LEGENDĂ
de George Coșbuc
A fost un tânăr împărat
De la mișei a smuls averea
Și-a smuls de la tirani puterea
Și mulți nebuni a spânzurat.
Dar patru inși vorbind în șoapte
L-au dus în giulgiuri învălit
Și-n codru cel mai tăinuit
L-au îngropat târziu în noapte.
Cei tari au zis: «A fost mișel !
Ne-a prigonit prea multă vreme.»
Iar popii fulgerau blesteme
In cei ce mai vorbeau de el:
Nici voie să-și cernească portul,
Nici drept să-l plângă n-au avut
Și niciodată n-au știut
În ce pământ le doarme mortul.
Și nu vor ști ! Căci groapa lui
În blestemat pământ s-ascunde,
Nici soare-acolo nu pătrunde,
Nici plângerile nimănui.
Jurat-a Iadul să-ngrădească
Cu nopți de veci acest mormânt;
Iar brazii tac, că nici un vânt
Nu-i clatină ca să vorbească.
Dar noaptea-n zare uneori
Când e furtună-n depărtare
La margini de-orizont răsare
Un fulger alb, târziu spre zori,
Și-ntr-una spre păduri arată
Și scapără spre ea mereu;
E, parcă arată Dumnezeu
Spre groapa cea de veci uitată.
Iar într-o noapte va lovi -
Și spintecată de lumină
Fugi-va noaptea cea haină,
Și brazii-n flăcări or vorbi:
Și-atunci, cu fulgerul tovarăș,
Ieși-va mortul împărat,
Și-n Iadul lor, de unde au plecat
S-or prăbuși tiranii iarăși.
|
|
|
|
|
