duminică, 4 septembrie 2011

FAUST - J.W. GOETHE



Capodopera lui Goethe, Faust, este o creație a cărei elaborare a durat aproape 60 de ani (prima parte a apărut în 1808, iar cea de-a doua a apărut postum, în 1833), complexă, greu de încadrat într-o specie literară anumită; autorul ei a subintitulat-o tragedie, dar poate fi considerată, cu aceeași îndreptățire, poem dramatic sau dramă filozofică.

Motivul omului care și-a vândut sufletul diavolului apare într-o legendă medievală și, sub forma doctorului Faust, în cărți populare ale Renașterii care l-au inspirat pe dramaturgul englez Christopher Marlowe (1564 - 1593) și pe Lessing.

Aceste izvoare de inspirație au fost utilizate de Goethe într-un mod original și  subordonate unei teme fundamentale: sensul existenței.

Opera se deschide cu o dedicație, Închinare.

Urmează un dublu prolog: Prolog în teatru (ocazie pentru Goethe de a-și prezenta concepțiile despre literatură) și Prolog în cer.
Aici intervine o prinsoare între Dumnezeu și Mefistofel, divavolul care, convins că omul este dominat de principiul răului, se angajează să câștige sufletul lui Faust.

Acesta (Faust) este un bătrân savant, ajuns la capătul unei vieți de studiu, ce își exprimă într-un monolog insatisfacția față de zădărnicia unor cunoștințe niciodată depline:






PARTEA ÎNTÂI


Noapte
O încăpere înaltă, boltită, cu înfățișare gotică, Faust, neliniștit, stă pe scaun la masa de scris.

FAUST

Am studiat cu râvnă, ah, filozofia
Din scoarță-n scoarță, dreptul, medicina,
Și din păcate chiar teologia,
Arzând de zel.
Și iată-mă acum un biet nebun,
Cuminte ca și mai-nainte.
În fața semenilor sunt magistru sau chiar doctor.
De-atâția ani înțelepciunea o încerc,
Îmi port de nas discipolii
De-a curmezișul sau în cerc.
Și văd că nu putem să știm nimic,
Amărăciunea-mi arde inima în piept.
Sunt, eu, ce-i drept, mai breaz și mai deștept
Decât acești magiștri, doctori, grămătici și popi
Toți împreună: scrupule și îndoieli
În cuget nu mi se adună.
Și nici în iad și nici de dracul teamă nu mi-e.
În schimb nici bucurie n-am pe lume.
C-aș ști ceva deplin eu nu-mi închipui
Și nu mă amăgesc că aș putea
Să-ndrum pe alții sau să-nvăț pe cineva.
Nu am nici bunuri, nici argint,
Nici cinste și nici slavă pe pământ.

Un câine n-ar putea să mai trăiesc-așa.
Dins astă pricină m-am închinat magiei, pe-ndelete.
Nădăjduit-am prin a duhului putere și cuvânt
Să mi se dezvăluiască vreunul din secrete,
Să nu mai fiu silit, cu fruntea în sudoare,
Să spun ce nu știu, când mă-ntreabă fiecare.
Lăuntric să cunosc prin ce se ține universul.
Să văd puterile. Semințele a toate să le știu.
Să nu-mi încurc printre cuvinte mersul.

De m-ai vedea tu, Lună plină,
În chinul meu ultima oară.
Durerea-mi nu ți-a fost străină.
De-atâtea ori privind la  tainicul tău foc
Vegheat-am, zbuciumându-mă-n același loc.
Peste hârtii și cărți, cu prietenie
Îmi apăreai în noaptea mea târzie.

O, dacă m-aș putea plimba
Pe măguri în lumina ta,
Cu duhurile prin livezi
Pe lângă peșterile verzi !
Eliberat de chinurile minții
De fumul, de funinginea științei,
O, de-aș putea pe plaiu'nalt
În roua firii să mă scald !

Dar vai ! Mai sunt în închisoare încă ?
În astă gaură de zid, ca de osândă ?
În care chiar lumina cerului doar tulbure ajunge.
Prin geamuri zugrăvite ea străpunge.
Împresurat de tomuri sunt, de teancuri învechite,
Roase de molii și de praf acoperite.

Această încăpere afumată
Încinsă cu hârtie pân' la bolta ei înaltă,
De instrumente plină, unde stai
Împrejmuit de sticle și retorte, de unelte
Gospodărești aduse din străbuni anume
Aceasta-i lumea ta ! Asta se cheamă lume !





Gândul amărăciunii, care îl ispitește o clipă, este îndepărtat de bucuria sărbătorii de afară și de forfota mulțimii prin natura aflată în pragul primăverii.

Mefistofel îi apare lui Faust și cei doi încheie un pact prin care savantul primește tinerețe și plăceri, primind în schimb să-și dea sufletul diavolului în momentul când fericirea pe care o va trăi îl va determina să ceară clipei să se oprească:

Faust

Dă mâna și lovește ! Clipei de-i voi zice:
Rămâi că ești atât de frumoasă ! -
Îngăduit îți e atunci în lanțuri să mă fereci.
Atuncea moartea bată-n turn din clopot zgomotoasă,
Atunci scăpat de slujbă ești, cum se cuvine.
Atuncea ornicul să stea, arătătorul cadă,
Oprit să fie timpul pentru mine !


Aventurile în care îl antrenează Mefistofel pe Faust simbolizează treptele parcurse de om spre dobândirea fericirii.

Beția din pivnița lui Auerbach semnifică plăcerile vulgare, care nu-l pot satisface pe însetatul de absolut Faust.

Întinerit, acesta se apropie de fericire prin dragostea pentru Margareta, făptură pură sacrificată de Mefistofel spre a zădărnici aspirația înaltă a lui Faust, care, la îndemnul spiritului rău, îl ucide pe fratele iubitei sale.




Margareta este acuzată de pruncucidere și osândită.

Faust o vizitează în închisoare, asistând la ultimele ei clipe.




Aici se încheie prima parte a operei.

În cea de-a doua parte, faza ulterioară a încercării de a realiza fericirea o reprezintă însoțirea dintre Faust și Elena, celebra frumusețe a antichității, care simbolizează aspirația lui Goethe spre armonia perfectă dintre spirit și materi realizată de vechii greci.



Însoțirea celor doi se destramă însă.







Fericirea este găsită în viața activă, în creația utilă oamenilor.

La îndemnul lui Faust, mii de locuitori al unui țărm inundabil construiesc diguri și seacă mlaștina, transformând-o în pământ fertil.




Bătrân și orb, urmărit de Grijă, Faust are viziunea muncii creatoare în libertate și adresează clipei invocația prevăzută în pact:





PARTEA  A DOUA

        ACTUL  V

Faust

O mlaștină se-ntinde lângă munte, nesfârșit,
Și infectează tot ce-am cucerit.
Băltoaca să se scurgă, putredă, în mare.
Aceasta-ar fi izbânda cea mai mare.
Un spațiu voi deschide multor milioane,
Să locuiască-aici, nu sigur, dar în libertate:
Sunt verzi câmpiile, și om și turmă
Pe nou pământ, de tihnă, se îndrumă
Spre așezările, pe care, pe dâmbul falnic
Viteaz norod le-a ridicat strădalnic.
Întrezăresc aici o țară-paradis -
Înverșunat talazul bată în limanuri,
Unde spărtură face, ca să cotropească,
Aleargă obștea. Știrbitura s-a închis.
Acestui rost îi sunt cu totul închinat,
Mijește încheierea-nalt-a-nțelepciunii:
Își merită viața, libertatea-acela numai
Ce zilnic și le cucerește ne-ncetat.
Și astfel își petrec aicea pe limanul
Primejdiei, copii și tineri,
Bărbați, moșnegi, cu vrednicie anul.
Aș vrea să văd asemenea devălmășie,
Să locuiesc cu liberul popor pe liberă câmpie.
Acelei clipe aș putea să-i spun, întâia oară:
Rămâi, că ești atâta de frumoasă !
Căci urma zilei mele pământene
Nici în eoni nu poate să dispară.
Și presimțind o fericire, ce înaltă se-nfiripă,
Eu gust acum suprema clipă.





Faust moare, dar Mefistofel nu-i va lua sufletul, pentru că fapta generoasă l-a mântuit.


11 comentarii:

  1. foarte frumos, elevat, cu mult gust estetic
    felicitari”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru vizită și pentru apreciere. Trebuie să recunosc că pe lângă munca de căutare a unor imagini cât mai adecvate cu textul, pun și multă dragoste și prietenie pentru cititorii mei așa încât, mă bucură nespus de mult orice apreciere. Îți mulțumesc și îți doresc o viață plină de FRUMOS !

      Ștergere
  2. Doina, si tu, prin generozitatea daruirii, vei fi mantuita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amin ! Mă străduiesc și eu (nu mereu și nu cu toată puterea dar cu toată dragostea) și simt Iubirea lui Dumnezeu în fiecare clipă....dar drumul a fost cam lung și anevoios și mi-e cam rușine de poticnelile mele. Am dorit să spun în puține cuvinte că m-au înduioșat până la lacrimi cuvintele tale.Evident este „eu” și „tu” al prieteniei. Domnul să te binecuvânteze pentru blândețea gândului !

      Ștergere
  3. Da, mare acest Goethe, opus, numai formal nu şi în substanţă, la fel de marelui Ludwig van Beethoven... Primul înţelept, diplomat celălalt, rebel, dar ambii aristocraţi al simţirii şi gândirii ... Muzica şi Poezia întrepătrunse într-un singur Trup... Felicitări pt expunere... Gesturile simple făcute din dragoste, pasiune rămân întotdeauna :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Octavian, înainte de toate, te rog să mă ierți pentru răspunsul întârziat: l-am postat și m-am apucat de lucru și apoi era...cam ca acum - o oră foarte târzie. Își mulțumesc foarte mult pentru aprecierea amabilă . Foarte interesantă alăturarea...am să mă mai gândesc la asta, poate....
      Mă bucur nespus de mult când văd tineri preocupați de științele umaniste și...iubitori de Cultură; evident, mă refer la faptul că citești (nu acest blog, nu bloguri , în general, vorbesc despre cărți și muzică). Mulțumesc, Octavian, mi-a făcut o deosebită plăcere comentariul tău .

      Ștergere
  4. Cautam intr-o doara cateva detalii despre Faust, cand am descoperit, ca un miraj in plin desert, prezentarea cartii pe blogul dumneavoastra. Multa pasiune si eruditie, in vremurile acestea ale frivolitatii si ignorantei. Extraordinar! Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc și eu pentru vizită și pentru aprecieri; mă simt tot mai stânjenită pentru că...n-am făcut nimic extraordinar, m-am folosit de această unealtă - calculatorul- pentru a găsi imaginile și...cam atât. Sigur, mă bucură nespus aprecierile dar...îmi pare că oricara dintre noi ar putea face același lucru, poate chiar mai bine. Îmi sunt dragi cărțile și recunosc, datorită calculatorului am acces la bibliotecile lumii și este extraordinar ! Văd acum și aflu lucruri noi despre cărțile pe care le-am citit, despre autori și sunt uimită și fascinată de această deschidere uluitoare pe care ne-o oferă Internetul - trist este că nu toți folosesc această posibilitate sau, mai curând, o folosesc greșit.
      Din nou, mulțumiri pentru deosebita apreciere ce ați arătat-o postării mele.

      Ștergere
  5. Ador acest blog, mă ajută foarte mult la şcoală, felicitări celor care depun eforturi pentru a scrie şi a căuta imagini !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc nespus de mult pentru apreciere ! Este o mulțumire enormă pentru munca mea și mă bucur enorm că-ți sunt de folos. Sunt una singură (eu, cea care adun imagini și tot restul) și încerc să ajut cât pot; este adevărat că sunt multe de spus, citind pe internet acum, aflu mult mai multe decât am învățat eu și mă încântă când descopăr noutăți despre scriitorii mei preferați sau nu numai (despre cei care constituie lectura obligatorie a unui om cât mai cultivat) și norocul meu este că avem acces la marile biblioteci ale lumii (ex.biblioteca Universității de la Oxford, biblioteca Congresului American etc). Și eu ador unealta asta numită calculator cu miraculosul Internet...adică îl ador pe Bill Gates care ne-a făcut posibil accesul (nouă, oamenilor obișnuiți și nu informaticieni) la această...fereastră spre lume.
      Mii de mulțumiri și mult succes la școală și în viață ! Îți sunt recunoscătoare pentru rândurile tale !

      Ștergere