DE AZI...
de Elena Oprică
se îngustează orizontul
încep să tremur la ivirea zorilor
doar visele îmi ţineau de cald
şi acum...
noaptea asta lungă
mă acoperă cu pâtura ei glaciară
mi-e tare frig de-a mea tristeţe
nici o rază în priviri
nici un freamăt pe buze
nici o înfiorare...
într-un ungher al trupului
un gând pervers se împreună cu o dorinţă firească şi
se naşte un geamăt...
îl acopăr cu mâinile injectate
de la supradoza fericirii de ieri
nu vreau să mă audă noaptea asta atât de lucidă
prea mă mustră de fiecare dată
când mă prinde cotrobăind prin sertarul cu fantasme
dar eu doar mă jucam cu ele
apoi îmi plăcea să alerg desculţă
în rochiţa mea de stele
să culeg flori de speranţă
ce mai creşteau pe câmpul stingher al inocenţei mele târzii
şi acum...
frigul ăsta îmi strânge faţa în palmele morţii
îmi încetineşte pulsul
îmi paralizează lava
ce-mi colora pielea în roz...
mi-e tare frig de-a mea tristeţe
căci am fost un copil al timpului trecut
şi nu mai ştiu ce voi fi de azi ?!
|
|
