VISE DEMODATE
de Elena Oprică
Parfum de vise demodate Petalele mi-au înfloritŞi am trăit şi am muritŞi poate că s-au veştejit Simţirile, de dor uscate.
Nu pot să ştiu până nu vii Iubire, cu simţiri de varăCe-ascunde freamăte prin searăDe parcă-ar fi întâia oarăCând inima mi-ar tresări...
Eu n-am speranţe, n-am iluzii Dar vezi...neliniştea mi-e lege Trupul flămând nu înţelegeŞi cine vraja să-mi dezlege?! Blestem e gândul în confuzii...
Nu ştiu pe cine să mă supăr, Iubesc, urăsc, oare pe cine... Pe cineva ce nu mai vine Iar de-ar veni, aş fi ruine... Mă-ntreb atunci, de ce tot sufăr ?!
Cu siguranţă e momentul Când mă îndrept spre-nţelepciune Când mintea întrebări propune Cu adânciri de raţiune Când îţi priveşti în ochi prezentul.
Poate mai stau un timp prin lume Dar ce să fac în acest timp... Doar să trăiesc fără sâ simt ?! Vreau tot cu vise să m-alint Să le dau viaţă şi chiar nume...
Vreau să iubesc cerul cu stele Cu lună, soare, nori de fum, Să mă-ntâlnesc cu viaţa-n drum Să-i dau bineţe şi să-i spun Că nu pot fără mângâiere...
Dar astea-mi sunt în urmă toate Căci tot la fel ca voi trăiesc Într-un decor nebun, lumescŞi asta-i tot ce îndrăznesc: Parfum de vise demodate...
|
|
