sâmbătă, 2 iulie 2016

MIROS DE DIAMANTE de Herschel Cozine




http://d.gr-assets.com/authors/1317698763p5/3395421.jpg

Herschel Cozine

Herschel Cozine - scriitor american contemporan -  a publicat mai ales în domeniu copiilor dar si scurte povestiri politiste, mistery sau fantastice.

 Povestirile și poeziile sale au apărut în multe din revistele nationale (SUA) pentru copii. Lucrări ale lui Herschel au aparut, de asemenea, în Alfred Hitchcock si Mystery Ellery Queen Magazin, Wolfmont Press, Antologii de povestiri  pentru prichindei , și Lumea femeii.

  A primit  premiul Derringer pentru o scurta povestire.

Retras dintr-o carieră din domeniul electronicii, el și-a reluat cariera scriind după o pauză prelungită.

Herschel locuiește împreună cu soția sa, Sue, în Santa Rosa, California, aproape de copiii și nepoții săi.




https://encrypted-tbn3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcRt_HvxIrXcQxk2ekmcsgA206WViHJCQ5vzB8x0VVdeGQwrzKsD


Cand am deschis usa si m-am pomenit in nas cu teava unui 38, mi-am dat seama ca ziua nu va fi deloc obisnuita. "Ah, e un pistol cu apa" - mi-am zis, fiindca, dupa parerea mea, cu un pic de umor orice situatie poate fi mai usor suportata. Dar individul care tinea pistolul in mana nu avea deloc simtul umorului. "Gura" ! - se rasti el, facand un gest semnificatic cu acel 38, ceea ce urma sa-mi demonstreze ca, de data asta, umorul nu era prea indicat. Barbatul nu parea a fi o capodopera a naturii. Numai ochii ii functionau fara greseala; restul putea fi obiect de studiu si pentru cineva ce nu avea legaturi cu medicina. Asadar, avea un nas mult strambat spre stanga, buze groase, iar capul ii era lipit de corp. Asa l-am si botezat in gand: "Fara gat". Ceva era totusi pretios la el si anume inelul de pe deget, cu un diamant ce ar fi amuzat-o chiar si pe Liz Taylor. Si va rog sa ma credeti, la diamante ma pricep putin.

"Sunteti Blake Gardner ?".

Era o afirmatie, nu o intrebare. Am incuviintat.

"Luati-va paltonul si veniti cu mine !"

"Si eu care vroiam sa vad Charlies Engel la televizor ?! E, nu-i nimic, o sa se mai reia. Dar, va rog, luati obiectul asta din fata mea, ca fac alergie la pistoale."

Fata lui Fara gat deveni stacojie."Lasa bancurile; Valea ! Sefului nu-i place sa astepte !" Mai de voie, mai de nevoie si sprijinit indeaproape, am iesit impreuna in strada unde astepta un Chevrolet negru. La volan era un individ care se distra curatindu-si dintii cu o scobitoare. Dar inainte de a-mi putea fixa in memorie figura acestuia, am fost impins pe bancheta din spate a masinii, unde mi se legara ochii cu o carpa neagra. Apoi mi se legara si mainile, dupa care automobilul porni in tromba. Incercai sa memorez intoarcerile spre stanga si spre dreapta. Oricum, merita osteneala, intrucat, asa cum am citit si vazut la cinema, au fost cazuri cand, reusind sa retina elemente importante, diverse persoane rapite au putut reconstitui cu aproximatie drumul parcurs. As fi vrut, desigur, sa pun unele intrebari, dar imi imaginam raspunsurile lui Fara gat. Si atunci, pentru a nu ma plictisi, am inceput sa ma gandesc la dama care se mutase de curand in apartamentul vecin. Poezie in miscare...O intalnisem o singura data in hol. Purta o fusta mini din care ieasea o pereche de picioare, o pereche de picioare... Si peste o talie de viespe...Si avea un parfum micuta, de cel putin o suta de dolari flaconul. Parfumul unei flori necunoscute, amestecat cu mirosul de mosc. Sexy, ce mai ! De cel putin douasprezece ori am vrut sa bat la usa ei. Dar am ramas in faza incercarilor... ce pacat !

Nu cred ca am depasit un sfert de ora de la plecare, cand masina vira din nou la stanga, apoi opri. Cineva deschise usa. Am fost impins cu violenta in strada, apoi tarat intr-un fel de hol si de aici intr-un lift. Incercai sa numar etajele, aparent fara motiv. Apoi am fost din nou impins intr-un apartament unde, in sfarsit, mi se deslegara mainile. "Scoateti-i legatura de la ochi" spuse o voce de barbat. Lumina ma orbi. Cand imi obisnuii ochii, vazui un barbat de vreo cincizeci de ani, sezand la o masa, in fata mea. O fata ca o fotografie de pasaport. Sa fugi de ea. Imi zambi rece.

"Deci dumneavoastra sunteti Blake Gerdner."

"Eu sunt. Si dumneavoastra ? Si ce dracu vreti de la mine ?" Deodata am simtit pumnul lui Fara gat in coaste. Individul de la masa nu avea par, asa ca-i voi spune "Chelosu".

"Cine sunt eu n-are importanta !" Ma uitai prin camera. Mica. Mobila cam putina. Singura fereastra era acoperita cu o perdea groasa, care arata ca o patura luata dintr-un grajd. Pe pereti nici o fotografie. Nu stiu de ce, dar avui brusc  senzatia ca as mai fi fost prin partile astea. "Sunteti slefuitor de diamante, Gardner. Si asa cum am auzit, unul din cei mai buni din tara".

"Mii de multumiri pentru compliment !"

"Fara bancuri ! Daca veti colabora cu noi, nu vi se va intampla nimic."

"Okay".

Puse pe masa o cutie cenusie de metal.

"Deschideti-o - zise el. Ridic capacul. Vad o alta cutie, plata, de catifea. O deschid si inlemnesc. Recunosc imediat colierul din fata ochilor: "Diamantul Van - Metre !" Gandurile mi se invalmasesc. Cazul privind spargerea si furtul diamantului Van - Metre, de acum trei zile, facuse mare valva. Privindu-l, uitai unde ma aflu. Scot o lupa din buzunar si mi-o fixez in ochiul drept. Strecor colierul printre degete, mangaindu-l cu veneratie. Diamantul Van-Metre si alte cateva sute de diamante mai mici, toate frumoase si scumpe, mi se preling printre degete. Cel mai mare avea cel putin o suta cincizeci de carate perfecte.

"Specialistul meu in diamante nu mai lucreaza pentru mine. El a incercat sa fie mai rapid decat un glonte si n-a reusit." - zise "Chelosu". Si continua cu acelasi glas monoton: 'Prin urmare avem nevoie de ajutorul dumneavoastra".

"Ce fel de ajutor ?" - intreb prevazator.

"Sa taiati piatra cea mare in cel putin jumatate de duzina de pietre mici !"

"Sa tai ce...??"

Imi opri intrebarea cu mana sa grava: "Diamantul Van-Metre este mult prea cunoscut, din care cauza nu poate fi vandut. Sau, in cazul cel mai bun,  pentru o zecime din valoarea lui". Isi aprinse o tigara si continua. "Dar in pietre mici cred ca s-a putea obtine cel putin un milion de dolari."

"Nu veti obtine nimic. Nici un cent nu veti primi pe ele, nici un cent".

Subit, Chelosu'  se ridica in picioare. "Ce inseamna asta, Gardner ?"

"Inseamna ca acest colier e un fals. O imitatie foarte buna de diamante, da totusi, o imitatie !"

"Imposibil ! Ce te face sa-mi torni minciuni ?"

"Va indoiti de cuvantul unui specialist ? Acest colier a fost lucrat la cererea lui Van-Metre, de catre Henri, unul din cei mai buni specialisti din meseria noastra. Ii cunosc stilul. Avea ceva cu asigurarile. Adevaratul "Van-Metre" nu a fost inca purtat".

"Si cum se face ca dumneata stii asa de multe despre Van-Metre ?"

"Noi, slefuitorii de diamante traim intr-o lume mica. Intre noi nu exista taine. Si daca vreti sa stiti de ce aceasta imitatie a fost depusa spre pastrare intr-un seif blindat, va spun ca si acest obiect valoreaza o suta de mii de dolari. Henri nu este deloc ieftin."

"Si unde este colierul adevarat ?"

"Ati cautat sub saltea ?"

Simt din nou in coaste pumnul lui Fara gat. Dar Chelosu' ii face semn negativ cu capul.

"Am sa ascult si opinia unui alt specialist si daca, totusi, este adevaratul Van-Metre, poti sa te consideri un om mort !"

"Odata trebuie sa murim cu totii. Dar lasati-ma sa spun adevarul sau, daca vreti, am sa tai imitatia Van-Metre. La prima taietura se va sparge in mii de bucati. Ceea ce, de fapt, m-ar bucura. As fi fost foarte nenorocit sa fiu obligat sa distrug adevaratul Van-Metre !"

Chelosu' incepu sa injure, apoi izbucni. "Ia individul de aici Adam !"

"Ce sa fac cu el, sefule ?"

Intrebarea nu-mi placu deloc si asteptam cu sufletul la gura raspunsul.

"Du-l inapoi, acasa. Poate vom mai avea nevoie de el. Si nu face prostii".

Din nou mi se puse legatura la ochi, dar nu mi se mai legara mainile. Iar am inceput sa numar si sa adulmec. Si deodata realizai unde am fost ! Intoarcerea a fost mai scurta. Dupa nici cinci minute, Chevroletul opri. Am fost impins in strada. Am cazut pe trotuar. Pana ce reusii sa-mi scot legatura de pe ochi, ma trezii in strada singur, in spatele locuintei mele. In timp ce intorceam cheia in broasca aruncai o privire asupra usii de la apartamentul frumoasei mele vecine. Nici o lumina nu se zarea pe sub usa, nici un zgomot nu se auzea dinauntru. Imi turnai un whiski dublu si chemai la telefon politia. Ii rugai sa-mi faca legatura cu brigada anti-gang.

"Sergent Henderson..."

"Sergent, daca vreti, puteti gasi diamantele Van-Metre si pe noii lor posesori in patamentul 2G, 139 Ocean Avenue."

"Cu cine vorbesc ?"

"Nu este important. Dar informatia este exacta. Locuinta are doua intrari !"

Am pus receptorul in furca si am sorbit ganditor din pahar.

"Politia ! Deschideti !" Usa sari din tatani. Se auzi putina galagie, apoi aparura Fara gat si Chelosu' in catuse. In ziua urmatoare presa reda cu lux de amanunte senzationala descoperire a diamantelor Van-Metre, datorita telefonului dat de un anonim. Nu stiu daca Fara gat si Chelosu' si-au dat seama cine a fost acel anonim.

Arestarea damei care a inchiriat apartamentul de langa mine e numai o chestiune de timp. Ceea ce mi-ar parea rau. De fapt, numai datorita parfumului ei am realizat unde ma aflam. O floare necunoscuta si un miros de mosc...

Bineinteles, colierul era original. Nimeni nu poate face o copie atat de perfecta - nici macar Henri -, cu toate ca asta e unul din cei mai buni specialisti in bransa. El este doar bucatarul sef al restaurantului Le Pommier si cand gateste Canard a l'orange se intrece pe sine ! Si asa cum i-am spus si lui Chelosu', Henri nu-i deloc ieftin !


Traducere si adaptare de Iosif Vianu
http://g02.s.alicdn.com/kf/UT8IZGVXnBbXXagOFbXR/177106777/UT8IZGVXnBbXXagOFbXR.jpg



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu