Cugetarea e singurătatea sufletului.
Cartea vieții se citește lângă lampa amintirilor.
Sunetul banilor este pentru urechi; sunetul științei e pentru minte. Cei mai mulți oameni n-au decât urechi.
Unele inteligențe sunt ca felinarele de uliță: împrăștie lumină numai în cercul lor îngust.
Natura ne dă ceeace nu poate da lumea: farmecul de a visa.
Basmele și femeile sunt mai frumoase ... noapte.
Există un popor universal: nenorociții.
Adesea ura este cea mai adevărată formă a iubirii.
Avarii sunt amanții platonici ai banului.
Durerea este cel mai delicat arcuș pentru coardele simțirii. Fericirea nu ne ridică niciodată mai presus de emoțiunile comune. Durerea adesea ne face poeți, filozofi sau nebuni.
În copilărie mergeam la biserică. Într-o zi fusei de față la o scenă sfâșietoare: o prostituată își mărturisi dureroasele ei păcate unui preot bătrân.
După confesiune, preotul deveni crunt și păru că blestemă pe nefericita Magdalenă.
Mai târziu, când am cunoscut lumea, am văzut că ea seamănă cu acest preot.
Haina onestității este croită anume după un model estetic. De aceea conștiințele diforme n-o pot îmbrăca.
Adeseori o minciună slujește adevărul.
Sunt rele sociale cari trebuie combătute cu încetul. Lovite dintr’odată - oricât de puternic - ajuți să le mai întărești.
Mediocritățile sunt nefolositoare în artă, ca lumânările într’o cameră unde străbate soarele.
Sunt țări unde societatea pedepsește pe criminali cu moartea. Dar pe societate cine o pedepsește că omoară ?
Natura, creând omul, n’a știut că-și creiază cel mai neîmpăcat dușman.
Când văd prostia locuind în cele mai strălucite palate, înțeleg de ce Diogene trăia într’un butoi.
Vieața are imensa monotonie a oceanurilor. Singurele ei variațiuni sunt furtunile.
Sunt nebuni cari spun că fericirea stă în înțelepciune, și sunt înțelepți cari spun că fericirea stă în nebunie.
Voiți să înțeleagă proștii pe oamenii mari ? Dar poate încăpea oceanul într’un pahar de apă ?
A cugeta este poate singura iertare că ești om.
