ÎN MIEZUL PÂINII...
de Dorin Dumitriu
M-ai așteptat mereu cu masa pusă,
Cu ochii înlăcrimați de dor,
Și ai privit plângând, o ușă ,
Tot așteptând să-ți vină un fecior .
Dar n-a venit când îți doreai
Și ai rămas tot singură măicuță ,
Mă mir acum cum de puteai
Ca să-mi găsești mereu o scuză .
Ba că a nins , ba c-a plouat
Ori nu i-o fi pornit mașina,,
Dar niciodată c-a uitat
Să vină să o vadă pe bătrâna.
Cum ar putea să uite fiul tău
Că îl aștepți cu masa pusă ?
Când tu te rogi la Dunmezeu
Să-l vezi că-ți intră iar pe ușă !
Copil înstrăinat de soartă,
Gonit de sărăcie și nevoi,
Cât ai o mamă ce te-așteaptă
Intoarce-te și stai la masa ei.
Că-n miezul pâinii de la mama
E lacrima ce a căzut când ai fost mic,
Iar coaja ei te mângaie cu palma
Ce te-a ferit de foame și de frig.
Iar dacă n-o găsești acasă
Și a plecat în lumea fără dor ,
Mai pune un tacâm la masă
Chair daca locul mamei va rămâne gol...
14-12-2016
| 
