Atunci strigă viteazul Bedivere:
„Stăpâne Artur, unde să mă duc ?
Și, unde să-mi ascund acuma ochii ?
Căci a murit frumoasa vreme veche
Când orice dimineață aducea
Prilej de vitejii pentru credință.
Și fiece prilej un alt viteaz.
O ! unde este vremea când păstorii
Privind la steaua ce-i călăuziră
Mergeau să ducă smirnă și tămâie ?
S'au dus acum vitejii cavaleri
Ce s-adunau la masa cea rotundă -
Un chip ce-nfățișa întreaga lume -
Și cel din urmă eu, fără tovarăși
Mă duc și împrejuru-mi e’ntuneric
Și oameni noi cu altă - nfățișare
Străini la chip și port, cu alte gânduri
Iar Artur îi răspune ’ncet din luntre...
„Acum se schimbă rostul vechi al lumii
Și-o nouă rânduială îi ia locul.
Și Dumnezeu se-arată-n multe chipuri,
Căci obiceiul vechi, oricât de bun.
Aduce câteodată stricăciune.
În tine singur cată-ți mângâiere.
Cu ce-aș putea să te mai mângâi eu ?
Eu viața mi-am trăit și ce-am făcut,
El, cel de sus, să judece, să ierte,
Iar tu de nu mi-i mai vedea de-acum
Te roagă pentru sufletu-mi, căci multe
Se fac prin rugăciune - n astă lume.
De care nici prin vis ea nu-și dă seamă
În rugăciune pentru mine vorba-ți
Ca un izvor să curgă zi și noapte;
Căci ce deosebește pe om
De dobitoacele a căror viață-i oarbă,
Când el, știind că este Dumnezeu,
În rugăciuni nu-și înalță mâna,
Și pentru el și pentru-ai lui prieteni.
Căci doar așa pământul cel rotund
Este legat ca printr'un lanț de aur
Ce-nconjură a Domnului picioare.
Și-acum rămâi cu bine, eu mă duc
Așa cred eu, dar nu pot ști de-i astfel,
(Căci mintea mi-e 'ntr-un nor de îndoială),
Mă duc cu cei pe cari îi vezi aici.
In valea insulei Avilion,
Unde nu cade grindină, nici ploaie.
Și nici zăpadă, și nici vânt nu bate.
Și unde vezi doar pajiști fericite,
Livezi frumoase, mare liniștită,
Ș’acolo-mi vindec rana dureroasă".
. . . . . . . . . . . . . . . . .
Așa vorbit-a el și-atuncea luntrea
Cu pânze și lopeți porni să miște
Ca lebăda, ce înaintea morții,
Cântându-și iar sălbaticul ei cântec.
Și umflându-și aripile-i albe,
Cu pieptul plin în valuri se aruncă.
Și mult a stat viteazul Bedivere
Și multe și-aducea aminte-acuma
Pân-ce pieri corabia în zare
Și peste valuri vaetul muri.
Traducere din englezește de Petre Grimm
