ADIO - de Duiliu Zamfirescu

 

ADIO de  Duiliu Zamfirescu Adio, dulcea mea durere  Ce-atât de mult m-ai chinuit.  Te las, că nu mai am putere  Să te urmez pân-la sfârşit.  Tu eşti sfioasă şi curată Ca floarea albă de pe stânci,  Dar ai făptura vinovată, Cu ochii negri şi adânci. Şi nu-nţelegi că eu sunt bietul  Nebun culegător de flori  Ce mă ridic încet cu-ncetul  Până la stâncile din nori.  Dar forma ta înşelătoare  Ia calea timpului apus, Şi când ajung până la floare,  Ea se ridică tot mai sus.