Dramaturg, teoretician al teatrului și poet, Brecht a făcut studii de medicină la Munchen, pe care le-a părăsit pentru arta scenei.
Atitudinea sa antifascistă militantă l-a determinat să se exileze în anii hitlerismului, Brecht revenind în patrie după război.
Scriitorul a debutat în dramaturgie cu piese expresioniste (Baal, Răpăit de tobe în noapte), evoluând apoi spre teatrul epic, pe care l-a teoretizat în eseurile sale.
Opunându-se tradiției aristotelice, Brecht promovează un teatru puternic angajat politic, realizat prin ”efectul de distanțare” definit ca atitudine critică față de realitate, ca analiză reațională a problematicii sociale și politice aduse în fața spectatorului.
Această concepție este ilustrată de piesele lui Brecht: Omul e om, Domnul Puntila și sluga sa Matti, Cercul de cretă caucazian, Opera de trei parale, Mutter Courage, Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită.
VIAȚA LUI GALILEI - 1943
(Leben des Galilei)
Prezentând viața lui Galileo Galilei, marele savant italian, piesa urmărește dualitatea din sufletul său dintre forța rațională, al cărui scop îl constituie afirmarea adevărului, și slăbiciunile omului care cedează la un moment dat în fața presiunilor pe care Biserica le face asupra lui.
Am selectat un dialog între Galilei și un modest călugăr, pasionat și el de știință.
8
O CONVORBIRE
CĂLUGĂRUL CEL MĂRUNȚEL (foarte frământat): Motivele care trebuie să ne determine la tăcere sunt cele mai nobile cu putință, doar e în joc liniștea sufletească a unor nenorociți !
GALILEI: Vrei să-ți arăt o pendulă sculptată de Cellini, pe care mi-a adus-o azi-dimineață vizitiul cardinalului Bellarmin ? Da, dragul meu, bunăoară ca să nu tulbur liniștea sufletească a părinților dumitale iubiți, cârmuirea îmi oferă drept răsplată vinul stors cu sudoarea frunții de acești oameni - creați după chipul și asemănarea Domnului, pe cât se spune. Dacă m-aș hotărî totuși să tac, aș face-o, fără îndoială, din motive cât se poate de josnice: pentru o viață îndestulată, pentru a scăpa de persecuții.
CĂLUGĂRUL CEL MĂRUNȚEL: Eu sunt preot, domnule Galilei.
GALILEI: Dar ești totodată și fizician și ai văzut că Venus trece prin diferite faze. Ia privește afară ! (Scoate mâna pe fereastră și-i arată ceva). Vezi colea, lângă tufișul de laur de la izvor, o mică statuie a lui Priap ? Acest zeu al grădinilor, al păsărilor și al hoților, cu chipul lui țărănesc obscen, dăinuie de două mii de ani ! Zeul ăsta păgân a mințit mai puțin decât noi. Bine, să nu mai vorbim despre asta, că de, sunt și eu un fiu al Bisericii. Dar spune-mi: cunoști a opta Satiră a lui Horațiu ? Știi, îl recitesc tocmai acum, fiindcă te ajută întrucâtva să-ți păstrezi echilibrul. (Ia în mână o carte mică.) În stihurile lui vorbește chiar această mică statuie a lui Priap, ce se găsea pe atunci în grădinile de pe Esquilin. Și iată cum începe:
”Un butuc de smochin, un lemn cam fără rost
Eram atunci - când un meșter șovăind
Dacă să facă un Priap sau un scăunel
S-a hotărât pentru zeu....”
Crezi oare că Horațiu s-ar fi lăsat convins să înlocuiască scăunelul din versul său cu o masă ? Află, domnule, că simțul meu estetic ar fi jignit dacă, în imaginea mea despre lume, Venus n-ar avea faze ! Noi nu putem inventa mașinării pentru a pompa apa fluviilor și a o ridica la mari înălțimi, dacă suntem opriți să studiem cea mai mare mașinărie pe care o avem în fața ochilor, și anume aceea a corpurilor cerești. Suma unghiurilor unui triunghi nu poate fi schimbată după nevoile Vaticanului. Eu nu pot calcula traiectoria corpurilor zburătoare așa încât să explic totodată și itinerariul vrăjitoarelor ce călătoresc pe o coadă de mătură.
CĂLUGĂRUL CEL MĂRUNȚEL: Nu sunteți oare de părere că adevărul, atunci când este un adevăr, se impune și fără ajutorul nostru ?
GALILEI: Nu, niciodată ! Adevărul se impune numai în măsura în care îl impunem noi; victoria rațiunii nu poate fi decât victoria oamenilor înzestrați cu rațiune. Voi priviți țăranii din Campania ca și cum ar fi vorba de mușchiul de pe acoperișurile colibelor lor ! Cum poate cineva presupune că suma unghiurilor unui triunghi ar contrazice trebuințele acestor oameni ! Dacă ei înșiși nu se vor trezi însă și nu vor învăța să gândească, n-or să le ajute nici cele mai desăvârșite irigații. Ei, drăcie ! Până acum ai dumitale au dovedit o răbdare cu adevărat dumnezeiască, dar mânia dumnezeiască pe seama cui o lasă ?
CĂLUGĂRUL CEL MĂRUNȚEL: Sunteți prea obosit !
GALILEI (azvârlindu-i un teanc de manuscrise): Ascultă, fiule, ești fizician ori ba ? Aici am demostrat de ce toate mările sunt supuse unei mișcări de flux și reflux. Tu însă încă n-ai voie să citești așa ceva, auzi ? Cum, ai și început să citești ? Vasăzică ești cu adevărat un om de știință ?
(Călugărul cel mărunțel s-a cufundat în manuscris)
GALILEI: E un fruct oprit din pomul cunoașterii ! Uite cu câtă lăcomie îl înghite. Știe că va fi blestemat pe veci și totuși nu se poate opti să mănânce. Nefericitul, lăcomia s-a dovedit mai tare ! Mă bate câteodată gândul că m-aș lăsa îngropat de viu într-o temniță la zece stânjeni sub pământ, unde nu poate pătrunde nici o rază de lumină, dacă în schimb aș putea să aflu ce este lumina. Dar primejdia cea mai mare e că trebuie să împărtășesc și altora ceea ce știu, întocmai ca un îndrăgostit, ca un bețiv, ca un trădător. E un adevărat viciu, care duce la pierzanie. Cât timp o să mai strig adevărul în căciulă - asta-i întrebarea !
CĂLUGĂRUL CEL MĂRUNȚEL: (arătând un pasaj din manuscris): Fraza asta n-o înțeleg.
GALILEI: Ți-o explic eu, îți explic tot.
