luni, 17 februarie 2014

PUBLIUS VERGILIUS MARO - ENEIDA - ( CARTEA I Versurile 1 - 123)



http://listverse.wpengine.netdna-cdn.com/wp-content/uploads/2012/10/Publius_Vergilius_Maro.jpg


ÎNCEPUTUL  EPOPEII

FURTUNA PE MARE


( I, 1 - 123)


Lupte vă cânt și pe-oșteanul ce-odată din câmpii troianici

Dus de meniri a sosit în pământul ital, la lavinii,
Cei de pe mal. Îl zvârliră prin țări și pe-adâncuri într-una
Zeii, cât timp a ținut mânia mâhnitei Iunone,
Patimi și-n lupte-a-ndurat, în Latium până s-aducă
Zeii troieni și temeiuri să-și pună cetății din care
Neamul latin a purces, poporul albanic și Roma.
Muză, vestește-mi temeiul, din care călcare-a poruncii
Astfel de multe dureri s-aducă vrăjmașa regină
Celui mai vrednic bărbat, amaruri atâtea gătindu-i ?
Patimi atâta de mari s-ascundă sub piepturi chiar zeii ?
   Veche-o cetate era, de tirii clădită, Cartago -
Malul italic avându-l în față, departe, și gura
Tibrului - tare-n puteri, cu zel și-ndărătnică-n lupte:
Pe-astă cetate-o iubea mai mult decât toate Iunona,
Chiar decât Samos mai mult - se zice. Ținându-și acolo
Carul și stemele toate, se luptă și tinde s-aducă
Neamuri sub mândru-i toiag, de cumva o-ngăduie soarta.
Însă, prin veacuri, un neam veni-va, din sânge troianic
Astfel s-aude, peire-aducând cetății Cartago,
Neam îndrăzneț în război și deprins să supuie popoare,
Libia făcând-o pustiu: torc Parcele firul lor astfel.
Asta e temerea ei.Și-n urm' amintindu-și de Troia,
Unde-n trecutul război s-a luptat împotriva lui Hector,
Simte că nu i s-a stins în suflet mânia și-amarul,
Tot supărat a rămas, și-o zbuciumă până-n adâncuri
Cruda rostire-a lui Paris și-ocara frumuseții respinse,
Ah ! Și-urâciosul popor și mărirea ce-avea Ganimede !
Plină de furie deci, pe mări azvârli pe troienii
Câți au scăpat de mânia danae, de crudul Ahile,
Mult încurcându-i pe drumuri departe de Latium. Umblat-au
Ani îndelungi, prigoniți de menire, prin mările toate,
Trude-așa mari trebuiau spre-a naște poporul romanic.


Malul siculicde-abia li se-ascunse vederii și-n larguri
Veseli pluteau spintecând cu prora săratele spume,
Iată și Iuno, purtând în suflet eterna-i durere
Zise:„Să-mi lepăd eu gândul de-acum ? Să mă dau biruită ?
N-am eu să-mpedec în drum spre Latiu pe prințul troianic ?
Soarta m-oprește ! De ce ? Dar cum aprinsese și Palas
Flota grecească din port, pe-ahei în vâltori înecându-i,
Numai căci Aiaz greșise, turbatul născut din Oileus ?
Însăși din cer aruncând puternicul foc al lui Joe,
Flota-n nisip a sfărmat-o și vifor pornit-a pe-adâncuri,
Chiar și pe cel ce din pieptul strivit își respiră văpaia
Dânsa-l răpi cu vârtejuri, de stânci ascuțute strivindu-l.
Darmite eu ! Că mă plimb o regină prin ceruri, lui Joe
Soră fiind și nevastă ! Să port cu poporul acesta
Lupta, cu unul de ani ? Dar cine de-acum să se-nchine
Slabei Iunone, aducându-i cu rugă pe-altare vreo jertfă ?”
Astfel cu pieptul aprins jelindu-se-n sineși, zeița
Pleacă-n pământul eolic, în țara furtunelor, pe-unde
Austru turbează-n vârtejuri; acolo-n ponorul noptatec
Aeol prin aspre porunci domolește turbatele volburi
Pline de urlet, și negre furtuni, și le ține-n prinsoare.
Ele cu vuiet se-ndeasă spre porți, răzvrătite, și geme
Muntele-ntreg de murmur; dar Aeol pe stâncă cu sceptru
Șade-ndârjit, domolindu-le focul și-aleanul mâniei,
Astfel ieșind, ar preface și marea și țara și-adâncul
Cerului tot un amestec, văzduhul întreg frământându-l;
Însă puternicul tată le-ascunde-n noptatece peșteri,
Grijă cumplită purtând, și munte pe munte grămadă
Puse deasupra, și-n pază le dete lui Aeol, să-mpace
Vânturi nebune prin legi, iar vânturi domoale s-aprindă.
Iuno s-apropie-acum de bătrân cu vorbire rugată:
   „Aeolus, ție ți-a dat al zeilor tată puterea
Mări furioase s-adormi și mări liniștite să-nfurii -
Mie potrivnic de mult, un neam, pe tirhenice-adâncuri
Vine-n pământul italic și-aduce penații din Troia.
Scutură repezi furtuni și scufundă-le flota în adâncuri,
Mână-i pe mări risipiți și cu morții lor seamănă marea !
Nimfe, de două ori șapte eu am, nespus de frumoase,
Uite, pe cea mai cu farmec copilă, pe Deifobeia
Ție nevastă ți-o dau și-a ta s-o numești de-a pururi,
Drept răsplată că-mi faci și binele-acesta, iar anii
Dulci să ți-i facă: s-ajungi și părinte de-odrasle frumoase!”



Aeol cu vorbele atunci: „ Regină, oricare ți-e dorul,
Spune-l ! dator eu mă simt să-ți aduc în plinire porunca.
Tu-mi dăruiseși puterea, tu sceptrul și mila șui Joe;
Numai prin tine-am ajuns să stau la masă cu zeii,
Domn am ajuns pe furtuni și pe neguri numai prin tine !”
    Zise; și muntele gol îl izbește-ntr-o coastă cu vârful
Lăncii, și-n stoluri acum, deodată, prin poarta deschisă
Ies întețitele vânturi și-n roată cutreieră câmpii,
Repezi pe mări se grăbesc; prininima mărilor scurmă
Notus și-Arus pe-un pas, și plinul de-o repede ploaie
Afric, și groaznice valuri le-azvârl tăvălite spre maluri.
Urlă prin noapte și vaier de oameni și pocnet de funii:
Norii-n văzduhuri ascund călătorilor cerul și ziua,
Grabnic se-ntinde pe-adâncuri o negură neagră ca noaptea.
Tunetul urlă prin cer și se zguduie zarea de fulger
Noarte năprasnic acum prevestind călătorilor palizi.
   Rece trecându-i prin trup o groază simțește viteazul
Geme și mînile-n sus le-nalț-amândouă spre ceruri,
Astfel cu vaier zicând:„Ferice de trei ori, de patru,
Cei ce muriră străpunși sub naltele ziduri, sub ochii
Taților noștri la Troia ! Tu cel mai puternic din neamul
Graic, Tididule, tu ! Căci n-avui norocul, pe câmpii
Troiei să cad, și să-mi las în mâinile tale suflarea,
Unde puternicul Hector e mort, răpusul de-Ahille,
Ah, și voinicul Sarpedon, și Simois unde răstoarnă
Scuturi de tineri, de coifuri, și trupuri viteze-n vâltoare !”
     Iată, pe când se plângea, cu șuier furtuna din Norduri
Zvârle corabia-ndărăt și ridică spre stele potopul.
Vâslele țăndări se frâng; se-ntoarce cu dunga spre valuri
Vasul, iar munții de apă vuiesc în huită cădere.
Unele-atârnă pe creștet de valuri; și-o seamă-n prăpăstii
Lunecă până-n pământ, în nămolul ce fierbe în clocot
Vântul izbește pe trei și le-azvârle de stâncile-ascunse
(Stânca din mijloc de mări „altar” o numește italul,
Veșnic îi spumegă marea-mprejur), pe trei mi le-mpinge
Eurus spre Sirte, la vad - priveliște plină de milă ! -
Țăndări le sfarmă, și-aduce nisip și le-ngroapă cu totul.
Una purtând luptători liceiani și pe-amicul Orontes.
Dânsul cu ochii văzu când valul puternic izbit-a
Cârma, trecând peste podul corăbii, și-Orontes cârmaciul
Cade de-a dura-n adânc: de trei ori se-nvârte-n vârtejuri
Vasul, sucindu-se-n loc, și-nghițit se scufundă-n vâltoare.
Colo și colo-notând vezi oameni pe largile-adâncuri:
Arme și bârne pe mare plutesc, și comorile Troiei.
Chiar și puternicul vas, cârmuitul de Ilioneus,
Vasul de-Ahates mânat, și cele de-Aletes și Abas.
Pier în furtună: se frâng dezlipitele scânduri din coaste,
Apă dușmană primesc într-una prin setoasele găuri.



Traducere: George  Coșbuc







Aeneis

I; 1 - 123







Arma virumque cano, Troiae qui primus ab oris
Italiam, fato profugus, Laviniaque venit
litora, multum ille et terris iactatus et alto
vi superum saevae memorem Iunonis ob iram;
multa quoque et bello passus, dum conderet urbem,               5
inferretque deos Latio, genus unde Latinum,
Albanique patres, atque altae moenia Romae.

Musa, mihi causas memora, quo numine laeso,
quidve dolens, regina deum tot volvere casus
insignem pietate virum, tot adire labores               10
impulerit. Tantaene animis caelestibus irae?

Urbs antiqua fuit, Tyrii tenuere coloni,
Karthago, Italiam contra Tiberinaque longe
ostia, dives opum studiisque asperrima belli;
quam Iuno fertur terris magis omnibus unam               15
posthabita coluisse Samo; hic illius arma,
hic currus fuit; hoc regnum dea gentibus esse,
si qua fata sinant, iam tum tenditque fovetque.
Progeniem sed enim Troiano a sanguine duci
audierat, Tyrias olim quae verteret arces;               20
hinc populum late regem belloque superbum
venturum excidio Libyae: sic volvere Parcas.
Id metuens, veterisque memor Saturnia belli,
prima quod ad Troiam pro caris gesserat Argis—
necdum etiam causae irarum saevique dolores               25
exciderant animo: manet alta mente repostum
iudicium Paridis spretaeque iniuria formae,
et genus invisum, et rapti Ganymedis honores.
His accensa super, iactatos aequore toto
Troas, reliquias Danaum atque immitis Achilli,               30
arcebat longe Latio, multosque per annos
errabant, acti fatis, maria omnia circum.
Tantae molis erat Romanam condere gentem!

Vix e conspectu Siculae telluris in altum
vela dabant laeti, et spumas salis aere ruebant,               35
cum Iuno, aeternum servans sub pectore volnus,
haec secum: 'Mene incepto desistere victam,
nec posse Italia Teucrorum avertere regem?
Quippe vetor fatis. Pallasne exurere classem
Argivom atque ipsos potuit submergere ponto,               40
unius ob noxam et furias Aiacis Oilei?
Ipsa, Iovis rapidum iaculata e nubibus ignem,
disiecitque rates evertitque aequora ventis,
illum expirantem transfixo pectore flammas
turbine corripuit scopuloque infixit acuto.               45
Ast ego, quae divom incedo regina, Iovisque
et soror et coniunx, una cum gente tot annos
bella gero! Et quisquam numen Iunonis adoret
praeterea, aut supplex aris imponet honorem?'

Talia flammato secum dea corde volutans               50
nimborum in patriam, loca feta furentibus austris,
Aeoliam venit. Hic vasto rex Aeolus antro
luctantes ventos tempestatesque sonoras
imperio premit ac vinclis et carcere frenat.
Illi indignantes magno cum murmure montis               55
circum claustra fremunt; celsa sedet Aeolus arce
sceptra tenens, mollitque animos et temperat iras.
Ni faciat, maria ac terras caelumque profundum
quippe ferant rapidi secum verrantque per auras.
Sed pater omnipotens speluncis abdidit atris,               60
hoc metuens, molemque et montis insuper altos
imposuit, regemque dedit, qui foedere certo
et premere et laxas sciret dare iussus habenas.
Ad quem tum Iuno supplex his vocibus usa est:

'Aeole, namque tibi divom pater atque hominum rex               65
et mulcere dedit fluctus et tollere vento,
gens inimica mihi Tyrrhenum navigat aequor,
Ilium in Italiam portans victosque Penates:
incute vim ventis submersasque obrue puppes,
aut age diversos et disiice corpora ponto.               70
Sunt mihi bis septem praestanti corpore nymphae,
quarum quae forma pulcherrima Deiopea,
conubio iungam stabili propriamque dicabo,
omnis ut tecum meritis pro talibus annos
exigat, et pulchra faciat te prole parentem.'               75

Aeolus haec contra: 'Tuus, O regina, quid optes
explorare labor; mihi iussa capessere fas est.
Tu mihi, quodcumque hoc regni, tu sceptra Iovemque
concilias, tu das epulis accumbere divom,
nimborumque facis tempestatumque potentem.'               80

Haec ubi dicta, cavum conversa cuspide montem
impulit in latus: ac venti, velut agmine facto,
qua data porta, ruunt et terras turbine perflant.
Incubuere mari, totumque a sedibus imis
una Eurusque Notusque ruunt creberque procellis               85
Africus, et vastos volvunt ad litora fluctus.
Insequitur clamorque virum stridorque rudentum.
Eripiunt subito nubes caelumque diemque
Teucrorum ex oculis; ponto nox incubat atra.
Intonuere poli, et crebris micat ignibus aether,               90
praesentemque viris intentant omnia mortem.

Extemplo Aeneae solvuntur frigore membra:
ingemit, et duplicis tendens ad sidera palmas
talia voce refert: 'O terque quaterque beati,
quis ante ora patrum Troiae sub moenibus altis               95
contigit oppetere! O Danaum fortissime gentis
Tydide! Mene Iliacis occumbere campis
non potuisse, tuaque animam hanc effundere dextra,
saevus ubi Aeacidae telo iacet Hector, ubi ingens
Sarpedon, ubi tot Simois correpta sub undis               100
scuta virum galeasque et fortia corpora volvit?'

Talia iactanti stridens Aquilone procella
velum adversa ferit, fluctusque ad sidera tollit.
Franguntur remi; tum prora avertit, et undis
dat latus; insequitur cumulo praeruptus aquae mons.               105
Hi summo in flucta pendent; his unda dehiscens
terram inter fluctus aperit; furit aestus harenis.
Tris Notus abreptas in saxa latentia torquet—
saxa vocant Itali mediis quae in fluctibus aras—
dorsum immane mari summo; tris Eurus ab alto               110
in brevia et Syrtis urguet, miserabile visu,
inliditque vadis atque aggere cingit harenae.
Unam, quae Lycios fidumque vehebat Oronten,
ipsius ante oculos ingens a vertice pontus
in puppim ferit: excutitur pronusque magister               115
volvitur in caput; ast illam ter fluctus ibidem
torquet agens circum, et rapidus vorat aequore vortex.
Adparent rari nantes in gurgite vasto,
arma virum, tabulaeque, et Troia gaza per undas.
Iam validam Ilionei navem, iam fortis Achati,               120
et qua vectus Abas, et qua grandaevus Aletes,
vicit hiems; laxis laterum compagibus omnes
accipiunt inimicum imbrem, rimisque fatiscunt.




varianta latină:

http://www.sacred-texts.com/index.htm






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu