duminică, 5 iulie 2020

JURNALUL - de Elena Oprică



JURNALUL

de  Elena Oprică



Atâtea mai avea de spus
De-acum şi până la apus,
Că-n suflet n-ar fi încăput
Şi dintr-o dat' s-a hotărât:
"De azi voi ţine un jurnal,
Voi scrie-n el, să fie clar,
Ce am trăit şi cine sunt -
O umbră ce-a trecut arzând...

Porni a scrie de cu seară:
"Dragă jurnal, întâia oară
Cuiva am să mă confesez,
Din mine vrând să evadez...

Şi scrise, nu se mai opri,
Soarele-n păr îi răsări,
Bietul jurnal gemea a greu...
" M-ai terminat cu scrisul tău,
Căci orice om normal îşi scrie
Un gând de-o zi, nu zile-o mie...! "

Ea tot scria neântrerupt
Ce-n suflet n-ar fi încăput,
Fiece clipă de tristeţe,
Fiece vis de tinereţe,
Tot ce-a simţit şi tot ce-i este,
Din zilele-i ca o poveste...

A-nchis jurnalu-ntr-un sertar,
S-a cufundat în somn amar
Şi...nu s-a mai trezit nicicând...
Jurnalu-i nu-nceta chemând...
Şi toţi gândeau că-i prea stupid,
Din somn, că nu s-a mai trezit !

Trecură ani şi au uitat
De ce şi cum, s-a întâmplat ?!
În casa care-a fost vândută,
Cu foaia-n timp îngălbenită,
Jurnalul încă mai spera
Să îl găsească cineva...

Nu l-a găsit nimeni vreodată,
Doar el ştia ce-n pagini poartă-
Ceva ce n-ar fi încăput
În al umbrei suflet arzând...









vineri, 3 iulie 2020

DRAGA - de Alexandru Alexianu (1914 - 1974)




DRAGA

de  Alexandru  Alexianu  (1914 - 1974)



Te-am privit, Draga, iubita mea...
Erai un păun frumos,
Zarzării înfloriți se scuturau în jurul tău
Și eu nu mai mă săturam privindu-te.


Apoi te-ai schimbat în apă fermecată,
O vâltoare în care mă înecam și muream încet.
Dragostea ta ciudată ca niște ramuri de salcie
Mă trăgea zăbăucă tot mai la fund.


M-au deșteptat păsările cerului.
Eram întins în iarba ca un Gulliver.
Mușchiul pădurii mă îmbrățișase ca o soră,
Căprioarele codrului pășteau în jurul meu...









duminică, 28 iunie 2020

AMURGUL VEACULUI de Nicolae Beldiceanu + scurta biografie



AMURGUL  VEACULUI

de  Nicolae  Beldiceanu



Când spre sară steaua zilei, lin, coboară să se culce,
Și când apa la izvoare ne grăiește limbă dulce;
Întunericul cât crește, ni se face tot mai drag,
Și-n afund stelos ne ducem cu sărmanul gând pribeag.
Dar prin ceață, câte doruri vin atunci să ne robească,
Conturând, pe fața stelei, fața lor prietenească…
Amintirea ne arată prin a lacrimei cristal,
Un mănunchi de flori uscate, zile fără ideal.
Ce trecutului dau formă – și atunci un glas ne cheamă.
Glas al lumei adormite, îndulcit cu dor de mamă,
Ce s-aprinde de iubire, unde soarele e stins,
Și-n lumea neființei întrupează dornic plâns…

De la zorile voioase pân’ la nopțile eterne,
Sub un cer fără lumină, marea-n valuri se deșterne
Și viața e ca luntrea, ce plutind pe-al mărei larg,
Este prinsă de furtună, fără pânză și catarg…
Leagănul, ce înflorește mic obraz cu trandafiri,
O victimă pregătește lacomei nefericiri:
Iar în zarea luminoasă, pe suișul tinereței,
Ades foarfeca dorinței taie firele vieței:
Dacă uită pe om moartea într-o lume de amaruri,
Pe-a lui barbă încâlcită, bătrânețea pune varuri:
Ierogrifele durerei a lui frunte o sluțesc,
Iar a morții stinse raze trist în ochi îi amurgesc…
Tot e pulbere și tină – nimic bun, nimic statornic
Un val crește, altul scade: și durerea vine spornic;
Ochiul dragostei viclene e un rece luminiș,
Iară genele-i stufoase ades morții sunt umbriș:
E prea vitregă lumina-i, ca pe om să-l veselească:
Mulțămirile sunt fructe ce în gură se fac iască…
Binele se cântărește ca și pânea pîn’ la dram:
Pe altarele vieței, fericirile n-au hram:
Samănă icoana lumei cu un câmp bătut de brumă.
Unde patima și ura omenirea o sugrumă.

Și cât zvon de răutate și de oarbă dușmănie,
E-ntre lumea ce se duce și-ntre lumea ce-o să vie !
Ce obraz cu două fețe a rămas acest pământ
Cum hlizește răutatea și pe margini de mormânt !
Când bogatul la pat cade, între rude ce răscoală !
Dacă merge el spre bine, clironomii merg spre boală…
Apoi, iată, moartea pune cu viața rămășag,
Dascălii, pe la biserici, voioși clopotele trag;
Cu blândețe îngerească, un visternic de colaci,
Milostenie de pâne și de brânci, dă la săraci…
Mișelie ! mișelie ! să nu poți găsi iubire
Nici pe margine de groapă, unde vezi a ta menire…
Mult amar și mult ridicul, întrunește o făptură,
Ce se naște prin iubire și se mistuie prin ură…
Nu-i credință-n cele bune, toți argintului se pleacă,
Azi, o cursă e cuvântul: om pe om azi se dezbracă…


La bogați lampă de aur, la sărac opaiță:
Când au unii canapele, alții nu au laiță…
Sărăcie, sărăcie ! ești a veacului oglindă,
Lac de plângeri, peste care trist minciunile colindă:
Mulți te văd: te căinează însă toți te amăgesc…
Pe adâncul tău de lacrimi, cei bogați voioși plutesc…


Dar zadarnic plânge lira și rimează în dureri,
Căci meteahna și păcatul nu-s de astăzi, nici de ieri:
Ca un dascăl pe catedră, poți să-nșiri cuvinte multe,
Nimeni n-o să ție samă, nimeni n-o să te asculte:
Interesul și câștigul stăpânind acest pământ
În zadar aș cerca-n versuri mintea mea să o frământ.
Aur cată, aur strânge, pentru pofte aur dă-le,
Nu cenușa de pe nouri, nu spoiala de pe stele;
Altfel ești gunoi de stradă, nu-i la tine nimic bun,
De li-i arăta nivelul, te declară de nebun…
Ba, cu unii vei păți-o și mai rău – bătrâna vulpe
Se va face că te-admiră, ca mai greu să te-nculpe:
Bârfitori de meserie, cu otravă în cuvinte,
Negustori ce cu minciuna târguiesc și pe morminte,
Pizmuindu-te din suflet, or găsi că-n vrun cuvânt,
Te-ai atins de vrun luceafăr sau de barba unui sfânt…


Adevăr, plătit cu lacrimi și cu nouri de amar…
Rază tristă, călătoare peste al minților hotar,
Tu ești far ce luminează al nefericirei port,
Ești făclia ce mâhnește fața palidă de mort…


Să scrii versuri, s-alungi dorul, să cânți jalea ta pe harpă
Pentru ce, când cugetarea azi se vinde ca o marfă ?
Oare da-vor ascultare versului cei ce n-ascult
Decât psalmul desfrânărei, decât al beției cult ?
Parcă văd pe egoistul și pedantul cum zâmbește
Și din când în când privire veninoasă dăruiește;
Dacă n-are ce să zică, în tăcere el se-neacă,
Și atunci limba lui ia formă de cuțit închis în teacă…


Poezie, tu pe mine mă cutremuri, mă uimești,
În noiamul de luceferi arzători, când mă răpești:
Și în noapte mă cuprinde dorul morței ce-i eterne,
Ce-ntre mine și viață noaptea nopților așterne,
Și-atunci văd cu ochii minței lumile ce-n spațiu trier,
Răpede ca nebunia în sminteala unui creier:
Apoi când din nouri iese luna, dragostea bălaie,
Și revarsă peste ape și câmpii a sa văpaie,
Iar la haosul de noapte, drăgălașa cu cât crește,
A pământului icoană tot mai mult o limpezește,
Cum privesc atunci la dânsa, și cu ochii urmăresc
În bulboana cea cu stele, stele ce nu mai trăiesc…
Poezie, poezie, cum te simt nu te pot spune:
Tu ești dulce pentru mine și de-mi dai amărăciune…
Gingașă rouă de lacrimi, între toate mai aleasă,
Ai un farmec ce întrece sărutarea de mireasă,
Dar când ochii privesc lumea, unde nu-i nemica bun,
Ei în negura mâhnirei ca și soarele apun,
Și atunci al morței nour mă cuprinde fără veste,
Și-n pustiul întuneric, și ce este nu mai este…


Unii stând mai jos de lacrimi și-al durerilor săgeți,
Înțelepții ce din fire minte n-au de înțelepți,
Lungi șiraguri de cuvinte poreclite adevăr,
Pun pe firul judecăței, cel subțire ca un păr,
Și dând vina pe un suflet, ce iluzii nu mai are
Ei cu multă iscusință teorii scot din sertare.
Cel ce pe nefericitul vină caută a pune,
Puie vină pe morminte și pe soarele ce-apune…
Unde s-au văzut aleșii, când viață au senină,
Să-și urască a lor zile, dacă alții n-au lumină ?


Dar mai gingașă minune, decât tine, poezie,
Este a copilăriei alintată bucurie;
Și ce poate la viață mai cu dor să ne atragă,
Pe întregul jalei, unde fericirea nu-i întreagă ?
Ce-i mai scump, mai drag la casă, mai odor’ ca un copil,
Când pe brațe, mititelul, furișându-se tiptil,
Te îmbată cu a sale cuvântări neînțelese,
Gângăviri ce de părinte pot fi lesne înțelese…
Și atuncea câte visuri pentru care n-ai cuvinte,
Într-un viitor departe îți plutesc pe dinainte,
Printre râuri de lumină și ogoare de senin,
Unde lacrimile seacă, unde nu răsare chin,
Colo-n depărtarea minții, care trece și de stele,
Pe a gândurilor culme vezi minunile acele,
Ce o minte omenească n-ar fi-n stare-a le găsi,
Dacă dorul și iubirea de părinte nu ar fi.
Dar ce soartă vă așteaptă, dragi mlădițe azi în floare ?
Cum vor fi a voastre zile, nourate ori cu soare ?
Zvon de glasuri depărtate, ce din ce în ce mai tare
Se aud – vin cu grăbire de la soarele răsare:
Veacul este pe sfârșite – la o mie nouă sute
În curând o să ajungem; faptul zilei se ivește,
Și el multe și mari fapte tinerimei pregătește.


Omenire viitoare, ce cu înțeleaptă minte,
Și cu brațe oțelite vei păși tot înainte,
Multe fapte azi urzite, le vei țese-n viitor,
Tu, când lumei vei aprinde candela dreptăților…


Ce frumoasă, ce măreață ! Va fi ziua biruinței,
Ziua, când stăpână fi-va pe pământ domnia minții;
Atunci liniștea și pacea vor aduce-atâtea haruri,
Câte-acum aduce prada: suferințe și amaruri…
Și va fi cu voi lumina, când în negrele morminte
Vor dormi păcate negre și gunoi de moaște sfinte…
Spre folosul omenirei vor veni tot rânduri-rânduri,
Pe aripile științei înmiirile de gânduri,
Și cu muncă mai puțină va fi lan mai roditor,
Când desoperiri mărețe vor sta lumei de-ajutor…
Într-un secul fără patimi, nu va rămânea nici praf
Din durere, din robie, din ruină și din jaf…
Veșnic floarea fericirei, pe pământ va fi în floare,
Când în lumea cugetărei, cugetarea va fi soare.



Nata Vi



https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/81/Nicolae_Beldiceanu_%281%29.jpg

Nicolae Beldiceanu (1844 – 1896) a fost un poet și prozator român. 

A urmat cursurile Academiei Mihăilene din Iași. Ca poet a debutat în ziarul lui Hasdeu, „Lumina”. A colaborat la revista „Convorbiri literare”, unde a publicat poezii de factură romantică cu tentă pesimistă, apoi la „Contemporanul”, unde a scris cele mai bune poezii ale sale (Vechituri, Lăutarul, Amurgul veacului, Dezmoșteniții). 

A mai publicat și lucrări arheologice, printre care Antichitățile de la Cucuteni (1885). A fost căsătorit cu Victoria, verișoara pictorului Octav Băncilă. Unul din cei 8 (opt) copii ai săi, - Nicolae N. Beldiceanu i-a călcat pe urme fiind un reputat prozator și publicist (1881-1923).


OPERA

    Tala. Nuvelă contimporană, Iași, 1882

    Elemente de istoria românilor, I-III, Iași, 1893-1894

    Poezii, Iași, 1893

    Doine, Iași, 1893

    Poezii, București, 1914











sâmbătă, 27 iunie 2020

BIANCA PARASCHIV - artist plastic român - tehnica combinata (pictura, grafica)



“Licentia”  -  lucrarea caștigătoare

tehnica mixta pe pânză – 167 X 115 cm 



Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi oameni în picioare


Constănțeanca Bianca Paraschiv, discipolă a maestrului Petru Lucaci, câştigătoarea singurului Premiu I acordat în cadrul Concursului Internaţional “Martha Bibescu” - 2020

Concursul Internațional de arte plastice “Martha Bibescu” și-a desemnat laureații! Constănțeanca Bianca Paraschiv a reușit să câştige singurul Premiu I acordat în cadrul Concursului Internaţional de Arte plastice “Martha Bibescu” – ediţia I. La acestă primă ediţie organizată de Asociatia Pro Valores şi Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, cu sprijinul Royalart, s-au înscris 96 de concurenţi cu vârste între 7 şi 25 de ani, din Franţa, Cipru, Irlanda, Republica Moldova şi România.

Un juriu alcătuit din trei nume importante ale artelor plastice: artistul vizual şi profesorul Valeriu Mladin, curatoarea şi criticul de artă Mădălina Mirea şi curatoarea Ana Negoiţă, lector în cadrul Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, s-a dovedit deosebit de exigent, dar şi de obiectiv. Un singur premiu I s-a acordat la toate cele patru categorii de vârstă şi două mari discipline: PICTURĂ şi DESEN.

Câştigătoare a fost autoarea lucrării “Licentia”, Bianca Paraschiv, o tânără de 22 de ani din Constanţa, discipolă a maestrului Petru Lucaci la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Bianca Paraschiv a participat pană în prezent la 22 de expoziţii de grup, a obţinut Premiul Special al Fundaţiei “Alexandru Ţipoia” în cadrul Salonului naţional de Miniatură de la Muzeul de artă modernă şi contemporană Pavel Şuşara, iar lucrările sale se regăsesc în colecţii publice şi private din România, Anglia, Statele Unite ale Americii, Suedia, Noua Zeelanda, Hong Kong şi a fost invitată să expună în galerii de arta din New York, New Jersey, Florenţa, Londra,Torino.

“Onorată să câștig Premiul l la Concursul Internațional de Arte plastice “Martha Bibescu”. Mulțumesc! First Prize at the International Art Contest Martha Bibescu“, a anunțat talentata Bianca Paraschiv pe rețeaua de socializare Facebook.


12512686_728248923941685_6506532823491960791_n (498x700, 273Kb)



12239898_704438712989373_3227338987688489125_n (490x700, 286Kb)



8cff1a7722e3ddec1b81567288c66327 (487x700, 248Kb)



11248155_702784203154824_4403608669330417611_n (512x700, 342Kb)


12108994_694880330611878_236846601364174908_n (480x700, 306Kb)



11998882_685582631541648_5679665357135731049_n (484x700, 288Kb)



12004776_681153558651222_146762766926615597_n (510x700, 250Kb)



12002306_680747005358544_3827033031173357053_n (487x700, 423Kb)



11745730_663347517098493_3480583756740124844_n (503x700, 313Kb)



12112001_692995810800330_9024437287068960392_n (480x343, 94Kb)



11947575_676572215776023_6927190617118090190_n (457x635, 211Kb)



20594_668702556562989_559479372101094847_n (494x700, 322Kb)



11694992_662993590467219_1725663291775896540_n (527x700, 365Kb)



11698568_660123680754210_5621255231142430550_n (483x700, 183Kb)



10590427_532587170174529_928431494920055659_n (493x700, 367Kb)


1601263_452838888149358_42257712_n (700x522, 298Kb)



12565412_726033580829886_1754580985017191109_n (493x700, 405Kb)



10711026_565741716859074_8873994196952290045_n (700x501, 209Kb)



10686912_548471598586086_3829698457076322423_n (507x700, 199Kb)




10609555_540838759349370_7047730222238519950_n (504x700, 305Kb)


10489635_514789411954305_5706569286193110029_n (490x700, 458Kb)


1513206_457414151025165_2085754934_n (521x700, 317Kb)


1544294_571649152934997_5199783374318554022_n (278x395, 67Kb)



1526361_452806968152550_223308696_n (466x700, 236Kb)






joi, 25 iunie 2020

LUMEA MAGICĂ ȘI HUMORESCĂ A PICTURILOR LUI VALERY BAGAEV



https://kulturologia.ru/files/u21941/219415934.jpg



Pictorul Valery Bagaev, combină cu măiestrie clasicismul vest-european, suprarealismul și simbolismul în opera sa. 
Lumea magică, pitorească, umorul subtil și ingeniozitatea se împletesc miraculos în lucrările sale nu numai cu îndemânarea artistului, ci și cu darul său de narator. Privind lucrările sale, vi se pare că le-ați mai văzut ? Poate că nu - deși am avut și eu aceeași senzație, apoi am realizat că tematica este total diferită, însă îmi părea o lume cunoscută și apoi... mi-am amintit: anotimpurile lui Bruegel. Sunt sigură că vă amintiți și voi. Priviți lumea magică, lumea de poveste cu personaje hazlii dar cu mesaje pline de tâlc, lumea lui Valery Bagaev este o alegorie a vieții reale.


https://kulturologia.ru/files/u21941/219417220.jpg



https://kulturologia.ru/files/u21941/219419149.jpg



https://kulturologia.ru/files/u21941/219418916.jpg



https://kulturologia.ru/files/u21941/219412179.jpg



https://kulturologia.ru/files/u21941/219414392.jpg



https://kulturologia.ru/files/u21941/219411355.jpg



https://kulturologia.ru/files/u21941/219414573.jpg



https://kulturologia.ru/files/u21941/219412944.jpg



https://kulturologia.ru/files/u21941/219414788.jpg



https://kulturologia.ru/files/u21941/219416552.jpg



https://kulturologia.ru/files/u21941/219419327.jpg



https://a.radikal.ru/a18/2004/9c/f4f77a4790d0.jpg



https://a.radikal.ru/a39/2004/3d/87490edd700f.jpg



https://b.radikal.ru/b13/2004/a6/e1ca60b36938.jpg




vineri, 19 iunie 2020

CHEMARE, VARA - de Rada Rancu




CHEMARE,  VARA

de  Rada  Rancu



Adormim, fiecare-n culcușul lui, seara,
Neștiind soarta noastră ce-aduce, de mâine,
Ne-ascunde o taină, în noaptea de veghe, vara.


Ne trezim amândoi dintr-un vis, senzitivi,
Te întreb cine ești, ma întrebi cine sunt,
Ne-ncânta cu-n zâmbet șăgalnic, în zori, vara.


Mâinile noastre desprinse se-ntind,
Spre alte tărâmuri, uitând ce am fost.
Ne-alungă, jelind spre-nserare, vara.


Suntem doua suflete-aparte-n neant,
Neștiutori rătăcim printre raze de sori,
Ne cheamă cu iubire-napoi, vara.









GRAMATICĂ - de Anton Bacalbașa



https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7e/Toni_Bacalba%C5%9Fa_fotografie_MI_mar68.jpg

Anton Bacalbaşa ( 1865, Brăila -  1899) a fost ziarist, prozator şi traducător român, creatorul personajului literar Moş Teacă. Împreună cu Ion Luca Caragiale a editat prima serie (1893) a revistei umoristice "Moftul român". 






Când eram la școală nu învățam nimic. Mă luasem de comedii, iar profesorii mei se luaseră de gânduri. Minutul când „domnu” intra în clasă mi se părea tot așa de îngrozitor ca minutul în care la ușa bietului condamnat apare gâdele. Nu mai vorbesc de clipa în care mi-auzeam numele strigat la catalog și însoțit de tradiționalul „ieși la tablă”.

Culmea notei la care m-am urcat la matematici a fost patru, nota circumstanțelor atenuante, nota de îndurare, nota de grație.

Și, cu toate astea, am avut două patimi mari, care uimeau pe toți colegii: limba latină și limba română. La română în special treceam de omul situației. Dascălu-mi spunea că am să ies un scriitor strașnic - fir-ar-fi fost ceasul blestemat când mi-a cobit așa de rău !

Da, am ajuns scriitor (las deoparte pe „strașnic”).

***

Au trecut anii, au trecut speranțele mele ca s-ajung doctor, și iată-mă-s mâzgălitor al sărmanei hârtii nevinovate, frecător al penițelor, risipitorul blândei cerneli.

Și mi-a rămas patima limbii române, redusă mai ales la patima gramaticii. Dacă vrea să mă ucidă lucrătorul tipograf, n-are decât să facă într-un articol al meu câteva greșeli de gramatică, pe care corectorul să aibă amabilitatea de a le tolera și el. Asta ar fi pentru mine totuna cu distrugerea Franței de către Germania, cu torturarea mea, cu un cataclism universal.

Și credeți că din egoism ? Deloc. O greșeală de gramatică într-un articol străin mă impresionează tot așa de dureros. Simt un rău organic, parc-aș pune mâna pe cretă, parc-aș curăți piersici, parc-aș scrie cu degetele în nisip.

Poate cineva să înțeleagă suferința asta? Răul cel mare este că-n viața de gazetar, în care citești vrute și nevrute, ai prilejul să dai zilnic peste sute de torturi de asemenea soi.

Eu, dac-aș fi rege, aș da afară din cabinet pe un ministru excelent care mi-ar face o greșeală de gramatică; pentru același cusur, dac-aș fi alegător, n-aș vota un candidat, oricare i-ar fi programul, dac-aș fi judecător, aș trimite la ocnă pe un om nevinovat când s-ar apăra fără o gramatică perfectă; dac-aș primi o scrisoare de dragoste de la Ileana Cosânzeana, i-aș răspunde cu un Himalaia de zeflemele de-aș găsi o greșeală gramaticală; pe eșafod n-aș muri de cuțitul călăului, cum aș muri dacă mi-ar spune: „S-a făcutără pregătirile !”

E boală asta ? Se poate; dar o prefer unei sănătăți care nu respectă tot ce-i mai dulce, mai suav, mai dumnezeiesc, mai sublim în ceruri și pre pământ: gramatica!

Am avut un cult pentru Bolintineanu, dar când am citit: E ca cele păsări ce în noapte zbor  -  am aruncat în noaptea uitării lebăda de la Bolintin, pe care am găsit o pană murdară. Las de o parte pe „ca cele” las pe „păsări ce”  -  dar zbor în loc de zboară e un ultraj, o crimă, un incest. Și-mi sună mereu în ureche:

Verbele de conjugarea întâi fac la persoana a treia plurală a indicativului prezinte, ca la persoana a treia singulară !

Asta-i o axiomă  - și înțeleg mai lesne să calci o axiomă din matematici decât una din gramatică.

De câte ori n-am auzit însă deputați și miniștri scâlciind idolul „care ne învață a ceti și a scrie corect”! De câte ori n-am auzit pe unii din reprezentanții ăștia ai națiunii strigând cu un fel de entuziasm: „Oamenii este, oamenii suntără !”

Le-aș fi iertat și legile pocite, și birurile grele, și diurnele formidabile, și bâtele din care au izvorât, dar niciodată nu am să uit c-au îndrăznit să-mi pângărească unicul Ideal ce mi-a mai rămas.

Și dacă nu ierți asemenea greșeli  -  asemenea crime  -  unui ministru ori unui deputat, oameni care, la urma urmei, au dreptul să nu respecte legile, cât trebuie să fii de crud cu aceia care au meseria de a scrie și care își bat joc de meseria asta, de meseria care e și a ta !

Ce-ați zice de un zidar care ar așeza cărămizile pe dos ? Ce-ați zice de un pictor care n-ar cunoaște combinația culorilor ? Ce-ați zice de un croitor care n-ar ști să coasă un nasture ?

Și, cu toate astea, nu ziceți nimic de un scriitor care nu știe gramatică !

Pentru mine un astfel de criminal poate să facă băcănie, deputăție, cărți de știință chiar, dar să nu se amestece în literatură, că-i foc.

Închipuiți-vă o nuvelă cu fondul „genial”, dar în care ați găsi fraza: „Contesa privea departe. Ochii ei străbătea în văzduh”...

...Aș trimite contesa în văzduh cu genialitatea ei cu tot.