterul haotic și distrugător al noii orânduieli sociale instaurată în Franța după revoluția de la 1789.
Deși atinsese problema speculei și a exploatării crunte a muncitorimii și în alte romane ale sale (Prada, Germinal etc.) Zola simte nevoia de un adevărat studiu asupra acestui fenomen.
Ca întotdeauna înainte de a scrie un roman, Zola se documentează temeinic vizitând săptămâni în șir Bursa și cautând în arhivele vremii, găsește în presă relatarea împrejurărilor și procesului unui mare scandal financiar. E vorba de crahul din 1882 al Uniunii Generale, crah care a avut un larg răsunet. Acțiunile acestei societăți, care crescuseră la început vertiginos, scăzuseră în scurtă vreme la o zecime din valoarea lor, producând panica și ruina micilor acționari.
Ceea ce te izbește, în primul rând, când citești romanul este bogăția de personaje principale și secundare, care ilustrează aspectele lumii financiare din epoca celui de-al doilea Imperiu.
În jurul lui Saccard, speculant ruinat care pune la cale o nouă afacere, o societate pe acțiuni înglobând o bancă și numeroase întreprinderi industriale și comerciale, mișună nenumărați indivizi atrași în orbita speculei financiare: agentul de schimb Mazaud, care pare norocos în meserie, dar care nu poate rezista furtunii bursiere; remizierul Massias care aleargă veșnic după ordine de cumpărare și vânzare; ”jucătorul a la hausse”, lăudărosul Pillerault; ”jucătorul a la baisse” fricosul Moser, ”omul de paie” Sabatani; Jantrou, fost profesor, acum un declasat.
Apoi, diverse tipuri de afaceriști profitori, populând consiliile de administrație; Daigremont, speculant cinic, care-și trădează asociatul fără să stea pe gânduri; bancherul Kolb, topitor de aur; fabricantul Sedille, care nu poate rezista ispitei de a juca la bursă averea câștigată într-o viață întreagă; marchizul de Bohain, escroc decorativ, vicontele Robin - Chagot, îndeplinind cu un aer aristocratic rolul unei mașini de semnături, amândoi reprezentanți decrepiți ai nobilimii; soții Maugendre, rentieri bogați care refuză să o ajute cu o sută de franci pe fata lor măritată cu un scriitor sărac, dar care și pierd la bursă averea; baroana Sandorf, care joacă din viciu, pe când scăpătatele doamne Beauvilliers joacă pentru a-și auri blazonul, micul funcționar Flory, care joacă pentru a-i putea cumpăra iubitei sale cercei; ușierul Dejoie care joacă pentru a-și mărita fata.
Dar de ce joacă Saccard ? De ce face operații pe care le știe periculoase ? Desigur, pentru a se bucura de plăcerile pe care le aduc banii, dar și pentru că e stăpânit de mirajul speculei.
Saccard nu strânge bani pentru a se uita la ei, precum Grandet, cunoscutul personaj al lui Balzac. El reprezintă un tip nou în evoluția societății: e marele financiar dominator și distrugător.
Adversarul său, miliardarul Gunderman, e și el caracteristic în această privință. Gunderman e bătrân și bolnav, nu se hrănește decât cu lapte, n-are nevoi personale. Asediază însă zilnic Bursa și-și continuă operațiile ca un mecanism care nu se mai poate opri, pentru plăcerea de a fi cel mai lup dintre lupi.
Asrfel, în ambianța speculei, a acumulării de capitaluri, financiarii devin și mai lacomi, iar micii burghezi se lasă molipsiți de această lăcomie. Un om de știință naiv, ca inginerul Hamelin, care a primit să fie președintele societății pe acțiuni, încrezător în scopurile ei constructive, îi cade victimă.
Există și corbi în jurul acestei lumi care intră în descompunere: cumătra Mechain adună în geanta ei uriașă acțiunile devalorizate și polițele vechi, pe care cămătarul Bush le va tria și le va specula în diverse ocazii.
Zola scoate în evidență felul cum speculanții știu să facă uz de orice mijloc de publicitate. Astfel ”Banca Universală” a lui Saccard va interesa lumea catolică momiind-o cu perspectiva unei apoteoze a papalității. La Bursă se cultivă antisemitismul. Printre armele pe care Saccard le întrebuințează împotriva concurenților este și acuzația de a fi evreu.
Zola demască specula, imoralitatea, ipocrizia și cinismul burgheziei de pe vremea celui de-al doilea Imperiu și a Repiblicii a III-a într-un moment când burghezia mai prezenta, în aparență, unele aspecte constructive și mai ales, când făcea tot posibilul să le simuleze.
El a fost apărătorul și admiratorul lui Balzac și a căutat să pășească pe urmele lui. Ca și Balzac, Zola nu s-a mulțumit să înregistreze viciile sociale, ci a luat de multe ori poziție critică împotriva lor.
Deși declarase că romancierul nu mai poate fi decât un grefier în alcătuirea procesului-verbal al societății, el s-a transformat adesea în acuzator.
Capitolul X
La sfârșitul anului, în ziua când trebuia să se facă lichidarea din Decembrie, sala cea mare a bursei era plină încă de la douăsprezece și jumătate, într-un tumult nemaipomenit de glasuri și mișcare. Neliniștea creștea, de fapt, de câteva săptămâni, și în această ultimă zi de luptă se manifesta printr-o adunare zgomotoasă în rândurile căreia începuse să se audă zăngănitul armelor bătăliei ce avea să înceapă. Afară era ger, dar un soare luminos de iarnă pătrundea cu razele sale oblice prin fereastra înaltă, înveselind o parte a sălii aceleia goale, cu coloane severe și cu bolta tristă ce părea și mai rece din cauza picturilot alegorice în tonuri cenușii; gurile de calorifer ce se întindeau de jur împrejurul arcadelor răspândeau o căldură plăcută în mijlocul curentului rece al ușilor cu gratii ce se deschideau continuu.
Moser, care juca a la baisse, mai îngrijorat și mai galben la față decât oricând, se lovi de Pillerault care juca a` la hausse. Acesta stătea înțepenit, cu un aer arogant, pe picioarele lui lungi de cocostârc.
- Ai auzit ? Se spune că...
Dar ca să poată fi auzit, trebui să vorbească mai tare, în zgomotul tot mai puternic al convorbirilor, zgomot regulat, monoton, asemănător clipocitului unei ape revărsate ce se scurge la nesfârșit.
- Se spune că în aprilie vom avea război !...Nici nu se poate sfârși altfel cu înarmările astea formidabile ...Germania nu vrea să ne lase timp să aplicăm noua lege militară pe care Camera urmează s-o voteze. De altfel, Bismarck...
Pillerault izbucni în râs.
- Ia mai slăbește-mă cu Bismarck al dumitale...Chiar eu am stat cinci minute de vorbă cu el, astă vară, când a fost la noi. Pare a fi un băiat tare de treabă...Dacă nici după succesul zdrobitor al Expozișiei nu ești mulțumit, ce te poate oare mulțumi pe dumneata ? Ei, dragul meu, Europa toată e la picioarele noastre.
Moser dădu din cap cu îngrijorare și în fraze întrerupte în fiecare clipă de îmbrâncelile mulțimii, continua să-și exprime temerile. Piața era prea înfloritoare, de o prosperitate suprasaturată, care nu făcea doi bani, întocmai ca grăsimea oamenilor obezi. prea răsăriseră multe afaceri în urma Expoziției, lumea se lăcomise prea tare, ajungând pur și simplu la o nebunie a jocului. Nu era o adevărată nebunie, de pildă, ca acțiunile Universalei să ajungă la trei mii treizeci ?
- Ah, asta te doare pe dumneata ! Și apropiindu-se de el adăugă apăsând pe fiecare silabă:
- Dragul meu, diseară se va încheia la trei mii șaizeci...Vă veți da cu toții peste cap, asta v-o garantez eu !
Moser, deși nu putu rămâne nepăsător, fluieră scurt, disprețuitor, și se uită în sus ca pentru a-și întări și mai mult faima prefăcutei sale liniști sufletești, privind spre cele câteva femei care se aplecau deasupra galeriei ce ducea spre oficiul telegrafic și priveau cu uimire spectacolul acelei săli în care nu aveau dreptul să intre. Blazoane cu nume de orașe, coloane și cornișe, adânceau perspectiva ștearsă pe care infiltrațiile apei o pătaseră cu galben.
- A, dumneata erai ? exclamă Moser, lăsându-și capul în jos și recunoscându-l pe Salmon, care i se oprise în față, cu veșnicul și largul său surâs pe buze.
Apoi, tulburat, ca și cum ar fi văzut în surâsul acesta o confirmare a prezicerilor lui Pillerault, rosti:
În sfârșit, dacă știi ceva, spune-mi și mie...Logica mea e simplă. Sunt cu Gundermann, pentru că Gundermann, orice ai zice, e tot Gundermann...Cu el totul sfârșește bine !
- Dar cine ți-a spus dumitale că Gundermann joacă a la baisse ? întrebă Pillerault batjocoritor .
Auzind asta, Moser făcu niște ochi speriați. De multă vreme, la Bursă, se vorbea numai de faptul că Gundermann îl pândește pe Saccard, că alimentează jocul a la baisse împotriva Băncii Universale, așteptând s-o strângă de gât la vreun sfârșit de lună, de pe urma unei sforțări bruște, atunci când va suna ceasul să zdrobească piața sub greutatea milioanelor lui; și dacă acum atmosfera era atât de încărcată, asta se întâmpla din cauză că toată lumea credea și repeta că bătălia va avea loc chiar în ziua aceea și că va fi o bătălie necruțătoare, în care una din cele două armate trebuie să rămână la pământ, distrusă. Puteai fi însă vreodată sigur de ceva, în lumea de minciună și șiretenie a Bursei ? Lucrurile cele mai sigure, cele mai trâmbițate, deveneau la cea mai ușoară suflare, subiecte de îndoială pline de îngrijorare.
- Dumneata negi evidența, murmură Moser. E adevărat, n-am văzut ordinele, așa că nu pot afirma nimic...Dar dumneata, Salmon, ce părere ai ? Ce dracu, Gundermann nu poate ceda !
Și nu mai știa ce să creadă în fața surâsului tăcut al lui Salmon, surâs care devenea din ce în ce mai mic, ajungând abia perceptibil.
- Ah ! adăugă el, arătând cu capul spre un om gras care tocmai trecea pe acolo, dacă ăsta ar vrea să vorbească, n-aș mai avea nici o grijă. El vede limpede totul.
Era faimosul Amadieu, care trăia încă din lovitura dată în afacerea cu acțiunile minelor din Selsis, acțiuni cumpărate cu căte cincisprezece franci bucata, dintr-o încăpățânare idioată și revândute, mai târziu, cu un câștig de vreo cincisprezece milioane, așa, la întâmplare, fără să fi prevăzut sau să fi calculat ceva. Era venerat pentru marea lui capacitate financiară? era urmat de o a devărată curte care încerca să-i prindă din zbor fiecare cuvânt și care juca numai în sensul pe care păreau să-l arate vorbele sale.
