În timpul luptelor
dela Jiu, un gol destul de considerabil se produsese între un regiment
ce lupta la Bumbești și altul dela flancul stâng al trupelor noastre.
Neavând cine li se
opune în cale, o coloană de Nemți, crezând ca Românii au fugit, trecu
prin acest gol și o luă spre Tg.-Jiu, înaintând prin miriște și coceni
de porumb tăiați. Avea siguranță în marș înainte și număra cam o mie
cinci sute de soldați și câteva mitraliere. Țăranii de pe câmp, cari
încărcau hlujani prin căruțe, îi priviau cu mirare, ducând mâna strașină
la ochi, neînțelegând ce fel de oaste o fi asta, pe cari ei nu o mai
văzuseră.
- „Moș Toadere!“
strigă un om șchiop, tăind niște lemne lângă un bordei, „ia te uită ce
de soldați cu ceaune în cap! Ăștia nu-s de ai noștri!“
Un moșneag eși din bordei, căscând gura la infanteria nemțească.
- „Mă, ăștia’s
Moscali; au venit să ne dea ajutor; așa spunea Popa și notarul eri la
bangă. N'ai auzit cum trăgeau cu tunurile as’noapte?“
- ”Uite că vin doi încoa; dumneata știi o țâră de rusească; înțelege-te cu ei!“
Doi soldați se apropiară de bordeiu; unul din ei ceru »Wasser“ iar altul o rupse pe românește: „Vin este? Vin trebue la noi“.
- „Vin?“ întrebă
românul nedumerit, „Vin este la via de colo“, le arătă cu mâna un gard
de spini încotro apucase tot detașamentul.
Soldații se depărtară, lăsând pe oameni într’o nedumerire adâncă.
- „Mă, ăștia nu sunt
Ruși că graiul lor e altfel. Ăștia sunt Nemți, că și ei beau până se
tăvălesc în noroi. ’Ți aduci aminte de mecanicu boerului cum se afuma în
fiecare zi?“ spuse gânditor moșneagul.
- „Nemți?“ striga omul.
- „Da! Nemți!“ dete din cap bătrânul.
Până să termine
vorba, șchiopul o luă la goană zicandu-i: „Mă duc în oraș să vestesc
poliția“. Se îndreptă spre podul Jiului, pe când unchiașul striga după
el: „Stai, bre omule, că merg și eu!“; dar tovarășul lui cu toate că
avea un picior strâmb, se făcu din ce în ce mai mic până dispăru în
zare.
Ajungând în oraș, se duse deadreptul la poliție unde un subcomisar de serviciu dormia cu capul pe biurou.
- „Nemții Domnule Comisar!“, gâfâi omul trântind ușa de perete.
- „Ha! ce?“ strigă acesta sărind drept în picioare, complect trezit din somnul care-l biruise.
- „Nemții! Vin Nemții! sunt pe la via lui Dănăricu unde au spart crama și s’au pus pe băut!".
- „Tii! Ce spui
Domle?!“ strigă speriat omul forței publice, trântind capelul pe ceafă;
eși cu sabia în mână și se îndreptă spre cazarma Regimentului 58 unde se
găsea o companie de milițieni. Pe drum dădu de știre la toate
mahalalele, făcând femeilor de vorbă. Ele se adunară pe la porți,
sfătuindu-se cu mâna la gură; congresul fu scurt, căci hotărâră să iasă
înaintea Nemților la pod.
Bărbații începură să scotocească cu înfrigurare podurile caselor.
Toate puștile de
vânat, arme care se încărcau pe țeava și care speriau hoții pe vremea
strugurilor, sistemuri 79, Martini, cu cocoș, revolvere cu butoiașe,
fură scoase de prin ungherile podurilor, împreună cu cutiile de lemn sau
de tinichea, în care țineau cartușele și cu toți se îndreptară spre
grădina publică. Dela colțul străzii din spre cazarmă apărură milițienii
«pas alergător» cu un sergent major cărunt și cu comisarul în cap.
«Toata lumea ia pod!
la pod!» răsunară strigătele bărbaților și femeilor, cari în urletele
câinilor și țipetele copiilor, alergau de zor spre podul de peste Jiu.
Vre-o patru cercetași cu arme «Manlicher» și cu buzunarele pline de
cartușe, măreau vuetul, fluerând din țignale de răsuna orașul.
Sergentul major
comandă «încărcarea» din mers, dar milițienii își încarcară armele
«Weterly» și «Martini», oprindu-se liniștiți și punând baioneta. De dupa
un colț de stradă apăru șeful gării cu o armă în spate.
„Păgânii, Domnule Șef!“ țipă comisarul gâfâind de oboseală.
Ajunseră la malul
Jiului lângă pod. „Uite-i!“, strigă deodată omul care adusese vestea,
arătând spre vârful dealului o pânză de patrule care venea spre pod.
- „Compania în tiratiorir!“ comandă după vremea veche «majurul», dându-și capelul pe ceafă.
- „Fă femeilor, voi
să faceți pe brancardirii; uite la sergentul Florică tifon și tentură
de iod“ hotărî el ordinea de bătae. „Care nu are treabă cară „amoniție“
din lăzile dela magazia gării“.
Restul de oameni se
lungiră pe burta alăturea de milițieni formând pe malul Jiului un lanț
lung de aproape o mie de metri, pe care-l împarțiră în trei părți: una o
comanda sergentul major, una comisarul și cealaltă șeful de gară. Fără
nici un ordin, mulțimea soldaților de operetă deschise focul contra
patrulelor cari se apropiaseră de pod. Patrulele le răspunseră, dar
zadarnic, căci oamenii erau bine adăpostiți după mal.
Coloana Nemțească se
desfășură imediat și mitralierele începură să bâzâe gloanțele pe
deasupra capetelor cetățenilor din Tg.-Jiu. Femeile transformate în
„brancardiri“ ia picioarele podului, așteptau răniții iar altele, cu
poalele pline de cartușe mergeau până la trăgători. Focul se înteți.
Civilii și milițienii îndreptară împușcături aprige pe pod, unde
inamicul reușise să calce. Nemții răniți își pierdeau echilibrul căzând
în apă sau lungindu-se jos, împedecând trecerea celorlalți. Câțiva
milițieni fură răniți. O femeie improvizată în „brancardir“ fu lovită de
două gloanțe în omoplat, sfărâmându-i-l.
- „Nu vă lasați
mă!“ se auzi vocea Comisarului, ca la alegeri; Dar Nemții reușesc cu
pierderi zdravene să treacă podul și să pue pe goană pe milițieni și pe
civilii, cari isprăviseră gloanțele armelor lor ciudate.
Bieții oameni
rezistaseră vre-o 4 ceasuri; era peste puterile omenești să lupte cu o
armată organizată și cu mult mai numeroasă. Din dreptul grădinei Publice
se iviră câteva sute de trăgători, cari strigând „Ura“ săriră cu
baionetele contra vrăjmașului. Comisarul agitându-și capelul cu tresă în
aer, ridicând sabia în sus, strigă „Pe ei mă !“ și mulțimea porni din
nou spre inamic cu strigăte disperate.
Nemții uluiți de
acest neașteptat ajutor și crezând pe comisar vr’un general, o rupseră
la goană pe podul care răsuna sub tropăiturile lor.
„Nu vă lăsați
fraților!“ țipă majurul către milițieni. Tocmai atunci debarca în gară
infanteria venită în ajutorul armatei de front dela Bumbești. Soldații
se luară in goană după Nemții, care alergau cu disperare,
împrăștiindu-se în tot câmpul. Mulți din ei cădeau pe jos și nu se mai
sculau, apucați de spaima morții.
- „Uite mă Trică!“
zise comisarul către un milițian, luând de guler un soldat german, „ăsta
e beat ca un porc, d’aia veneau ca nebunii spre noi“.
***
Presiunea dela
flancul drept al inamicului continua cu toată furia. Soldații noștri
săriră din nou la atac susținuți de artilerie, trec prin focurile de
mitraliere și iau în baionetă pe trăgătorii cari se încăpățânau să
reziste pe poziție. Linia germană se risipește și retragerea începe.
Românii nu le dă răgaz si fuga se întinde și la unitățile cari luptau cu
armata dinspre Tg.-Jiu.
Tocmai atunci
trăgătorii unui regiment de al nostru văzură cu mirare la aripa lor
dreaptă, o mulțime de Nemți, fugind într’o dezordine cumplită fără arme
și ofițeri. Era detașamentul ce se retrăgea în goană, urmărit de
milițienii din Tg.-Jiu.
Trei zile în urmă
divizia 11 bavareză numită „divizia sburătoare“, „sburase“ pe lumea
cealaltă sdrobită complect de divizia 11-a Românească.
