joi, 16 ianuarie 2020

ALTFEL DE IUBIRE - de Elena Oprică





ALTFEL  DE  IUBIRE  

de  Elena Oprică



Iubirea mea nu-i ca a ta
 Sau ca a lui,sau ca a voastră...
E frunză-n vânt,apusă stea,
 E tainică,sihastră...
E-mpătimită de plăceri
 Nicicând împătimite ca şi acum,
 Ca şi când ieri nici n-au mai fost ştiute !?
 Mă-ntreb ce vreau şi ce să fac...
 Nu îmi mai simt trăirea
Şi cred că nu mai am vreun leac !?
 Departe-i fericirea...
 Poate-o să credeţi că vă mint
Şi-i doar o-nchipuire
 Dar eu vă dau al meu cuvânt
 Că-i o prea grea iubire !!
 Nu pot s-o spun,nu pot s-o chem...
 O ţin adânc în mine
 Mă zbat în ea dar n-o blestem
Şi-o duc în preţuire!
 N-aveţi cu ce să mă-ajutaţi
 Căci nu e vreo scăpare
 Doar prin cuvinte să-mi purtaţi
 "Oful" spre alinare...